Secretul epilării perfecte acasă: 6 beneficii ale epilării IPL

0
88

Vine vara, iar femeile sunt mai atente la siluetă, pentru că vor să aibă un corp mai suplu, cu pielea fină, fără fire de păr nedorite. În plus, ele vor să scape și de celulită, care apare îndeosebi pe zona feselor și a coapselor. Pentru asta, femeile trebuie să facă ceva în acest sens – sport, dietă, anumite tratamente de înfrumusețare acasă sau la salon. În prezent, este foarte apreciată epilarea IPL, ea fiind considerată una din cele mai performante și eficiente proceduri de îndepărtare a firelor de păr.

Principalele beneficii ale epilării IPL

Terapia IPL se poate aplica și la domiciliu, pentru că este foarte simplă și rapidă. Ea oferă numeroase avantaje, cum ar fi:

Pielea va fi netedă

Prin epilare pielea devine netedă și catifelată, iar acest efect durează până la 4 săptămâni. Dispozitivul emite un impuls luminos spre pigmentul firului de păr, iar lumina absorbită este transformată în căldură ce suprimă rădăcina firului de păr.

Epilarea este confortabilă, chiar și pentru pielea sensibilă

Chiar înainte de tratament, se pregătește pielea pe zona respectivă, se rad firele de păr. Urmează aplicarea epilării cu dispozitivul IPL – care este prevăzut cu un senzor ce scanează în mod optim culoarea pielii și poate adapta rapid și intensitatea luminoasă. În acest fel, se va emite o cantitate de lumină corespunzătoare la fiecare pulsație și se va face un tratament corect.

Întotdeauna, lumina emisă de dispozitivul IPL este caldă. În acest caz, tratamentul este considerat confortabil și pe zonele sensibile, cum este de exemplu linia bikinilor.

Părul crește mai puțin vizibil

Prin procedura de epilare IPL se estompează ciclul de creștere a firelor de păr. În acest caz, părul este îndepărtat din rădăcină și deci va dura foarte mult ca el să crească înapoi. În plus, firele de păr care cresc iar, vor fi mai moi și mai fine decât înainte. În concluzie, părul crește mai puțin vizibil, iar firele de păr vor fi mai rare.

Firele de păr vor avea vârfurile mai moi și mai înguste decât acelea care sunt îndepărtate cu un aparat de ras, deci vor fi simțite mai fine la atingere.

Este mai eficientă ca epilarea cu ceară

În cazul, epilării cu ceară unele fire se lipesc de piele și astfel sunt mai greu de ridicat și îndepărtat. Epilarea IPL este mai eficientă, mai rapidă și mai confortabilă decât epilarea cu ceară.

Nu este doar pentru picioare

Epilarea IPL nu este doar pentru picioare, ea se face și pentru diferite părți ale corpului, cum ar fi bikini și axile.

Oferă rezultate imediate

Epilarea IPL oferă rezultate rapide, se poate face pe tot parcursul anului, indiferent de tipul de piele și structura firelor de păr.

Toate aceste avantaje le oferă și un epilator IPL profesional, care este cea mai bună alegere pentru îndepărtarea părului la domiciliu.

Citește și:  Rujul potrivit pentru ocazia potrivita

Cum puteți scăpa de părul feței, acasă

Cantitatea de păr de pe anumite zone ale feței, la femei, este afectată de tratamentele și dereglările hormonale, de cauze genetice. Creșterea excesivă a părului pe anumite zone ale corpului indică un echilibru hormonal perturbat. Prin urmare, doar îndepărtarea părului nu va fi suficientă; în astfel de situații trebuie eliminată și cauza, mai ales dacă este vorba despre o boală.

Secretul epilării complete acasă este ascuns în renumitul epilator facial compact, eficient și practic, care te poate ajuta să îndepărtezi părul de pe bărbie, pomeți, în general de pe zona feței.  Acesta are lamele blânde și astfel, procesul de îndepărtare a părului nedorit este plăcut și fără efecte secundare. Epilatorul facial se potrivește conturului feței și este potrivit pentru toate tipurile de piele.

Avantajele sunt mari și includ:

  • Îndepărtarea profundă a părului, din rădăcină
  • Nu provoacă roșeață, iritații, disconfort
  • Oferă o epilare rapidă și eficientă
  • Pielea rămâne netedă și curată
  • Efectul epilării este de durată.

Această metodă este destul de simplă, nu are efecte secundare pentru organism, nu produce acel disconfort creat de aparatele de îndepărtare a părului de pe față  – inflamații și roșeață ce apar după ras.

Creșterea excesivă a părului la femei

Creșterea excesivă a părului poate fi rezultatul unui nivel ridicat de androgeni, ca în cazul unor boli endocrine, sau în timpul sarcinii. Un factor cauzator este și administrarea unor medicamente, cum ar fi contraceptivele, sau acele produse care conțin androgeni, fenitoină, ciclosporină și altele.

Și structura ereditară a pielii poate produce creșterea puternică a părului, mai ales dacă celulele pielii sunt hipersensibile la hormonii din sânge.

Unii medici consideră și consumul excesiv de zahăr un factor de risc, dar și consumul de carbohidrați rafinați. Aceste produse trebuie evitate deoarece ele, dacă sunt introduse în dieta zilnică, pot afecta creșterea părului. Ele au indice glicemic ridicat și vor interfera cu acțiunea insulinei. Acest hormon – insulina – controlează nivelul de zahăr din sânge și dacă este produs în cantitate mai mare, va stimula ovarele să elibereze testosteron, fapt ce va duce și la creșterea excesului de păr pe corp.

În perioada de postmenopauză apare o scădere a nivelului de estrogen și o creștere a cantității de hormon masculin – testosteron. Având în vedere dezechilibrul produs, este clar faptul că vor apărea consecințe nedorite. Medicii spun că femeile pot avea probleme cu acneea și cu părul în anumite zone faciale. Pentru combaterea acestei probleme de sănătate se recomandă terapia hormonală.

În prezent creșterea părului nedorit a devenit o problemă fizică și mentală la femei, care dacă este prea severă poate fi chiar supărătoare. Femeile recurg în prezent la tot felul de proceduri de smulgere a părului cu epilatore și proceduri cu laser, pentru a avea pielea netedă și catifelată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.