Insulina este un hormon produs de celulele beta ale pancreasului care joacă un rol important în metabolismul glucidelor, acționează asupra tuturor celulelor din corp și are o influență asupra modului de depozitare a energiei. Acest lucru face ca insulina să fie numită hormonul principal al organismului. Insulina are efect în dezvoltarea celulară, asupra nivelului de zahăr din sânge și funcției reproductive.
Insulina ajută la transportul macronutrienților din sânge spre celule, mai ales a grăsimilor, proteinelor și carbohidraților. Secreția acestui hormon depinde de consumul de carbohidrați. Prin alimente carbohidrații ajung în organism, se descompun în zaharuri simple și apoi sunt absorbite în sânge.
Pentru menținerea sănătății organismului este necesar ca nivelul de zahăr din sânge să nu fie nici prea mare și nici prea mic. Un nivel crescut de insulină poate mări rezistența la leptină. Celulele beta din pancreas au rolul de a detecta nivelul crescut de zahăr din sânge pentru că secretă acest hormon în vasele sanguine.
Insulina este un hormon foarte important și pentru faptul că este în măsură să restabilească abaterile metabolice care apar din cauza diabetului. Are efect în procesul oxidării dar și depozitării glucozei. Sub acțiunea insulinei scade nivelul de glucoză și crește glicogenul muscular.
Prin administrarea insulinei poate să scadă conținutul de fosfat anorganic în sânge și urină. Absența insulinei la bolnavul de diabet face să crească concentrația de fosfat anorganic în sânge. Pentru corectarea ei se administrează insulina. De asemenea, absența insulinei la pacientul diabetic poate duce la creșterea cantității de azot în urină. Insulina are efect pozitiv și asupra anabolismului proteinelor. Scade acumularea de aminoacizi ce poate să se datoreze hepatectomiei.
Efectul hipoglicemiant al insulinei nu este mediat de niciun organ sau țesut. În plus insulina are efect glicogenetic în mușchiul genetic, iar acesta a fost demonstrat în vitro, pe fascicule de mușchi. Acțiunea insulinei depinde de cantitatea de glucoză existentă în sânge, dar și de procesele secundare de reglare care sunt produse de hipoglicemie.
Insulina are o influență și asupra glicogenului în ficat. Acest lucru se explică prin faptul că prin tratamentul cu insulină la bolnavul de diabet are loc o scădere a concentrației de glicogen în ficat și apoi revenirea ei în limitele normale. La fel ca și mușchiul scheletic și miocardul poate depozita mai mult glicogen din cauza insulinei.
În plus glicogenul din miocard depinde și de concentrația de glucoză din sânge, chiar mai mult decât depinde glicogenul din alte organe. În ceea ce privește conținutul de glicogen din creier și țesutul nervos, acesta nu depinde de valoarea glicemiei și nu este influențat nici de conținutul de insulină din sânge.
