Probleme comune cu sarcina

0
109
Probleme comune cu sarcina

Exista diverse probleme comune cu sarcina – legate fie de tulburari si modificari fiziologice, fie de tulburari emotionale – care, desi normale, pot speria o femeie sensibila sau neexperimentata, de aceea este extrem de important ca femeia sa mentina un contact permanent cu medicul sau din momentul depistarii sarcinii si pana la nastere.

Astfel, una dintre problemele comune cu sarcina – legata de modificari fiziologice – o constituie retentia de lichide in cantitati mari in tesuturi – retentie favorizata de consumul alimentelor cu sare. Aceasta retentie poate ingreuna destul de mult miscarile, activitatea inimii, circulatia sanguina si respiratia viitoarei mamici. Insa aceste probleme sunt – atat timp cat nu provoaca dificultati majore de respiratie si ale miscarii – normale si nu trebuie sa o sperie pe femeia insarcinata.

Cu cat sarcina se dezvolta, marirea uterului va provoca deplasarea diafragmului, ceea ce poate cauza o respiratie greoaie si palpitatii. De asemenea, tensiunea arteriala poate sa creasca, insa medicul poate sa linisteasca intotdeauna femeia, prin consultatii frecvente, pentru a determina cat de riscante sunt aceste dificultati – de cele mai multe ori, sunt normale.

Alte probleme comune cu sarcina tin de tulburarile digestive extrem de frecvente: greturile si varsaturile, salivatia abundenta, tendinta spre constipatie. Greturile in mod normal dispar in jurul celei de-a patra luni de sarcina, insa nu este un fapt universal. Pentru a diminua pe cat posibil aceste neplacute simptome ale sarcinii, o alimentatie rationala este esentiala.

Astfel, femeia insarcinata trebuie sa ia mese frecvente si in cantitati reduse, pentru a evita dificultati in digestie, greata si balonarea. Trebuie evitate alimentele grase, sarate, condimentate si preparatele ce fermenteaza. De asemenea, constipatia poate fi combatuta si prin exercitii usoare de gimnastica si un program regulat.

Printre problemele comune cu sarcina se afla si starile usoare de ameteala, care pot fi cauzate de miscari bruste, schimbari rapide ale pozitiei, provenind fie dintr-o lipsa de vitamine in organism, fie din modificarile tensiunii arteriale. Si aici este important ca femeia sa se prezinte frecvent la consultul medical, pentru a determina daca ametelile sunt riscante si daca este necesar sa imbogateasca cantitatea de proteine si vitamine din regimul alimentar.

Alte probleme comune cu sarcina tin de tulburarile circulatorii, care pot provoca aparitia hemoroizilor si a varicelor. De asemenea, spre sfarsitul sarcinii, urinarea va fi deosebit de frecventa. Aparitia varicelor sau a hemoroizilor poate fi combatuta tot prin gimnastica usoara si prin frecvente plimbari pe jos. Nu trebuie folosite alifii sau alte medicamente decat la sfatul medicului.

Dureri lombare mai mult sau mai putin intense apar deseori, fiind una dintre cele mai iritante probleme comune cu sarcina – acestea sunt cauzate de modificarile de pozitie ale coloanei vertebrale prin deplasarea centrului de greutate al corpului. Aceste dureri sunt frecvente, iar pentru a diminua intensitatea lor femeia trebuie sa poarte pantofi comozi, haine confortabile si sa faca exercitii usoare pentru spate. Alte dureri sunt reprezentate de crampele musculare, de obicei la nivelul gambelor, care pot fi diminuate de un regim bogat in vitamine.

Probleme cu sarcina

Dar poate ca printre problemele cele mai comune cu sarcina legate de modificarile fizice o constituie cresterea in greutate – care e absolut normala. Majoritatea femeilor pot castiga in greutate pana la 10-12 kilograme in plus. Conteaza aici foarte mult metabolismul femeii, regimul alimentar tinut, frecventa si marimea meselor si programul de exercitii fizice. Unele femei se ingrasa mai mult, altele mai putin, insa nu trebuie vreodata ca femeia insarcinata sa tina o dieta stricta sau sa se oboseasca prea mult cu exercitii de sport dificile, acestea putand afecta riscant evolutia sarcinii si dezvoltarea ulterioara a copilului.

Citește și:  Herniile: clasificari, cauze si tratamente

Unele femei sensibile sau pentru care aspectul este extrem de important pot fi deranjate in exces de cresterea in greutate, imaginea lor de sine fiind grav afectata. Ele pot ajunge sa se considere respingatoare si umflate si sa nu mai acorde atentie ingrijirii necesare si regimului alimentar rational recomandat. De aceea, pentru orice femeie insarcinata este important sa i se reaminteasca mereu de catre partener cat de frumoasa este si cum sarcina o implineste, nu o „umfla”!

Problemele comune cu sarcina tin si de aparitia unor tulburari de somn si chiar a insomniilor, de aceea este important sa nu se consume alimente sau bauturi excitante – cafea, cola. In nici un caz nu trebuie sa se apeleze la somnifere. Aceste tulburari de somn pot insa fi cauzate si de anumite tulburari emotionale, de o stare psihica instabila si sentimente negative de frica, tristete, frustrare.

Se ajunge astfel la problemele comune cu sarcina legate de starea psihica a femeii, care poate fi uneori instabila. Se poate trece de la o stare la alta fara motive sau pot aparea diverse repulsii si pofte irationale. Reactiile psihice pot fi contradictorii si pot sa fie mult mai intense decat in mod normal.

Astfel, o femeie insarcinata poate plange din senin – fara vreun motiv, pentru ca apoi, dupa cateva minute, sa rada vesela la o gluma. Insa in general, starea psihica a femeii este strict legata de sentimentele ei cu privire la sarcina si la copil si de gradul in care se simte sau nu pregatita pentru noul rol de mamica. O sarcina neplanificata, lipsa de experienta de viata a femeii tinere, teama ca nu va fi o mama buna, neimpliniri profesionale, o relatie conjugala nesatisfacatoare, toate pot inrautati considerabil starea psihica si chiar conduc spre o depresie.

Insa problemele comune cu sarcina legate de starea psihica sunt de cele mai multe ori legate de o teama obsesiva: teama de sarcina si de durerea nasterii, teama de schimbarile viitoare, teama ca nu va fi o mama buna. Aceste temeri pot provoca sentimente de tristete, de frustrare, de anxietate. Asadar, este esential sprijinul afectiv si emotional al partenerului de viata – femeia trebuie mereu asigurata ca nu trece singura prin toate aceste schimbari – si sprijinul intregii familii. Un mediu familial calm, relaxant, afectiv si sigur poate ajuta femeia sa treaca peste toate temerile si sentimentele negative si sa priveasca cu bucurie si curaj viitorul.

Cel mai important – atunci cand se manifesta astfel de probleme comune cu sarcina – este ca femeia insarcinata sa se bucure de sprijinul celor iubiti, sa fie informata despre normalitatea acestor schimbari si simptome si sa se consulte frecvent cu medicul in care are incredere. Daca aceste cerinte sunt indeplinite, va fi mult mai simplu pentru femeie sa treaca peste orice dificultati neplacute si sa astepte cu nerabdare implinirea sa ca mama!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.