Poate cel mai mare beneficiu pe care jocul de tenis il ofera este acela ca poate fi practicat oricand, indiferent de varsta pe care o aveti. Totusi, trebuie sa beneficiati de la ,,natura” de multe elemente care va pot face mai competitivi si mai buni la acest sport. Dintre acestea enumeram: forta, perspicacitatea, viteza, curajul, indemanarea, elasticitatea si altele.
Tenisul a fost adus in discutie inca din vremuri de demult. Initial, opiniile avizate sugereaza ca sportul alb era o ocupatie din timpul liber practicat de catre nobilii vremii, iar mai apoi s-a perpetuat chiar si in palatele princiare si regale din Europa de Vest. Popularizarea tenisului a luat avant odata cu aparitia cauciucului, fapt care a dus la extinderea sportului si pe alte suprafete de joc.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, sportul alb incepe sa capete si mai multa nuanta si sa devina si mai apreciat printre oamenii obisnuiti. La inceput, el era numit „lawn tennis”, iar intre timp este cunoscut pretutindeni doar ca tenis, pur si simplu. Acest cuvint are origini frantuzesti, deriva de la verbul „a tine”.
Pana la sfarsitul deceniului al saselea din secolul trecut, tenismenii erau fortati sa se imbrace doar in alb atunci cand intrau pe teren, insa din 1968 s-au permis si hainele de alta culoare, in special din ratiuni economice.
Tenisul este si o cale de a te delecta alaturi de cei pe care ii iubesti si ii apreciezi. De asemenea, daca joci constant, vei fi in forma, sanatos si cu un tonus ridicat. Poti juca saptamanal, in competitii amicale sau oficiale, astfel relaxandu-te si scapand de stresul zilnic.
Exista trei categorii de beneficii pe care trebuie sa le stie cei ce practica tenisul sau vor sa inceapa sa-l practice. Acestea sunt beneficiile fizice, cele mentale si cele emotionale.
Beneficii fizice
Mentinerea unui corp sanatos si plin de energie: Tenisul ne ajuta sa ne mentinem sanatosi si in forma. Printre avantajele practicarii acestui sport, enumeram: pastrarea tensiunii arteriale la un nivel bun si foarte bun, cresterea capacitatii inimii de a pompa sange, cresterea capacitatii pulmonare sau mentinerea colesterolului la un nivel normal.
Intareste musculatura: Deoarece tenisul implica un efort sustinut, musculatura intregului corp se tonifica. Acest lucru este valabil, in special, la brate si la picioare, dar si la muschii spatelui sau la cei pectorali. De asemenea, acest sport ajuta la indreptarea coloanei vertebrale si la mentinerea spatelui drept, sanatos si fara dureri. Tenisul este bun si pentru formarea musculaturii gambelor. Alergatul in timpul jocului ajuta la intarirea sistemului imunitar si contribuie la eliminarea bacteriilor prin transpiratie. Cea mai indicata perioada pentru practicarea acestei activitati este primavara si toamna, dar se poate juca si vara, pe terenurile acoperite.
Creste capacitatea de coordonare si orientare: In tenis, este foarte important sa inveti cum sa lovesti mingea, cand sa transferi greutatea corpului de pe un picior pe celalalt sau cum sa te pozitionezi in teren. Toate aceste lucruri ne vor ajuta sa ne imbunatatim capacitatile de coordonare si de orientare.
Creste flexibilitatea: Deplasarea constanta in teren, atat de necesara in tenis, ne ajuta sa fim mai agili si mai elastici.
Este o buna metoda de a pierde din greutate: Jucand tenis o ora pe zi, persoanele de sex masculin pierd in jur de 600 de calorii, in timp ce persoanele de sex feminin dau jos mai mult de 400 de calorii.
Beneficii mentale
Autodisciplina: Vei invata cum sa-ti controlezi emotiile si nervii, facandu-te un mai bun cunoscator al propriului organism si al propriilor reactii.
Practicand tenisul intr-un mod constant, ne vom dezvolta capacitatea de autodisciplina, datorita numeroaselor reguli pe care trebuie sa le respectam.
Planificarea si implementarea strategiilor: Tenisul ne ajuta sa ne dezvoltam simtul de anticipatie si gandire strategica, in incercarea noastra de a citi miscarile adversarului si de a gasi solutii pentru contracararea acestora.
Beneficii emotionale
Sportivitatea: Tenisul este, prin definitie, un sport dominat de fair-play. El promoveaza valori precum buna conduita, respectul sau empatia. De asemenea, sportul alb ne ajuta sa fim mai toleranti si mai inventivi atunci cand trebuie sa infruntam anumite tipuri caracteriale. De aici poti deprinde valori precum colaborarea, prietenia, competitivitatea si altele.
Dezvoltarea abilitatilor de comunicare si de socializare: Tenisul ne da sansa sa intalnim alti oameni cu care sa impartasim bucuria jocului si dintre care sa ne alegem prieteni.
Controlul stresului: Tenisul este bun si ca remediu impotriva bolii noii generatii: stresul. De-a lungul unui meci, fie el amical sau de antrenament, exista multe momente in care vom fi nevoiti sa ne controlam emotiile si, mai ales, sa ne controlam acele trairi negative.
Printre alte beneficii emotionale, se numara cresterea increderii in sine, o mai mare capacitate de concentrare, un grad de interactivitate si de socializare ridicat sau cresterea spiritului de echipa si a respectului pentru ceilalti.