Clorofila – caracteristici, tratamente traditionale si moderne

Clorofila (cuvant compus, din grecescul “chloros” – “verde” si “phyllon” – “frunza”) este un pigment care se gaseste in plante, alge si cianobacterii (bacterii care isi obtin energia vitala prin intermediul fotosintezei). In procesul de fotosinteza, clorofila ajuta plantele sa converteasca energia luminoasa in sursa de hrana, pe care o vor folosi pentru propria supravietuire.

Aceasta substanta, situata in cloroplastele celulelor vegetale (organite din citoplasma), a fost descoperita si izolata, pentru prima data, de catre Joseph Bienaime Caventou si Pierre Pelletier, doi chimisti de origine franceza, in anul 1817. In 1915, chimistul german Richard Martin Willstatter a primit Premiul Nobel pentru studiile sale referitoare la clorofila si la alti pigmenti prezenti in frunze.

Structura generala a moleculei de clorofila va fi descrisa in detaliu de catre Hans Fischer (si el laureat al Premiului Nobel), in 1940, in timp ce, in anul 1960, sunt stabilite procesele de natura chimica, in care aceasta substanta este implicata.

Fara clorofila, plantele nu sunt capabile sa obtina substante nutritive, pentru ca acest colorant este prezent nu numai in diversele etape ale procesului de fotosinteza, dar si in functiile specifice ale plantei, precum respiratia celulara, cresterea si dezvoltarea. Energia solara absorbita o foloseste pentru sintetizarea carbohidratilor, din dioxid de carbon si apa, clorofila fiind numita, pentru aceasta functie, si fotoreceptor.

Structura de baza a unei molecule de clorofilaeste data de un inel porfirinic, dispus in jurul unui atom central, alcatuire asemanatoare gruparii hem (compus organic) din hemoglobina, exceptie facand faptul ca in hemoglobina, atomul central este reprezentat de fier, in timp ce in cazul cloroplastelor, acest atom este reprezentat de magneziu.

Tipuri de clorofila

In natura exista doua tipuri de clorofila, care se diferentiaza prin structura chimica. Tipul A este pigmentul cel mai des intalnit, prezent in toate plantele acvatice si terestre (aproximativ 3 g/kg frunze verzi).

Concentratia sa in apa este utilizata ca indicator al cantitatii de plancton (totalitatea organismelor vii care traiesc intr-un anumit areal de apa dulce sau sarata). Tipul B se regaseste in alge si in plantele superioare cormofite (un regn vegetal care cuprinde plante cu structura evoluata – radacina, tulpina, frunze). Ambele tipuri sunt extrem de eficiente ca fotoreceptori (receptori ai luminii).

Benzile de absorbtie extrem de puternice, din structura moleculara, permit plantei sa-si ia energia solara in doua lungimi de unda diferite. Lumina care nu a fost absorbita eficient de catre tipul A va fi capturata de catre tipul B, care actioneaza mai puternic, prin urmare cele doua tipuri diferite de clorofila sunt complementare.

Plantele pot obtine necesarul energetic din cadrul spectrului albastru si rosu al luminii. Lungimea de unda cea mai putin absorbita este verdele, de aceea aceasta culoare este perceputa de ochiul uman, cand lumina este reflectata de frunze.

Culorile mai delicate (din molecule de caroten sau quercetina) sunt vizibile toamna, cand frunzele capata o tenta rosiatica, maronie sau portocalie. Clorofila poate fi modificata prin fierbere, atomul central de magneziu fiind inlocuit cu unul de hidrogen, alterandu-se spectrul de absorbtie, frunzele devenind de un galben pal.

Tratamente cu clorofila

Inca din cele mai vechi timpuri, plantele verzi au fost folosite ca remedii naturiste, in prevenirea si tratarea diferitelor afectiuni. Acestea erau consumate fie verzi, crude, fie sub forma unor decocturi, pentru proprietatile acestei molecule esentiale. Utilizarea directa a pigmentului verde, de catre oameni, a fost intens studiata de catre cercetatorii in domeniu, descoperindu-se beneficiile aduse de catre consumul de clorofila:

• Molecula de clorofila contine antioxidanti, care duc la vindecarea si regenerarea tesuturilor si a celulelor, avand o contributie majora in neutralizarea efectelor nocive ale radicalilor liberi.
• Clorofila este extrem de eficienta in cresterea aportului de magneziu, benefic in stimularea transportului de oxigen in celule.
• Se foloseste cu succes si in eliminarea mirosului neplacut al respiratiei si al urinei.
• Studii recente in domeniu demonstreaza eficienta clorofilei in prevenirea si tratarea cancerelor si in reducerea efectelor chimicalelor cu potential cancerigen asupra organismului. In 2010, in Israel, o echipa de medici a folosit clorofila pentru tratamentul cancerului de prostata. Procedura dureaza zece minute, clorofila, spre deosebire de alte substante folosite pana la acea data, lasand intacte tesuturile sanatoase, distrugandu-le numai pe cele bolnave si fiind eliminata din corp in 24 de ore. In Anglia si Canada sunt in curs de experimentare tratamente cu clorofila (extrasa din plante marine) si pentru alte tipuri de cancer.
• Pigmentul de clorofila are, de asemenea, proprietati antiinflamatorii si antibacteriene. Se utilizeaza in tratarea plagilor deschise, a dermatozelor diverse, a micozelor, leziunilor gingivale, etc.
• Combate constipatia, contribuie la ameliorarea ulcerului gastric.

Pana in momentul de fata nu exista dovezi ale existentei unor efecte adverse in ceea ce priveste administrarea de clorofila, plantele fiind, de altfel, singura sursa de extragere a acestei substante. Este de preferat consumul sub forma de extracte, solutii sau tablete, pentru ca, prin fierbere, proprietatile sale benefice scad considerabil.