Chiar și medicii pot avea dificultăți în punerea diagnosticului la un pacient care are stări febrile și erupții cutanate, deoarece astfel de simptome indică o gamă mai mare de boli și afecțiuni. Un lucru este cert, astfel de suferințe fac parte din categoria bolilor infecțioase, pot fi contagioase și de aceea pentru a preveni îmbolnăvirea altor persoane din jur este necesară izolarea pacientului și aplicarea unui tratament corespunzător în scopul vindecării.
Sunt multe boli care produc febră și erupții cutanate, de aceea sunt necesare mai multe analize (de sânge, de urină, de țesut pentru identificarea agentului patogen) și investigații pentru punerea diagnosticului. De asemenea se iau în calcul și alte simptome, cum sunt mâncărimile, durerile de cap, de spate, starea generală de rău, sensibilitatea la lumină puternică, etc. Când apar astfel de simptome trebuie mers întotdeauna la medic, deoarece în fază incipientă tratamentul dă rezultate mai rapide și vindecarea se realizează mai ușor.
Erupțiile cutanate pot fi de mai multe tipuri: papule, plăgi, pustule, vezicule, noduli, bule cu lichid. Maculele sunt situate la suprafața pielii și sunt de forma unor pete decolorate, de dimensiuni diferite. Papulele sunt pete cu diametrul de jumătate de cm. Plăgile se formează prin alipirea papulelor. Nodulii sunt niște formațiuni care sunt înrădăcinate adânc în țesutul subcutanat. Pustulele sunt erupții de forma unor pete inelare cu puroi în interior. Bulele cu lichid au dimensiuni de cca. 0,5 cm, sunt vizibile la suprafața pielii.
Pojarul
Este una din bolile care se manifestă prin stări febrile și erupții cutanate, dar și tuse, infecții ale tractului respirator superior, fotofobie, stare generală de rău, agentul patogen fiind virusul rujeolic. Erupțiile sunt de forma unor macule care apar pe gât, față, umeri și corp. Pojarul apare în general la copiii de 5-9 ani și care au sistemul imunitar slab.
Rubeola
Este o boală cauzată de virusul rubeolei, care produce simptome de erupții cutante de forma unor pete roz și macule dar și febră, dureri de cap, stare generală de rău în organism. Sunt afectați copiii dar și adulții, la aceștia din urmă simptomele sunt mai accentuate.
Boala Lyme
Poate să apară la persoanele de orice vârstă în urma infecției cu Borrelia burgdorferi, transmisă prin mușcătura de căpușă. Simptomele sunt de stări febrile, eupții cutanate de forma unor macule, eritem. Pentru prevenirea bolii trebuie evitate zonele endemice unde sunt căpușe.
Eritemul infecțios
Este o altă boală ce provoacă stări febrile și erupții cutanate, poate să apară la copiii de 3-12 ani dar și la adulți. Eupțiile sunt roșii pe palme, dispar în 2 luni. La adulți este posibil ca erupțiile să se intensifice după stările febrile, stările pot fi asemănătoare sindromului reumatic.
Eritemul polimorf
O altă boală cu astfel de simptome este eritemul polimorf multiform. Pe mâini, spate, genunchi, penis și vulvă pot să apară macule roșii care apoi se transformă în vezicule. Boala este întâlnită la adulți, mai ales la bărbați și poate da complicații care pun viața în pericol.
Sifilisul secundar
Este cauzat de infecția cu Treponema pallidum și poate fi recunoscut după erupțiile cutanate și maculele roșii-maronii sau roz de pe pielea capului, de pe gât, mâini și piciore, dar și după stările febrile. Boala apare mai ales la bărbați, la adolescenți și adulți.
Scarlatina
Se produce la copii, în urma infecției cu Streptococcus pyogenes și se manifestă prin erupții cutanate pe trunchi, membre, descuamarea pielii, febră, infecție a amigdalelor.
Persoanele care au sistemului imunitar slab și suferă infecții fungice pot avea erupții cutanate nodulare, dureri și stări febrile. Astfel de infecții sunt histoplasmoza, sporotricoza, blastomicoza și altele. În anumite cazuri și infecțiile cu bacterii pot produce erupții nodulare (ex. mycobacterium, pseudomonas).
Vărsatul de vânt
Este cauzat de virusul varicelo-zosterian, de herpesul zoster și apare la copii. Simptomele sunt de erupții cutanate de forma unor papule care apoi devin bule, pustule, pete cu cruste, apar mai ales pe trunchi și față, dar și pe mucoasa nazală, mucoasa genitală și în tractul gastro-intestinal. Nu lipsesc durerile de cap, de spate, starea generală de rău.
Boala Kawasaki
Se poate produce la copiii cu vârsta de până la 8 ani, se manifestă prin erupții cutanate pe mâni și picioare, înroșirea buzelor, febră mare, uneori dă complicații, chiar și boli de inimă.