Pelinarita (Artemisia vulgaris), planta medicinala si condiment

0
3422
Pelinarita (Artemisia vulgaris), Foto: burrzo.cz

Pelinarita este o planta perena cunoscuta din cele mai vechi timpuri cu numele popular de vetricel, stir-negru, pelinita-neagra si iarba-barboasa. Creste salbatic in multe tari din Europa, Asia si Africa de Nord. Are denumirea stiintifica de Artemisia vulgaris si face parte din familia Ateraceae sau Compositaceae.

Este o planta erbacee rezistenta, cu radacinile ramificate si frunzele verzi-gri. Frunzele din partea superioara a tulpinei au un colorit mai inchis, iar cele din partea inferioara sunt mai albicioase. Pe partea inferioara toate frunzele sunt acoperite cu perisori fini albi. Pelinarita poate ajunge la inaltimea de 1-1,5 m, are tulpina rosiatica si florile mici, de culoare galben-verzui.

Pelinarita (Artemisia vulgaris), Foto: burrzo.cz

De la pelinarita se recolteaza frunzele si partile aeriene fragede, intotdeauna pe vreme insorita, la sfarsitul verii. Acestea se pun la uscat in strat subtire pe hartie, intr-un loc curat, bine ventilat, la umbra. Planta uscata are miros placut si este comestibila. Contine ulei esential, lactone, acid ascorbic, substante saponine, caroten, saruri de potasiu, tanin si alte elemente active. Acest continut de substante biologic active si uleiuri esentiale are efect bun antimicrobian, antiseptic, sedativ, aromat, antihelmitic, tonic si de vindecare, ceea ce face ca planta sa fie utilizata la obtinerea unor medicamente.

In homeopatie se foloseste si radacina care contine inulina pentru realizarea unor preparate (tincturi, extract, pulberi, infuzie, decoct) cu efect bun impotriva meningitei, tuberculozei si epilepsiei.

Planta este eficienta in tratamentul unor boli si afectiuni ca de exemplu: isterie, dismenoree, convulsii, tulburari de somn, stari de nervi, colici uterine, amenoree, flatulenta, tulburari care apar la menopauza. Nu trebuie folosita de persoane care sufera de ulcer gastric si ulcer duodenal.

Pelinarita (Artemisia vulgaris), Frunzele, Foto: hollirichey.com
Pelinarita (Artemisia vulgaris), Frunzele, Foto: hollirichey.com

In gastronomie sunt folosite frunzele si varfurile plantei cu flori drept condiment in preparate culinare pe baza de carne, peste, dar si in salate, supe, garnituri de cartofi fierti. Acestea au un gust placut, tonic, puternic aromat. Datorita substantelor deosebite din continutul sau pelinarita este utilizata la aromatizarea vermutului si lichiorurilor.

Citește și:  Patrunjelul-de-zapada (Cnidium monnieri), o planta folosita in medicina traditionala chineza

Planta este utilizata drept colorant verde natural la vopsirea tesaturilor.

Genul Artemisia cuprinde aproximativ 250 de specii din care fac parte Artemisia abrotanum ce este numita si ,,arborele lui Dumnezeu” si Artemisia racunculus sau ,,tarhonul”. Toate speciile se caracterizeaza prin faptul ca apar spontan in sol usor calcaros, de obicei in apropierea ruinelor, cailor ferate, de-a lungul coastelor maritime, dar si in zone montane, pana la altitudini de 3000 m.

Siropul de pelinarita se realizeaza din 5 g extract lichid de planta amestecat cu 95 g sirop de zahar. Se administreaza cate 2-3 lingurite mici pe zi, are efect tonic si de stimulare a sistemului nervos.

Uleiul esential de pelinarita se foloseste in doze mici, nu se iau mai mult de 25-30 picaturi pe zi. Este eficient in tratamentul nevrozelor.

Infuzia de pelinarita se prepara din 3 lingurite de planta care se pun la o cana de apa clocotita, se lasa la infuzat 10-15 minute, se strecoara si se bea cu inghitituri mici dar in cantitate mica. Nu se administreaza mai mult de 2 cani mici (ca cele de cafea) pe zi.

Planta are o reputatie de bun dezinfectant. Astfel se spune ca in vremuri de demult soldatii puneau frunze de pelinarita in incaltaminte pentru igiena. In timpul razboaielor se folosea aceasta planta ca dezinfectant pentru pacientii care sufereau de infectii, holera sau alte epidemii. Planta se pisa in combinatie cu alte ierburi medicinale si se amesteca cu grasimi pentru realizarea unor unguente ce ajutau la vindecarea ranilor si unor afectiuni cutanate. De asemenea era considerata un bun analgezic pentru lovituri, vanatai, luxatii, entorse.

Indiferent de preparatul medicinal sau homeopat ales, acesta trebuie administrat in doze reduse, la recomandarea unui medic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.