Sucul de cartofi cruzi, remediu naturist pentru arsurile solare

0
565
Sucul de cartofi cruzi, remediu naturist pentru arsurile solare

Cartofii cruzi au efect de vindecare asupra organismului. Acest lucru este confirmat de cei care au folosit cartofii cruzi în diferite tratamente naturiste cunoscute în medicina populară, cât și de specialiștii în domeniu sănătății care au realizat diferite cercetări medicale.

Sucul de cartofi cruzi este folosit pentru diferite tratamente la nivelul tegumentului deoarece ameliorează afecțiunile pielii. Oamenii folosesc diferite creme sau unguente medicinale, însă preparatele tradiționale ,,de la bunica˝ s-au dovedit mult mai eficiente și mai puțin costisitoare decât acestea, care trebuie achiziționate de la farmacii.

Cum se realizează sucul de cartofi cruzi?

Se iau 4 cartofi de marime medie, se spală cu apă, se curăță de coajă, se spală iar cu apă, apoi se rad pe răzătoare, iar compoziția care se obține se pune într-un bol încăpător. Se adaugă foarte puțină apă (doar dacă se dorește), se amestecă și apoi se strecoară zeama prin tifon sau prin strecurătoarea din plastic. Sucul de cartofi astfel obținut se poate folosi pentru diferite tratamente la nivelul pielii. Este indicat să fie utilizat imediat, deoarece, după cel puțin un sfert de oră, se închide la culoare la fel ca și feliile de cartofi.

Sucul de cartofi poate fi un bun remediu naturist pentru uz extern cât și pentru uz intern. Are proprietăți foarte bune care ajută în tratamentul multor afecțiuni deoarece conține magneziu, potasiu, vitamina C.

Sucul de cartofi cruzi ajută în tratamentul arsurilor solare minore.

Cartofii sunt foarte buni pentru ameliorarea simptomelor de arsuri solare

Se aplică suc de cartofi cruzi pe piele, iar senzația de prospețime, de ameliorare a stării de disconfort va fi simțită imediat. Efectul este excelent, mai ales dacă faci tratamentul timp de 20 de minute, astfel ca sucul să acționeze suficient asupra tegumentului. Acest procedeu este simplu și împiedică apariția veziculelor care pot să apară din cauza arsurilor solare.

Sucul de cartofi cruzi

După ce s-a aplicat sucul de cartofi pe piele nu se pune niciun bandaj pe suprafața acesteia. Sucul se folosește pentru orice zonă a pielii, chiar și pe față sau pleoape, dacă și ele au fost afectate de razele puternice ale soarelui. De asemenea, cartofii au și efect de reducere a cearcănelor, dacă sunt aplicate felii subțiri în zona ochilor pe pleapele închise, timp de 15 minute.

Citește și:  Suc din capsuni, zmeura si coacaze rosii, bogat in vitamine si minerale

Amidonul din cartofi este un adevărat sedativ, ajută în calmarea arsurilor solare. Cartofii au efect bun asupra pielii, reduc veziculele sau cicatricele provocate de radiațiile solare, combat inflamațiile de la nivelul pielii.

Un efect la fel de bun în combaterea arsurilor solare il au și feliile subțiri de cartofi cruzi care se aplică direct pe piele sub formă de cataplasme. Acestea se pun pe suprafața pielii imediat ce au fost tăiate, pentru ca să aibă cât mai multă zeamă. Dacă simți ca te arde fața, pune câteva felii subțiri de cartofi pe obraji sau pe frunte și vei vedea ca vei simți imediat o senzație de bine, usturimea sau durerea vor dispărea.

Sucul de cartofi cruzi ameliorează durerile de cap

Se bea o cantitate de aproximativ 100 ml de suc de cartofi cruzi atunci cand apar dureri de cap sau stări de acest gen provocate de hipertensiunea arterială. Sucul are efect benefic asupra sistemului nervos, combate hipertensiunea arterială, stresul, induce un somn liniștitor și calmează durerile de cap. Dacă simți că te doare capul, pune 3-4 felii de cartofi pe frunte, stai câteva minute și vei vedea că imediat durerea ta va dispărea.

Sucul de cartofi are efect benefic asupra sistemului digestiv

Acest preparat naturist ajută în tratamentul gastritei cu aciditate mare, ulcerului gastric, ulcerului duodenal, pancreatitei, constipației, arsurilor la stomac. Deși gustul său nu este foarte plăcut, acțiunea sa asupra sistemului digestiv este extraordinară.

Are efect de calmare a durerilor de stomac, a arsurilor, te scapă de simptomele neplăcute create de aciditatea gastrică mare, normalizează nivelul de zahăr din sânge (este recomandat celor care suferă de diabet), îmbunătățește funcția pancreasului. Tratamentul se face măcar o lună, se bea 50 ml suc din cartofi cruzi înainte de masă, dimineața, și astfel stările create de ulcere gastrice și duodenale vor dispărea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.