Mastile cosmetice cu struguri incetinesc procesul de imbatranire a pielii

0
453
Aplicarea bobitelor de struguri pe fata, Foto: facialrejuvenationfl.com

Toamna este anotimpul strugurilor. Aceste fructe sunt foarte importante pentru sanatatea organismului insa pot fi folosite si pentru frumusetea pielii, pentru curatarea, hidratarea si hranirea ei.

Strugurii sunt bogati in antioxidanti naturali, de aceea ajuta in reducerea procesului de imbatranire al pielii. De asemenea strugurii stimuleaza metabolismul, consolideaza sistemul imunitar si reduc stresul. Mastile cosmetice cu struguri ajuta la refacerea elasticitatii pielii si la hidratarea acesteia, inlatura senzatia de uscaciune si constrictie a pielii, promoveaza catifelarea si intinerirea ei.

Masca de struguri pentru ten normal: Se amesteca o lingura de suc de struguri cu o lingurita de smantana, un galbenus de ou, putina faina si o lingurita de ulei vegetal. Sucul de struguri natural se obtine prin presarea strugurilor, iar drept ulei vegetal se recomanda cel de masline. Se amesteca bine toate ingredientele astfel incat sa se obtina o crema omogena. Aceasta se intinde pe fata in strat subtire, se sta timp de un sfert de ora, apoi se clateste cu apa calduta.

Masca de struguri pentru orice tip de ten: Se taie in jumatate cateva boabe coapte de struguri, se sterge pielea fetei cu ele, se sta timp de un sfert de ora, apoi se clateste cu apa rece.

Masca de struguri pentru ten gras: Se amesteca 2 linguri de suc de struguri cu putina faina si un galbenus de ou. Se intinde pe fata, se sta timp de un sfert de ora, apoi se clateste cu apa rece.

Citește și:  Depigmentarea si pigmentarea pielii

Masca de struguri pentru curatarea tenului: Se zdrobesc cativa struguri si se amesteca cu putina branza de vaci sau smantana. Ingredientele se folosesc in cantitati egale. Se aplica amestecul pe fata, se sta timp de un sfert de ora, apoi se clateste cu apa calduta.

Masca de struguri pentru hidratarea tenului: Se amesteca 4 linguri suc de struguri cu 4 lingurite de smantana. Se sterge tenul cu acest amestec folosind un tampon demachiant din bumbac. Se sta timp de un sfert de ora sau putin mai mult, apoi se clateste cu apa calduta. La final se poate folosi si o crema hidratanta. Masca se poate aplica pe fata dar si pe gat.

Masca de struguri pentru pielea ridata: Se amesteca o lingura de suc de struguri cu o lingura de miere de albine. Se aplica pe piele in strat subtire, se sta timp de un sfert de ora, apoi se clateste cu apa calduta. Aceasta masca cosmetica se realizeaza in fiecare zi, ajuta la revitalizarea pielii uscate si imbatranite.

Lotiune pentru hidratarea pielii: Se pregateste 400 ml suc de struguri, se pune intr-un borcan, se adauga 2 linguri de miere de albine, un pahar de alcool si putina sare. Se amesteca intreaga compozitie, se filtreaza si se sterge fata cu ea.

Astfel de masti cosmetice pe baza de struguri hidrateaza pielea, imbunatatesc aspectul ei, o fac moale, catifelata, supla si stralucitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.