Clorofila este pigmentul plantelor verzi care captează energia solară și o transformă în sursă de hrană prin procesul de fotosinteză. Plantele verzi sunt bogate în clorofilă și sunt folosite în prevenirea și tratamentul a numeroase boli și afecțiuni. Potrivit cercetătorilor clorofila este un elixir pentru sănătate, pentru reducerea riscului de cancer, boli ale sistemului nervos, boli cardiovasculare, boli cronice degenerative.
Indiferent că este vorba despre spanac, rucola, păpădie, stevie, urzică, verdețuri sau alte plante sau legume cu frunze verzi, toate au o cantitate semnificativă de clorofilă, substanțe amare, calciu și magneziu. Pentru a beneficia de toate proprietățile benefice ale plantelor verzi asupra organismului, acestea ar trebui consumate proaspete, imediat ce au fost culese și fără a le depozita mult timp, deoarece prin îngălbenirea frunzelor efectul acestora se diminuează.
Clorofila din plante este foarte sănătoasă pentru organism, oferă o stare de bine, de relaxare, confortabilă la stomac. Se spune că acest pigment verde are efect de armonizare și de inducere a senzației de calm și pace interioară. În plus clorofila este un bun remediu contra stresului, insomniei și stărilor de nervi. Un pahar de suc din plante verzi este cel mai bun tratament contra stresului, liniștește mintea și revigorează organismul.
Clorofila din plante este asemenea sângelui din corpul uman, în sensul că molecula de clorofilă este la fel cu molecula de hemoglobină din sânge. Clorofila are magneziu și multe oligoelemente, în timp ce hemoglobina din sânge are fier. Clorofila ajută la detoxifierea organismului, menține echilibrul acido-bazic și deci stimulează metabolismul.
Alimentația bogată în proteine animale (în carne) poate afecta sănătatea deoarece este crescută aciditatea. Pentru menținerea echilibrului acido-bazic se recomandă un consum de legume sau plante verzi care sunt o sursă de clorofilă și săruri minerale. Metabolismul este stimulat în acest fel deoarece clorofila promovează bacteriile sănătoase din organism și elimină flora intestinală dăunătoare.
Plantele verzi care conțin clorofilă stimulează imunitatea organismului și combat anemia. Spanacul de exemplu este o sursă importantă de clorofilă, fier și alte săruri minerale și vitamine. Un alt avataj este un plus de energie pe care plantele îl oferă organismului. Prin consolidarea sistemului imunitar al organismului scade riscul de îmbolnăvire, rănile se vindecă mai rapid, este prevenită îmbătrânirea prematură a organismului prin combaterea atacului nociv al radicalilor liberi.
Clorofila este eficientă în tratamentul multor afecțiuni și boli. Ajută în cazuri de anemie, infecții, gripă, răceală, gingivită, prostatită, laringită, amigdalită, celulită. Clorofila grăbește vindecarea rănilor, crește rezistența organismului și normalizează tensiunea arterială. Prin consumul de plante bogate în clorofilă se detoxifică organismul, se elimină mirosul neplăcut al corpului, se curăță sângele, se elimină toxinele din țesuturi, se acoperă carența de magneziu.
Organismul face un efort continuu de a elimina toxinele prin intermediul sistemului respirator, gastrointestinal, urinar, limfatic și cutanat. Toxinele sunt eliminate prin plămâni, tuburile bronșice, nas, sinusuri, gât, rinichi, vezică urinară, glande sudoripare, lacrimi, glande sebacee, ficat, colon, vezică biliară, canale limfatice și așa mai departe.
Astfel de plante au proprietăți antimicrobiene, antiseptice, antiinflamatoare, imunostimulatoare, de reducere a hipertensiunii arteriale, de stimulare a funcțiilor organelor și ale glandelor endocrine, de normalizare a menstruației, de oxigenerare a celulelor, de vindecare a pielii, mucoaselor și curățare a organismului.
Clorofila are efecte anticancerigene ca și alți pigmenți vegetali. De asemenea, clorofila este și un antibiotic natural, poate îmbunătăți rezistența organismului la multe boli și poate reduce riscul de cancer. Este eficientă împotriva anemiei, stimulează peristaltismul, are rol benefic asupra funcției cardiace, scade tensiunea arterială, ajută în vindecarea ulcerului gastric și duodenal, previne diabetul zaharat, artrita reumatoidă, artrita și alte boli degerenative.
Clorofila curăță sângele, previne bolile de sânge, intoxicațiile, anemia, protejează împotriva radiațiilor ionizante, inhibă dezvoltarea tumorilor, grăbește vindecarea țesuturilor, stimulează metabolismul și crește rezistența organismului împotriva agenților patogeni. Surse de clorofilă sunt: spanacul, iarba de orz, iarba de secară, iarba de grâu, frunzele de urzică, salata verde, pătrunjelul, varza kale, frunzele de sfeclă și altele.