Dentita este o planta erbacee care creste in Europa, Australia, Asia si America de Nord. Face parte din familia Asteraceae, are denumirea stiintifica de Bidens tripartita si este cunoscuta si sub numele de dintele-dracului sau dintele-lupului.
Creste mai ales in zonele umede, pe malurile apelor, iazurilor, lacurilor, santurilor, mlastinilor, zonelor cu tufisuri, ca o buruiana pe pajisti si campii. Are tulpina inalta de pana la 1 m, de culoare rosiatica, in partea inferioara simpla si in cea superioara ramificata, frunzele trilobate, opuse, verzi cu petiol scurt, florile de culoare galbena, au forma tubulara si sunt grupate ca intr-un cosulet, infloresc din iunie pana in octombrie, fructele sunt in forma de pana, cu perisori ceea ce face sa se agate destul de usor de blana animalelor.
Primavara cand planta abia apare si creste destul de incet, are partile aeriene fragede de aceea este mancata de animale, mai ales de porci. In perioada de inflorire ofera o cantitate destul de mica de polen.
De la dentita se foloseau cu ani in urma toate partile plantei mai ales in perioada lunii iunie, exceptie facand radacina. Acestea se puneau la uscat in locuri uscate si bine aerisite, la umbra, apoi se depozitau in saculeti de hartie. Produsul uscat avea o aroma putin intepatoare si un gust usor picant.
Din ele se pregateau anumite produse medicinale traditionale care se spune ca se foloseau in combaterea caderii parului si a transpiratiei in exces, in tratamentul colitei, retentiei de lichide, gutei, afectiunilor urinare, renale, digestive si in oprirea hemoragiilor. Uleiul din aceasta planta are proprietati cicatrizante si antiinflamatorii. Planta sub forma de infuzie, decoct si tinctura ajuta la cresterea poftei de mancare, avea efect usor sedativ, ajuta la scaderea tensiunii arteriale, in tratamentul bronsitei, racelii, digestiei proaste, a afectiunilor ficatului.
Pentru uz extern se folosea decoctul din aceasta planta in vindecarea cosurilor, punctelor negre, furuncurilor si altor boli ce se caracterizeaza prin eruptii sub forma de pustule la nivelul pielii. Lotiunile sau baile cu dentita serveau in tratamentul seboreei, neurodermatitei si eczemelor. Pulberea din frunze uscate se aplica pe rani infectate si ajuta la vindecarea acestora.
In medicina tibetana planta era folosita la obtinerea unui medicament eficient in bolile articulatiilor, in cazuri de dizenterie si tratamentul eczemelor de la nivelul pielii.
Astazi dentita este folosita destul de rar in scop terapeutic deoarece specialistii nu au stabilit cu exactitate modul de actiune al plantei. Se pare ca in momentul cand este utilizata in doze mari poate da reactii alergice mai ales la cei care prezinta sensibilitate si la alte plante – margarete, crizanteme sau galbenele. In concluzie, preparatele care sunt realizate din aceasta planta trebuie evitate de astfel de persoane, dar si de femeile care alapteaza sau sunt insarcinate. Planta se utilizeaza doar la recomandarea unui medic si in doza specificata de acesta.
