Transplantul de organe este o operatie chirurgicala care consta in inlocuirea unui organ bolnav cu unul sanatos, provenind de la un donator. Diferenta intre transplant si grefa este ca aceasta din urma este avasculara, adica nu presupune realizarea conexiunii intre vasele de sange sau alte structuri, in cadrul operatiei. Progresul stiintific a facut posibila, astazi, efectuarea de transplanturi de inima, de ficat, rinichi, plamani si grefe de cornee, maduva etc.
Primele incercari
Nimeni nu poate spune cu exactitate cand s-a realizat primul transplant de organe, dar este surprinzator ca aceasta preocupare, pe care, in mod obisnuit, o asociem cercetarii moderne, este veche de mii de ani.
Prima marturie credibila de autotransplant vine din anii 800 i.Hr., din partea unui medic indian, Sushruta, unul dintre autorii celui mai vechi tratat de chirurgie – “Sushruta Samhita” – pe care s-a bazat medicina traditionala ayurvedica (in limba indiana, “ayur” inseamna “viata”, iar “veda” – “cunoastere”). Sushruta descrie efectuarea unor grefe de piele pe nasul amputat al criminalilor. Sunt prezentate, in acest tratat, peste trei sute de proceduri si peste o suta de instrumente chirurgicale.
In secolul al XVI-lea, un medic italian, Gaspare Tagliacozzi Trigambe, considerat “parintele” chirurgiei faciale, realizeaza, cu succes, autogrefe de nas. El a dezvoltat, de-a lungul anilor, prin nenumarate incercari, aceste operatii, pentru a repara nasul, urechile sau buzele mutilate, prelevand tesut de la nivelul bratelor, ceea ce i-a adus renumele de “chirurg al miracolelor”.
Tehnica sa, ramasa in istorie sub denumirea de “grefa italiana”, a fost folosita pana tarziu, in timpul Primului Razboi Mondial, cand multi soldati mutilati in timpul luptelor au beneficiat de reconstructia fetei.
Secolul al XVIII-lea, fara a aduce schimbari spectaculoase in acest domeniu, a insemnat continuarea cautarilor, incercandu-se grefe pe animale, la inceputul secolului urmator, in 1902, reusindu-se primul transplant al unui rinichi, pe un caine, operatie realizata de Emerich Ullmann.
Epoca moderna
In 1905, oftalmologul austriac Eduard Zirm reuseste prima grefa de cornee. Donatorul era un tanar de 11 ani, care suferise un accident la ochi, fara a-i fi insa distrusa corneea. Alti medici si alte tentative, aproximativ in aceeasi perioada, esueaza.
De exemplu, incercarile medicilor francezi Mathieu Jaboulay si Alexis Carrel de a realiza un transplant de rinichi de la porc la om au creat pacientilor insuficienta renala, acestia decedand in cateva zile. Se punea, asadar, problema gasirii unor solutii pentru ca organismul primitor sa nu respinga grefa.
O metoda de compromis a fost iradierea organismului primitor, care avea drept consecinta distrugerea cvasitotala a celulelor imuno-competente, dupa care s-au testat nenumarate medicamente, care sa permita transplantul fara a se recurge la iradiere.
Primul transplant renal, cu rinichi provenind de la un donator in viata, s-a facut in 1952. Un tanar dulgher, de numai 16 ani, in urma prabusirii unei constructii, s-a ales cu un rinichi intr-atat de strivit, incat medicul francez, profesorul Jean Hamburger, fondatorul nefrologiei, s-a gandit ca e preferabil sa il extirpeze, nestiind ca tanarul nu avea decat un singur rinichi.
In aceasta situatie, impreuna cu echipa sa, au decis sa faca un transplant cu un rinichi prelevat de la mama tanarului, care ar fi facut orice ca sa ii salveze acestuia viata. Operatia a parut un succes, dar dupa o scurta perioada (trei saptamani), in care bolnavul parea sa isi fi refacut fortele, a decedat.
Toata aceasta poveste indrazneata din partea medicilor a fost urmarita, cu mult interes si cu multa emotie, de media si de catre publicul larg, fiind pastrata in memoria afectiva a umanitatii, in incercarea permanenta de depasire a limitelor. Primul transplant reusit de rinichi a avut loc doi ani mai tarziu si a fost facut de medicul american Joseph Murray.
Primul transplant de maduva reuseste in 1957. Este facut tot de un medic american, Edward Donnall Thomas, care, in 1990, a primit Premiul Nobel , pentru cercetarile sale in domeniul transplantului de organe.
Primul transplant de ficat s-a facut in 1963, de catre Thomas E. Starzl, considerat fondatorul transplantului modern de organe. De la acesta incercare au mai trecut insa patru ani, pana cand s-au gasit solutii ca organismul primitor sa nu respinga grefa.
In 1967, primul transplant de inima a generat cel putin tot atata emotie ca si cazul tanarului care a suportat primul transplant renal. Medicul sud-african Christiaan Barnard, la spitalul Groote- Schuur, din Cape Town, a implantat, pentru prima data, inima unei persoane decedate, in pieptul unui bolnav care nu mai avea nici o alta sansa.
Operatia a durat in jur de noua ore, cu o echipa formata din treizeci de persoane, dar pacientul, in varsta de 55 de ani, bolnav si de diabet, a supravietuit numai 18 zile. Inima provenea de la o tanara care decedase intr-un accident rutier. In anii urmatori, Christiaan Barnard a efectuat si alte operatii de transplant de inima, in urma uneia dintre ele, din 1969, pacienta operata supravietuind 24 de ani, record nedoborat nici astazi.
In 1968, in Belgia, se face primul transplant de plamani, iar in 1998, primul transplant de laringe, la o clinica din SUA, operatie dupa care pacientul si-a recapatat vocea.
Anii 2000 aduc progrese fulminante in acest domeniu, transplantul de organe devenind o zona din ce in ce mai provocatoare pentru medici si din ce in ce mai promitatoare pentru pacienti: primul tansplant de antebrat (anul 2000), primul transplant de limba (2003, Viena), primul transplant de penis (2006, China), primul transplant de ambele brate (2008, Germania), prima grefa totala a fetei (2010, Spania).
Organele autoconstruite – o solutie miraculoasa
Transplantul de organe este, in multe situatii, singura solutie terapeutica. In prezent, numai in Europa, peste 300 000 de persoane traiesc cu un organ transplantat si alte cateva mii sunt in asteptarea unei grefe. Inmultirea maladiilor cronice, imbatranirea populatiei si, pe de alta parte, scaderea mortalitatii din pricina accidentelor vasculare celebrale au condus la un impas in privinta numarului de donatori potentiali. De aceea se cauta solutii alternative.
Organele autoconstruite pare a fi una dintre alternativele uimitoare la transplantul de organe, pe care medicii le testeaza in prezent, un procedeu inimaginabil pana in urma cu cativa ani. La modul cel mai general, aceasta metoda consta in regenerarea organului bolnav, prin injectarea de celule noi, sanatoase.
Intr-o prima etapa sunt prelevate celule din organul bolnav, se pastreaza doar structura extracelulara, matricea, se injecteaza celule sanatoase, care sa refaca tesutul, si se asaza noul organ, sanatos, la locul lui. In 2011, profesorul Emmanuel Martinod, chirurg francez, a realizat, in premiera mondiala transplantul de bronhii cu alveole autoconstruite. Regenerarea retinei si a pielii au devenit, de asemenea, posibile. O echipa de cercetatori de la Universitatea din Montpellier (Franta) au aratat ca se pot intineri celule provenite din pielea unei persoane de peste 90 de ani, prin “reprogramarea” acestora.
Organismul va ajunge, astfel, sa se ingrijeasca singur, dandu-i doar un impuls. Procedeul este datator de sperante, mai ales in situatiile in care nu exista alternativa organelor artificiale (ficat, rinichi etc.). O adevarata revolutie in medicina, care va putea deveni realitate, in urmatorii 5-10 ani, dupa cum spun specialistii in domeniu.
