Află de ce femeile nu ar trebui să bea bere

0
117
Află de ce femeile nu ar trebui să bea bere

Băuturile alcoolice sunt consumate de bărbați dar și de femei. Berea este una din cele mai populare și nu s-ar spune că este preferată doar de bărbați, chiar și femeile aleg o astfel de băutură foarte des. Impactul pe care il are berea asupra corpului femeilor nu este tocmai bun. Consecințele sunt grave mai ales dacă berea este consumată frecvent și în cantitate semnificativă de către acestea.

Berea are o aromă specială care o face să fie savurată cu plăcere de oameni. Aceasta se datorează hamei-ului, care reprezintă o sursă de fitoestrogeni. Acești hormoni duc la modificări ale conturului corpului, astfel burta crește, șoldurile se lărgesc, sânii se măresc și ei, desigur, acestea se întâmplă dacă berea este consumată în cantități apreciabile, destul de mari.

Aportul de bere în organism duce la perturbări hormonale deoarece se creează un surplus de fitoestrogeni din hamei. Astfel femeile vor suferi perturbări ale ciclului menstrual, sau chiar vor avea opriri ale acestuia, depinde de cantitatea de bere pe care o consumă. Dezechilibrul hormonal are efect negativ asupra fertilității, îi poate crea unei femei probleme de sănătate, în sensul de a nu reuși să rămână însărcinată sau de a duce cu dificultate sarcina.

Berea duce la formarea straturilor de grăsime mai ales în zona coapselor și a abdomenului, astfel se ajunge la o creștere în greutatea. Cu siguranță ați observat că oamenii care beau multă bere au burta mare, ceea ce este destul de inestetic atât la bărbați cât și la femei. Berea are destul de multe calorii, ceea ce duce la o greutate corporală anormală deoarece, se mai adaugă și alimentația care vine și ea cu un aport de calorii semnificativ. Mai mult decât atât berea promovează absorbția de grăsimi care apar în produsele de patiserie, de tip fast-food, snacks-uri, dulciuri, toate fiind ,,bombe calorice˝ pentru organism și foarte nesănătoase.

Citește și:  Primul ajutor in caz de insolatie

Având în vedere faptul că excesul de bere duce la obezitate, poate crea și alte probleme de sănătate, respectiv crește riscul de boli cardiovasculare, de articulații, de coloană vertebrală, boli cronice sau degenerative, diabet, hipertensiune arterială, varice, artrită, celulită. Femeile care nu beau bere au un corp mai armonios, cu forme grațioase. Renunțați la această băutură, mai ales că poate da dependență (cum fac de altfel toate băuturile alcoolice).

Nu uitați că este foarte importantă sănătatea, iar berea duce la scăderea sistemului imunitar al organismului. Alcoolul în general slăbește rezistența corpului împotriva virușilor, astfel crește riscul de boli grave, tumori, cancer. Mai bine să previi o boală decât să o tratezi, de aceea este bine să se elimine pe cât posibil alcoolul pentru menținerea stării bune de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.