Inosina este un compus natural care crește imunitatea organismului. Este produsă în corp dar poate fi luată și din alimentație. Se găsește în lapte, carne, legume, drojdie de bere, fructe. Acest compus este folosit de sportivi sub formă de supliment alimentar pentru că oferă numeroase beneficii pentru sistemul muscular, pentru organism în general.
Navigare rapidă în articol:
- Suplimentele de inosină – Beneficii pentru organism
- Inosina în medicină: neuroviral, neuroprotector, imunomodulator
Suplimentele de inosină – Beneficii pentru organism
Specialiști în domeniul medical apreciază acest compus pentru faptul că poate ajuta în prevenirea accidentului vascular cerebral. Acest lucru este important pentru cei care au suferit un accident vascular cerebral în timpul vieții, sau care sunt predispuși la acesta.
Suplimentele de inosină sunt folosite de culturiști deoarece:
- Ajută la dezvoltarea musculaturii
- Crește rezistența fibrelor musculare
- Îmbunătățește imunitatea, vitalitatea organismului.
Acest lucru este foarte important pentru sportivi deoarece le oferă mai multă forță și energie, le crește eficiența antrenamentelor.
Inosina ajută corpul să folosească mai eficient oxigenul deoarece stimulează regenerarea adenozintrifosfatului, prin creșterea ritmului de producere a compușilor 2,3-difosfoglicerat. Acești compuși 2,3-difosfoglicerat pot ajuta în transportul oxigenului la celulele musculare și deci în producerea de energie. Adenozintrifosfatul furnizează energie pentru realizarea contracțiilor musculare.
Un alt avantaj este că se îmbunătățește transportul oxigenului la globulele roșii din sânge.
Prin suplimentele de inosină:
- Se crește rezistența fibrelor musculare
- Se dezvoltă musculatura corpului
- Se obține mai multă putere musculară
- Se realizează o oxigenare bună a celulelor
- Se oferă un plus de energie.
Sportivii consideră aceste suplimente de nutrienți foarte utile în formarea musculară, mai ales că obțin un nivel ridicat de energie în corp, mai multă forță și pot face antrenamente mai intense. Prin creșterea rezistenței și forței musculare sportivii pot rezista mai bine la oboseală, efort și stres.
Sportivii sunt încântați de beneficile acestui compus de care spuneam mai sus. Apreciază și faptul că inosina este un activator metabolic natural foarte bun.
Inosina în medicină: neuroviral, neuroprotector, imunomodulator
Medicii folosesc acest compus și în tratamentul sau prevenirea unor boli ale inimii:
- În cazuri de aritmii cardiace, insuficiență cardiacă
- În prevenirea accidentului vascular cerebral.
Alte beneficii:
- Inosina crește vitalitatea organismului, ceea ce este important pentru orice persoană, mai ales dacă aceasta face sport.
- Inosina nu este indicată în cazuri de gută și boli de rinichi pentru că poate crește cantitatea de acid uric care agravează simptomele acestor boli.
Inosina este contraindicată femeilor însărcinate sau care alăptează.
Suplimentele de inosină se iau în doză mică, exact cum este recomandat pe prospect, mai ales că la început este bine să se vadă cum reacționează organismul, într-un fel să se testeze efectele acestui compus. Dacă se iau doze mari apar efecte secundare de dureri de cap și stări de iritabilitate. În plus, un dezavantaj este că se produce prea mult acid uric în organism, ceea ce poate afecta starea de sănătate.