Sportul Tae Bo – Mai mult decât aerobic, arzi mai multe calorii

0
667
Sportul Tae Bo – Mai mult decât aerobic, arzi mai multe calorii

Acest sistem de fitness este impresionant, este la modă în ultimii ani, iar acest lucru nici nu ne miră având în vedere complexitatea mișcărilor și beneficiile pe care le oferă. Tae Bo este o combinație de aerobic, arte marțiale, dans hip-hop, balet, antrenament cu greutăți. Când spunem arte marțiale ne referim la Karate, Box, Tae Kwon Do. Desigur despre acest sport s-ar putea spune multe însă ne rezumăm la câteva cuvinte simple care exprimă tot: concentrare, disciplină, putere, har, rezistență și auto-control.

Acest sport a fost creat de Billy Blanks, ca o combinație de lovituri, pumni și pași de aerobic, în ideea de a îmbunătăți condiția fizică, starea interioară, pe un fond optimist și în ritmul muzicii. Billy Blanks a făcut arte marțiale de la 11 ani, a câștigat centura neagră la Tae Kwon Do și a creat conceptul Tae Bo care a fost apreciat de numeroase staruri internaționale: Pamela Anderson, Rebecca De Mornay, Paula Abdul, etc.

Beneficiile sportului Tae Bo

Prin exercițiile Tae Bo arzi mai multe calorii decât prin exercițiile de aerobic. Sportul Tae Bo este mult mai mult decât aerobicul, poți consuma 500-800 calorii doar într-o oră de antrenament ceea ce este destul de mult comparativ cu 300-400 calorii pe care le arzi printr-un antrenament de aerobic timp de o oră. Avantajul la acest sport este că urmezi o coregrafie foarte interesantă, în ritmul muzicii, care este alcătuită dintr-o serie de mișcări de arte marțiale, pumni ca în box, lovituri, pași de dans, pași de aerobic, dar nu este vorba despre niciun contact fizic direct între persoane, deși sportul se practică în grup cu ajutorul unui instructor specializat.

Mișcările sunt speciale, împrumutate de la artele marțiale orientale și din sistemul aerobic. Tae Bo este un sport prin care se arde caloriile dar în plus se dezvoltă rezistența, forța, echilibrul, elasticitatea, coordonarea. Prin exerciții de formare se îmbunătățește forța musculară, se conferă elasticitate tendoanelor, se îmbunătățește coordonarea și poziția corporală. Antrenamentul arde un număr mare de calorii și reduce procentul de grăsime din corp, crește rezistența corpului și îmbunătățește starea fizică a acestuia, reduce stresul și crește încrederea în sine.

În acest sport nu te plictisești deoarece mișcările sunt variate și au ca scop dezvoltarea diferitelor grupe musculare. Nu sunt solicitate prea mult articulațiile, impactul cade mai mult asupra mușchilor. Exercițiile se fac în ritm alert, cât mai corect și în forță. Tehnicile sunt orientate pe anumite grupe musculare, de exemplu exercițiile de braț sunt pentru mușchii umerilor, tricepși, bicepși și mușchii pieptului. Exercițiile de picior vor lucra mușchii gambei, coapsei și chiar mușchii feselor și ai abdomenului.

Citește și:  Cum slăbim cu ardei capia? Află ce proprietăți are această legumă

Tae Bo

Trebuie să ai o pregătire fizică cât de cât pentru a putea face astfel de exerciții de rezistență, iar prin supraveghearea de către instructor poți repeta corect și după coregrafia prezentată de acesta. Se fac inițial mișcări de încălzire, iar apoi se trece la mișcările fundamentale care sunt antrenante, realizate în ritm alert. Cu ajutorul antenamentului îți crești tonusul muscular, îți crești imunitatea, scapi de stres și îți menții tinerețea și starea de bună-dispoziție. De asemenea, prin Tae Bo se stimulează regenerarea țesuturilor, se îmbunătățește circulația sângelui, funcția inimii, a sistemului respirator, muscular și circulator.

Este foarte important ca înainte cu două ore de antrenamentul de Tae Bo să mănânci puțin, pentru a avea suficientă energie. Oboseala înainte de antrenament poate scădea eficiența acestuia, de aceea trebuie să te odihnești un pic și eventual să consumi 1-2 batoane energizante de ciocolată. Hidratarea organismului este un alt aspect de care se ține seama în acest sport deoarece pe parcursul lui se fac exerciții intense, se transpiră și se pierd lichide din organism.

La fiecare antrenament trebuie să ai o sticlă de jumătate de litru cu apă pentru a te hidrata corespunzător, indicat este să bei 2-3 înghițituri de apă din 20 în 20 minute. De asemenea după antrenament este necesară refacerea rezervelor energetice consumate, de lichide și minerale. Apa ajută în reglarea temperaturii corpului, în prevenirea supraîncălzirii acestuia, în buna funcționare a organismului. Orice grup de oameni care fac Tae Bo sunt conduși de un instructor foarte bun în acest sport, care are o pregătire în acest sens și chiar este licențiat.

Aceasta este o condiție importantă pentru a participa activ la acest sistem de fitness. Înainte de antrenamentul Tae Bo se fac exerciții de încălzire a musculaturii corpului, a tendoanelor și articulațiilor. Se respiră pe nas și se expiră pe gură. Se fac alergări ușoare, exerciții pentru trunchi, membrele superioare și inferioare. Sportul Tae Bo presupune și realizarea exercițiilor cu greutăți, cu gantere, se lucrează musculatura pieptului, abdomenului și a spatelui, dar și musculatura brațelor și a picioarelor.

La acest sport vin să se antreneze oamenii de toate vârstele, care au profesii diferite și care au în comun dorința de a face sport pentru a-și întreține corpul, pentru a-și elibera spiritul și a-și înbunătăți sănătatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.