Respirația pe nas este fiziologică și prezentă la oamenii sănătoși. Încă de la naștere, omul folosește respirația nazală. Avantajele acesteia sunt net superioare celei pe gură sau prin stoma traheală. În cazuri patologice respirația nazală nu se poate realiza, spre exemplu la persoanele cu obstrucții nazale, obstrucții faringiene, boli cardiopulmonare și altele. Respirația nazală asigură desfășurarea normală a funcției respiratorii, de apărare, olfactivă, de declanșare a reflexelor nazale.
Nasul are funcții specifice dar are rol și în identificarea gusturilor, în buna funcționare a urechii, ajută la corelarea optimă a respirației cu deglutiția. În mod normal, funcția respiratorie trebuie să se realizeze prin trecerea aerului prin fosele nazale. Felul respirației este decis de poziția vălului palatin (un organ ce decide și calea aerului sau cursul respirației).
Prin respirație are loc dirijarea curentului de aer spre plămâni. Aerul trece prin fosele nazale, prin vestibulul nazal, prin deschizătura coanală, prin meatul mijlociu. Dirijarea curentului de aer se face de către formațiunile anatomice din jur și anume: cloazonul, cornetele, corpul cavernos erectil din pituitară. În respirația nazală, mucoasa olfactivă este protejată deoarece curentul de aer trece mai mult prin regiunea respiratorie a foselor nazale și doar foarte puțin prin fanta olfactivă.
Aerul inspirat este încălzit, umezit, curățat și filtrat. Acest lucru se realizează prin fosele nazale care au o structură și formă anatomică specială, și prin mucoasa bogat vascularizată ce are suprafața mereu umezită datorită secrețiilor glandelor ei și astfel asigură încălzirea, umezirea și curățarea coloanei de aer ce este inspirată. Mucoasa nazală are o vascularizație bogată și poate menține temperatura aerului inspirat între valorile de 32-34 grade Celsius. Dacă respirația se realizează pe gură nu se face umezirea corespunzătoare a aerului.
În condiții normale secrețiile nazale conțin apă (95-97%), clorură de sodiu (1-2%), glicoproteine (2%), puțin lizozim (ce are caracter bactericid și bacteriostatic), histamină și rodanat de potasiu.
Reacția lor chimică este ușor alcalină și ușor acidă, contribuie la curățarea căilor respiratorii, reține particulele de praf și microbii suspendați în aerul inspirat pe suprafața umezită a pituitarei, neutralizează substanțele solubile ce ajung prin aer în nas, dirijează spre faringe substanțele captate prin activitatea cililor, contribuie la fagocitoza microbilor și a altor impurități care se acumulează în nas, distrug majoritatea microbilor și previn înmulțirea lor datorită efectului bactericid și bacteriostatic al lizozimului din secreția nazală.
Pe cale reflexă sau voluntară se poate amplifica sau reduce schimbul gazos. Acest lucru se face în funcție de temperatura, umiditatea, mirosul aerului inspirat, deci depinde de calitatea acestuia. De asemenea se poate regla debitul respirator tot în funcție de proprietățile aerului inspirat.
Foarte importantă este funcția olfactivă deoarece ea are rol în perfecționarea procesului de digestie. Prin olfacția gustativă se înregistrează mirosul, se adulmecă prin ridicarea aripioarelor nazale și dilatarea vestibulilor nazali, se obțin și se completează informațiile despre însușirile alimentelor (temperatură, gust, culoare, etc). Fosele nazale reprezintă și cavități de rezonanță la fel ca și sinusurile paranazale, cavitatea faringiană, cavitatea bucală, vestibulul laringian, și deci se poate vorbi despre funcția motorie a acestora. Aceste cavități filtrează sunetul emis de laringe și prin adăgarea unor sunete armonice se formează timbrul individual al vocii.
Nasul contribuie la actul respirator dar are și o funcție reflectorie de colaborare cu funcția de deglutiție, circulație sanguină, activitate cardiacă, digestivă (prin recunoașterea mirosului, aromei și declanșarea prin conexiuni nervoase a unor reacții de tip secretor și motor la nivel gastrointestinal). În gustație excită prin olfacție secreția salivară, gastrointestinală, motilitatea gastrointestinală și apetitul.
Căile respiratorii superioare au rol de apărare care se face prin strănut, spasm faringian, activitatea ciliară, activitatea mucusului și a lizozomului din secrețiile nazale. Prin respirația nazală se combate înmulțirea microbilor suspendați în coloana de aer inspirată. Datorită poziției vălului palatin și mișcărilor acestuia se realizează funcția auditivă. Dacă activitatea velară este normală, prin respirația nazală se produce funcționarea corespunzătoare a urechii medii și astfel auzul este perfect.
Prin respirația nazală, aerul ajunge la pituitară și astfel pot rezulta numeroase reflexe care sunt importante și avantajoase pentru oameni. Unul dintre acestea este reflexul de vomă care este declanșat de un miros neplăcut. Poate fi o dispoziție bună datorită influenței permeabilității nazale bune sub acțiune mirosurilor sau a unor condiții atmosferice plăcute (de umezeală sau temperatură). La mirosul unor medicamente sau anumite intevenții medicale nazale pot să apară reacții vegetative (paloare, transpirații, sau chiar colaps).
Căile respiratorii superioare au rol de apărare, ele previn infectarea căilor respiratorii inferioare. Pot filtra aerul inspirat deoarece microbii aderă la mucoasa nazală care are suprafața umedă. Țesutul limfatic acționează împotriva infecțiilor, pituitara previne infectarea, lizozomul ce se găsește în compoziția secrețiilor nazale are rol bactericid și bacteriostatic. Reflexul tusei este specific laringelui însă, potrivit medicilor, el poate fi declanșat și de la mucoasa foselor nazale.
Respirația nazală ajută la aerisirea sinusurilor și prevenirea sinuzitelor. Este foarte important ca sinusurile paranazale să funcționeze perfect, fiziologia lor nu este simplă, este chiar foarte complexă. Se poate spune despre funcția respiratorie, despre încălzirea, umezirea și filtrarea aerului care este inspirat, despre autocurățirea sinusurilor cu ajutorul activității ciliare, despre sensibilitatea fată de presiunile scăzute sau ridicate, ori față de temperaturile mai mici decât temperatura corpului.
Respirația nazală favorizează pneumatizarea sinusurilor paranazale prin care se crește activitatea de rezonanță fonică, se protejează împotriva traumatismelor, se reduce greutatea capului, se perfecționează echilibrul acestuia, se oferă suprafețe pentru inserția mușchilor feței. Un alt avantaj al respirației nazale este acela că previne alunecarea limbii în hipofaringe în timpul nopții și astfel somnul este liniștit. Respirația pe nas ajută la evaporarea secrețiilor nazale în curentul de aer și la drenajul lor spre mezofaringe, astfel previne stagnarea lor în cavitățile nazale.
