5 plante medicinale valoroase pentru sistemul respirator – Află efectele și utilizările lor

0
1778

Există plante medicinale care sunt folosite sub formă de ceaiuri sau tincturi, pentru curățarea sistemului respirator, a plămânilor de mucus ori spută și de contaminanți (cum este fumul de țigară) și pentru ameliorarea simptomelor produse de infecțiile respiratorii. Află care sunt cele mai bune 5 plante medicinale pentru sistemul respirator.

Navigare rapidă în articol:

  1. Ceaiul de lumânărică
  2. Sânișoara – Sanicula europaea
  3. Planta medicinală Eupatorium perfoliatum
  4. Coada-șoricelului
  5. Potbalul în afecțiunile respiratorii

1. Ceaiul de lumânărică

Lumânărica este o plantă medicinală care are proprietăți expectorante și emoliente asupra sistemului respirator. Din florile sale se face un ceai bun, care poate ajuta în cazuri de tuse, bronșită, infecții respiratorii. Ceaiul din flori de lumânărică se prepară foarte ușor:

  • Se aleg câteva florile galbene de pe tulpina plantei și se pun într-o cană cu apă clocotită
  • Se lasă la infuzat 5 minute, apoi se strecoară și se bea.

Această plantă medicinală este excelentă pentru gripă și răceală, deoarece stimulează secreția de mucus și protejează mucoasa. Efectul ei este emolient, de protejare a sănătății tractului respirator. Asta se întâmplă pentru că planta are mucilagi cu efect benefic asupra întregului sistem respirator.

De asemenea, ceaiul din flori de lumânărică este bun pentru ameliorarea unor simptome create de afecțiunile plămânilor, gurii, urechilor, gâtului sau esofagului. Se poate folosi și tinctura din flori de lumânărică, deoarece are același efect vindecător. Tinctura ajută la reducerea congestiei nazale, a simptomelor create de infecțiile căilor respiratorii și la calmarea tusei. Pentru a aplica un tratament și mai eficient pentru reducerea rapidă a tusei, se recomandă folosirea tincturii de lumânărică în combinație cu sirop de muguri de pin.

De asemenea, în ceaiul de lumânărică se poate adăuga și o altă plantă medicinală, numită echinaceea, care are efect în stimularea sistemului imunitar, lucru important în caz de gripă și răceală.

Specialiștii au spus despre beneficiile ceaiului de lumânărică pentru curățarea plămânilor fumătorilor (ajută la îndepărtarea gudronului), dar și despre faptul că sucul din tulpina plantei, poate fi utilizat sub formă de picături pentru a trata infecțiile urechii. De la lumânărică se folosesc și frunzele plantei, care au gust bun la fel ca și florile galbene, și pot fi utilizate în infuzii și ceaiuri.

2. Sânișoara– Sanicula europaea

Sânișoara este o plantă perenă care iubește să crească în pădurile umede și pe care oamenii probabil nici nu o bagă în seamă. Ei nici nu-și imaginează cât de apreciată este această plantă în medicina populară. Sânișoara este folosită și pentru uz intern și pentru uz extern. Se remarcă prin proprietățile astringente și antiinflamatoare, de aceea este eficientă în cazuri de răni, contuzii, furunculoză, plăgi, stomatite, gingivite, infecții dentare, amigdalită.

Sânișoara este folosită pentru uz intern, sub formă de ceai în cazuri de tuse, pneumonie, bronșită, infecții respiratorii, icter, tuberculoză, diaree, colici, dureri de stomac, amețeli, dureri lombare și altele.

Această plantă este utilizată de secole pentru curățarea rănilor, pentru că are efect antibacterian. Acest lucru este un mare avantaj, având în vedere faptul că dezvoltarea bacteriilor poate provoca în mod frecvent infecții în răni și tăieturi adânci.

Vezi aici un video cu planta Sanicula europaea:

3. Planta medicinală Eupatorium perfoliatum

Această plantă medicinală este recomandată în caz de gripă, răceală, dureri de gât, oboseală, răgușeală, tuse, strănut, durere în zona toracelui, durere de cap, greață, durere a globilor oculari, vărsături, febră, frisoane, dureri accentuate de oase și mușchi.

Planta este folosită în ceaiuri împreună cu echinaceea. Și tinctura din Eupatorium perfoliatum este eficientă în ameliorarea simptomelor multor boli: diaree, crampe, constipație, dureri de oase, dureri de ficat, infecții ale tractului respirator și altele. Atât ceaiul cât și tinctura din frunzele și florile plantei au gust amar, de aceea nu sunt preferate de unii oameni.

Această plantă are efect rapid. Ceaiul se bea încet, cu înghițituri mici, nu tot deodată.Treptat se observă ameliorarea simptomelor de care am amintit mai sus.

Vezi aici un video cu planta Eupatorium perfoliatum, importantă pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă:

4. Coada-șoricelului

Coada-șoricelului este o plantă medicinală folosită încă din cele mai vechi timpuri sub formă de ceai, ea fiind apreciată pentru efectul antibacterian și astringent puternic.

Florile sunt albe și au un miros foarte puternic, medicinal, aromat. Chiar și gustul lor este foarte aromat, te duce cu gândul puțin la acel anestezic local folosit în stomatologie, numit novocaină, însă nu produce acea senzație de amorțeală ca acest medicament. De la coada-șoricelului se folosesc frunzele din partea superioară a plantei și florile. Frunzele se pot folosi pentru calmarea durerii de dinți; se mestecă puțin și se țin pe dintele cu probleme și astfel ajută în calmarea durerii și pentru reducerea inflamației.

Despre această plantă s-a spus că are efect antibiotic, antiseptic și calmant, de aceea este recomandată în tratamentul rănilor și în ameliorarea simptomelor produse de infecții (cum sunt de exemplu infecțiile cu stafilococi). Coada-șoricelului calmează durerile, ajută în combaterea toxinelor și bacteriilor din interiorul zonei afectate, grăbește vindecarea rănilor și a zgârieturilor de pe piele.

Se folosește sub formă de ceaiuri și tincturi, gustul fiind amar. Planta calmează simptomelor produse de gripă și răceală, se poate folosi în combinație cu echinaceea. Are efect bun și în alte afecțiuni: enterocolită, gastrită, anorexie.

5. Potbalul în afecțiunile respiratorii

Potbalul este o plantă medicinală bună pentru plămâni și aparatul respirator, deoarece calmează tusea și elimină excesul de mucus din plămâni și bronhii. Potbalul este un bun supresor în cazul tusei, reduce disconfortul de la plămâni, acționând benefic asupra membranelor mucoase.

Planta are denumirea științifică Tussilago farfara, este un bun remediu antitusiv și are proprietăți antiseptice, diuretice, colagoge, antiinflamatorii, emoliente și expectorante. Potbalul este recomandat în boli pulmonare și afecțiuni ale aparatului respirator, ca de exemplu: astm bronșic, pleurezie, tuberculoză incipientă, emfizem pulmonar, tuse, bronșită, laringită, faringită, tuse tabagică.

Ceaiul din frunze de potbal ameliorează simptomele acestor probleme de sănătate și are efect bun asupra tractului respirator. Foarte bun pentru calmarea tusei și a altor simptome produse de afecțiuni cronice respiratorii, este siropul de potbal, care se realizează din frunzele plantei și miere.

Vezi aici un video despre potbal, despre proprietățile și utilizările acestei plante medicinale:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.