Mască din turmeric (curcuma) pentru ten și decolteu – Secretul frumuseții

0
384

Vrei să ai pielea bine îngrijită și tenul strălucitor? Masca din turmeric (sau curcuma) este foarte eficientă pentru atenuarea petelor și a ridurilor de pe piele. Se folosește pentru față, gât și decolteu. Află cum se pregătește masca din turmeric, care doar în 5 zile îmbunătățește foarte mult aspectul pielii, o face mai netedă și mai sănătoasă. Această mască este într-adevăr miraculoasă, ea este realizată doar din ingrediente naturale, destul de rapid și ușor, acasă.

Navigare rapidă în articol:

  1. Turmeric, condiment și ingredient cosmetic
  2. Masca din turmeric pentru față
  3. Mască cosmetică pentru cel mai frumos decolteu

1. Turmeric, condiment și ingredient cosmetic

Acest condiment indian numit turmeric este folosit în gastronomie, în medicină și în cosmetică. Are o culoare galbenă, de aceea a fost numit „șofranul săracului” și „aurul indian”. Curcuma este folosită în medicină pentru că reduce inflamațiile, îmbunătățește circulația sângelui, consolidează imunitatea organismului, previne boala Alzheimer, ajută în tratamentul unor boli și afecțiuni, în ameliorarea simptomelor (indigestie, stres, varicelă, colici, boala gingiilor, răceală și altele).

Turmericul are un ingredient activ (numit curcumin) cu efect antiinflamator și antioxidant. Specialiștii au spus că acesta îmbunătățește aspectul tenului, previne dezvoltarea acneei, ajută la vindecarea rănilor, previne infecțiile, atenuează problemele pielii.

2. Masca din turmeric pentru față

Turmericul poate fi cumpărat din supermarket, sau de la magazinele naturiste. Este un condiment destul de ieftin, foarte bun pentru piele. Este recomandat pentru multe produse de îngrijire a pielii, pentru că:

  • Are acțiune antioxidantă și antiinflamatoare
  • Îmbunătățește aspectul tenului
  • Are proprietăți antioxidante
  • Oferă un efect de întinerire pielii.

Masca cosmetică din turmeric se realizează cu diferite ingrediente naturale, ca de exemplu:

  • Turmeric și miere pentru orice tip de ten
  • Turmeric, iaurt și ovăz pentru tenul sensibil, uscat și deshidratat
  • Turmeric și argilă pentru tenul gras.

Mod de realizare: se amestecă aceste ingrediente într-un bol, se aplică într-un strat subțire pe față și se lasă să acționeze timp de 10-15 minute; la final se clătește fața cu apă rece și se șterge ușor cu un prosop moale.

Masca cosmetică din turmeric are efect benefic asupra pielii, aceasta devine mai netedă și cu un aspect mai sănătos. Tenul este tonifiat, foarte bine hidratat și cu un efect de strălucire. În plus, masca are și efect de exfoliere, regenerare, elimină celulele moarte de pe piele.

În India, acest condiment este folosit în mod frecvent de femei, deoarece el este secretul tenului neted și strălucitor. Miresele din India se dau cu turmeric pe față (în amestec cu puțin lapte) pentru a avea pielea mai frumoasă în noaptea nunții.

3. Mască cosmetică pentru cel mai frumos decolteu

Din păcate, după vârsta de 35 de ani, multe femei nu mai sunt mulțumite de aspectul decolteului, pentru că pielea își pierde din elasticitate și nu mai este perfectă, ca în tinerețe. Femeile se confruntă cu anumite probleme ale pielii: riduri, uscăciune, sensibilitate, inflamații și pete ce apar din cauza vârstei.

Această mască cosmetică poate atenua aceste probleme ale pielii, ea se face rapid acasă. Este de fapt o cremă care se aplică pe piele și care are efect hidratant, antirid. Ea vindecă mai întâi pielea, reduce inflamațiile, o hidratează și îi îmbunătățește aspectul.

Citește și:  Vezi cele mai interesante coafuri și tunsori avangardiste din anul 2015

Nu este nevoie să cumperi creme de înfrumusețare, care sunt costisitoare; poți pregăti chiar tu o mască cosmetică din 7 ingrediente naturale acasă.

Masca din turmeric pentru decolteu

Ingrediente necesare:

  • 3 linguri de făină de ovăz (obținută prin măcinarea fulgilor de ovăz cu ajutorul unei mașini de măcinat cafea)
  • 3 linguri de făină din linte (se realizează prin măcinarea boabelor de linte la mașina de măcinat cafea)
  • 1/2 linguriță de pulbere de turmeric (nu se folosește prea mult pentru că poate îngălbeni pielea)
  • 3 linguri de smântână proaspătă
  • 2 lingurițe de suc de aloe (obținut din frunze de aloe vera)
  • 1-3 linguri de zeamă de lămâie (în funcție de tipul de piele, sensibil, uscat)
  • 1 linguriță de ulei de măsline.

Beneficii pentru piele

Masca cosmetică din turmeric are numeroase beneficii asupra pielii.

Mod de realizare și beneficii:

  • Toate aceste ingrediente, prezentate mai sus, se pun într-un bol și se amestecă foarte bine până ce se omogenizează, astfel se obține consistența unei creme; amestecul se aplică pe piele inițial realizând un masaj ușor în zona gâtului și decolteului, iar apoi se lasă să acționeze timp de 15-20 de minute; la final se spală pielea cu apă călduță
  • Foarte important este ca pielea să fie perfect curată înainte de aplicarea acestui tratament cosmetic
  • Făina de ovâz curăță și regenerează pielea, o face mai netedă și mai luminoasă; se poate folosi pentru mâini, ten, gât sau decolteu
  • Făina din linte are o cantitate semnificativă de amidon (care strânge pielea și o curăță, atenuează ridurile), dar și acid folic (care favorizează regenerarea și tonifierea pielii); în plus, lintea are și efect antiseptic, ajută la reducerea unor mici erupții cutanate
  • Turmericul este bogat în vitamine, este un antiseptic natural, face pielea mai frumoasă, o întinerește
  • Smântâna are acid lactic care hidratează și îmbunătățește elasticitatea pielii
  • Sucul de aloe este un bun antiseptic, antibiotic și bactericid, regenerează țesuturile pielii, are efect tonifiant asupra pielii, menține suplețea acesteia; previne formarea ridurilor, stimulează formarea colagenului, catifelează tenul
  • Zeama de lămâie are efect antioxidant, benefic asupra pielii, previne formarea ridurilor; se recomandă pentr mască 3 linguri de zeamă de lămâie (bogat în vitamina C) pentru tenul uscat, deshidratat
  • Uleiul de măsline este bogat în vitamina E și este foarte bun pentru piele
  • Toate ingredientele sunt naturale și se folosesc și pentru gătit. Ele au efect foarte bun asupra pielii.
  • Se recomandă pregătirea măștii cosmetice acasă și folosirea ei timp de 5 zile. Amestecul se păstrează într-un borcan închis ermetic, la frigider.

Concluzii

Această mască cosmetică este folosită de multe femei din India. Turmericul în combinație cu aloe vera are efect de întinerire. Cercetătorii au spus despre factorul de întinerire al plantei aloe vera, care are proprietatea de a crește viteza de producere a celulelor fibroblaste. Acestea au rol în formarea colagenului – care menține prospețimea și fermitatea pielii. Prin refacerea colagenului, această plantă ajută în prevenirea formării ridurilor și în lupta împotriva îmbătrânirii premature a pielii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.