Ceaiul de ceapă roșie te scapă de insomnie și de răceală

0
90

Ceaiul de ceapă menține sănătatea sistemului digestiv și îmbunătățește calitatea somnului. Ceapa roșie în special conține vitamine (B6, B9, C), potasiu și antioxidanți – quercitină, antocianine.

Ai probleme cu insomnia? Dacă da, atunci bea seara o cană de ceai de ceapă!

Rețeta de ceai de ceapă este simplă și se poate face rapid acasă. Foarte mulți oameni au probleme cu somnul sau nu reușesc să adoarmă noaptea. Pentru a scăpa de aceste probleme, ei pot bea ceai de ceapă înainte de a merge la culcare.

Se poate folosi orice tip de ceapă, însă despre ceapa roșie se spune că este cea mai bogată în antioxidanți, cel mai important compus fiind quercitina care protejează organismul împotriva alergiilor, bolilor de inimă și chiar împotriva cancerului.

Ceapa este un adevărat somnifer, ea se poate consuma la cină alături de alte alimente pentru a dormi mai bine noaptea. Poți folosi și ceapă albă, galbenă sau roșie, toate sunt la fel de eficiente.

Pentru rețeta de ceai este nevoie de o ceapă roșie de mărime medie. Aceasta se curăță, se spală și taie în jumătate. Desigur ea se poate tăia și în bucăți mai mici, sau în felii, însă cel mai simplu este să fie pusă astfel în apă. Asigură-te că ai spălat foarte bine ceapa înainte de a o folosi la ceai. Pune într-un ibric 400-500 ml apă, apoi adaugă și ceapa. Fierbe ceapa câteva minute, amestecă încet cu o lingură. După ce a fiert ceapa, ceaiul va avea o culoare roșiatică, deci el se va închide la culoare. După ce s-a răcit puțin, ceaiul se strecoară și se bea.

Indicat este ca ceaiul să fie băut cu 30 de minute înainte de a merge la culcare. Acesta ajută la somn, dar și la scăderea nivelului de zahăr din sânge. De asemenea, ceaiul ajută și în tratamentul infecțiilor urinare, combate balonarea, indigestia și constipația.

Prin urmare, dacă te chinui mereu să adormi noaptea, acest ceai este pentru tine, el te va ajuta. Ținând cont de toate acestea, ai putea înlocui somniferele cu o cană de ceai de ceapă, seara.

Alte aspecte importante despre ceapă

Ceapa conține un aminoacid esențial, un precursor al serotoninei, cu proprietăți sedative numit L-triptofan. Acesta reduce nivelul de stres din organism și oferă foarte multe beneficii:

  • Reduce stările de iritabilitate, insomnie, proastă dispoziție
  • Îmbunătățește activitatea sistemului imunitar deoarece are legătură cu gammaglobulinele care distrug microbii patogeni
  • Combate oboseala, nervozitatea, stresul
  • Reduce sensibilitatea la durere, stresul, hiperactivitatea la copii
  • Este un antidepresiv natural, ajută la scăderea în greutate
  • Crește puterea de concentrare și de atenție
  • Ameliorează migrenele, durerile de cap
  • Îmbunătățește starea de spirit
  • Promovează un somn natural, mai sănătos.
Citește și:  Remediu natural din hrean si miere in cazul hipertensiunii arteriale si bolilor coronariene

Ceaiul de ceapă este un remediu pentru răceală

Acest ceai este un bun remediu pentru răceală la adulți și copii. El ajută la creșterea imunității organismului și oferă un plus de energie. Prin consumul de ceai de ceapă se obțin multe avantaje, care includ:

  • Ameliorează simptomele de răceală, cum ar fi de pildă tusea
  • Are quercitină care combate și previne infecțiile
  • Este bun pentru eliminarea mucusului din căile respiratorii superioare
  • Calmează durerile de gât și de cap
  • Previne formarea cheagurilor de sânge, ajută la diluarea sângelui
  • Are acțiune antivirală, antiinflamatorie
  • Are antioxidanți ce cresc imunitatea organismului.

Alte trei beneficii ale ceaiului de ceapă sunt: reduce hipertensiunea arterială, nivelul de colesterol din sânge, are compuși care sunt eficienți în lupta împotriva cancerului. Ceapa poate menține sănătatea inimii, scade riscul de accident vascular cerebral, infarct miocardic, prin reducerea hipertensiunii arteriale.

Cum se prepară ceaiul de ceapă și cu alte ingrediente bune pentru sănătate?

Se folosește o ceapă mică. Aceasta se curăță, se spală, apoi se taie în bucățele mici. Ceapa se fierbe în 500 ml apă timp de câteva minute, apoi se strecoară. La ceai se pot adăuga și alte ingrediente: 2 frunze de dafin, un vârf de cuțit de scorțișoară. Ceaiul se îndulcește cu o linguriță de miere; în plus se poate adăuga și 2 felii de lămâie pentru ca gustul lui să fie mai plăcut și aromat.

Unii oameni fac ceai de ceapă la care adaugă și alte ingrediente care pot stimula imunitatea organismului, precum: cardamom, piper, cimbru, semințe de fenicul. Dacă vrei să slăbești, să scapi de răceală și să ai un sistem imunitar mai puternic poți adăuga și ghimbir în ceaiul de ceapă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.