Pentru stabilirea unui diagnostic și tratament pentru durerile de spate, medicul pleacă de la consultația sau examinarea completă a pacientului. Va încerca să afle mai multe informații cu privire la durerile de care suferă persoana respectivă, să afle cât de intense sunt, când au apărut, ce antecedente medicale există (deoarece istoricul bolii contribuie la eliminarea unor boli grave).
Examinarea medicală se face cu atenție, se verifică mișcările articulațiilor, zonele tensionate, sensibilitatea pielii, a tendoanelor, se realizează consultația fizică și a sistemului nervos a pacientului. Tratamentul constă în recomandări cu privire la ameliorarea simptomelor și modalități de a evita problemele și situațiile stresante (care sunt cauzele principale ale durerilor), dar și administrarea unor medicamente pentru vindecare, ce țin de medicina convențională. Pentru început se recomandă repaus la pat și evitarea efortului.
De asemenea, reducerea activității fizice este un sfat bun pentru tratamentul durerilor de spate. În anumite cazuri este necesar un tratament recomandat de un medic specialist ortoped, neurolog, reumatolog, osteopat, fizioterapeut. Calmarea durerii prin medicamente este de ajutor pentru astfel de simptome dureroase. Una din cele mai cunoscute medicamente analgezice și antiinflamatorii este Aspirina tamponată.
Un al medicament cu aceleași efecte este Paracetamolul, care poate fi folosit și de femeile însărcinate. Pentru reducerea activității musculare se recomandă un medicament (derivat al opiului) numit Codeină. Acesta poate da efecte secundare de somnolență, constipație și dependență. Are efect analgesic și este indicat pentru durerile moderate. Pentru ameliorarea durerilor de spate se pot administra medicamente antiinflamatoare nesteroidiene. Dintre acestea fac parte: Ibuprofenul, Voltarenul, Indometacinul.
Diazepanul este un medicament tranchilizant, care relaxează musculatura și tratează stările de anxietate. Nu trebuie folosit o perioadă îndelungată de timp deoarece dă dependență, scade memoria și puterea de concentrare. În cazul durerilor de lungă durată se instalează stările de anxietate și depresie, de aceea, pentru a scăpa de astfel de simptome se ia Amitriptilină – un medicament antidepresiv – dar numai la recomandarea medicului.
Cu ajutorul unui medic fizioterapeut se pot face tratamente contra durerilor de spate. Acestea constau în exerciții fizice corecte, manipularea articulațiilor prin mișcări scurte și rapide, mișcările articulațiilor pentru a crește mobilitatea acestora, masaj pentru relaxare și ameliorarea simptomelor dureroase. Pentru tratamentul afecțiunilor inflamatorii se pot urma sfaturile unui medic reumatolog mai ales dacă este cazul unui bolnav de spondilită anchilozantă sau de artrită reumatoidă.
Problemele psihologice pot da simptome asemănătoare durerilor de spate și acestea se vindecă cu ajutorul unui tratament recomandat de psiholog. Dacă este cazul unui pacient cu afecțiuni legate de sistemul nervos, acesta are nevoie de indicațiile unui medic neurolog. Un medic specialist va face o serie de examinări cu ajutorul unei aparaturi speciale și anume este vorba despre: tomografia computerizată cu raze X, ecografia, RMN-ul sau rezonanța magnetică nucleară, electromiografia și mielograma.
Prin tomografia computerizată cu raze X se obține o imagine a unei secțiuni a corpului și se pot vedea semne ce indică anumite leziuni ale țesuturilor. Prin ecografie se observă interiorul coloanei vertebrale prin intermediul ultrasunetelor și realizarea unor imagini. Cu ajutorul RMN-ului se obțin imagini ale țesuturilor moi pe care radiografia nu le-a putut oferi suficient de clar.
Prin electromiografie se observă activitatea electrică a unui mușchi timp în care coloana vertebrală este în repaus sau în mișcare. Prin mielogramă se înțelege o investigație ce pune în evidență rădăcinile nervoase ce pot fi cauza a numeroase dureri de spate. În anumite cazuri medicul recomandă spitalizarea și un tratament injectabil sau chiar intervenția chirurgicală pentru ameliorarea suferințelor severe.