Medicina naturista – Vezi ce afectiuni poti trata cu castanul-comestibil

0
1783
Medicina naturista - Vezi ce afectiuni poti trata cu castanul-comestibil

Castanul-comestibil este cunoscut si cu numele de castanul-dulce sau castanul-bun si are denumirea stiintifica de Castanea sativa. Face parte din familia Fegaceae sau Fegacee. In acest articol as dori sa va spun cateva lucruri importante despre aceste fructe uimitoare.

Acest arbore este impresionant, creste rapid si este rezistent la intemperii. Nu tolereaza solurile mlastinoase, umede si calcaroase. Are trunchiul gros (cu diametrul de pana la 2 m), acoperit de scoarta neteda, gri, cu multe santuri si crapaturi, iar frunzele sunt mari, oval-ascutite (cu lungimea de 10-28 cm, latimea de 5-10 cm) si marginile dintate.

La inceputul verii apar florile mici si albe care in perioada iunie-iulie ajung de forma unor matisori lungi de 10-20 cm. Toamna, din florile de sex feminin se dezvolta fructele care au coaja galben-verzuie si acoperita cu ace. Inmultirea se realizeaza prin seminte sau altoire. Castanul creste inalt de pana la 30 m in aproximativ 20 de ani. A fost adus la noi in tara din sudul Europei si Asia Mica.

Fructele acestui copac sunt foarte apreciate pentru gustul lor minunat si proprietatile terapeutice uimitoare. Ele se recolteaza toamna tarziu, atunci cand ajung la maturitate, sunt coapte si incep sa cada din copac.

Sunt apreciate pentru aspectul lor interesant, pentru gustul special si elementele componente pe care le contin: minerale (magneziu, calciu, sodiu, potasiu, cupru, fosfor, fier), fibre, amidon, proteine, tanin, lecitina, acizi organici, zaharuri si vitamine (in special A, B, C si PP). Frunzele de castan-comestibil contin vitamina K, taninuri, pectina, zaharuri, inulina, substante rasinoase si acid elagic.

Principalele afectiuni care se pot trata cu fructele si fruzele castanului-comestibil

Castanele comestibile au proprietati remineralizante, bacteriostatice, stomatice si de combatere a anemiei.

Castanele contin substante nutritive, de aceea sunt recomandate copiilor, bolnavilor si persoanelor aflate in convalescenta.

Ceaiul din scoarta de castan ajuta la scaderea temperaturii corporale in cazuri de febra.

Castanele sunt bune pentru refacerea starii de sanatate a persoanelor care sufera de astenie fizica si intelectuala.

castane comestibile

Amestecul din castane fierte si pisate, branza de vaci si miere de albine este energizant, vitaminizant si usor digerabil. De asemenea un preparat ca acesta din care poate lipsi branza de vaci se foloseste in tratamentul tromboflebitei, varicelor si hemoroizilor. Tratamentul se face o perioada lunga de timp de pana la 1-2 luni.

Citește și:  Sucul din pere și pepene galben, un remediu excelent pentru afecțiunile intestinale

Castanele sunt un bun remediu pentru sistemul venos, muscular si nervos, ajuta in reducerea permeabilitatii vaselor capilare.

Tusea convulsiva se poate trata cu ceai din frunze de castan. Se fierb timp de 5 minute doar 2 lingurite de frunze de castan in 250 ml apa clocotita, se filtreaza acest ceai si se bea cu inghitituri mici. Doza zilnica este doar de o cana de ceai.

Gastroenterita si tusea se pot ameliora cu extract de castane. Se macina 100 g coaja de castane si seminte de castan si se lasa la macerat timp de 3 saptamani in 100 ml alcool de 96%. Acest preparat se pastreaza la intuneric, iar tratamentul se face dupa ce solutia a fost filtrata si consta in jumatate de lingurita pe zi.

Bronsita si diferite afectiuni de la nivelul cailor respiratorii se trateaza cu infuzie din frunze de castan comestibil.

Un bun remediu pentru varice si afectiunile tractului gastro-intestinal sunt semintele de castan. Acestea sunt delicioase, hranitoare, se pot consuma crude, fierte sau prajite.

Durerile care apar in cazuri de reumatism pot fi ameliorate cu un decoct realizat din 5-6 maini de castane fiere in 3 litri apa. Castanele se fierb pana ce apa scade la jumatate, apoi se strecoara si se spala cu ea zonele afectate. Tratamentul se face timp de cateva zile, cate un sfert de ora pe zi.

Din coaja castanelor se fabrica sampoane naturale pentru par.

Masca din castane pentru ten ajuta la catifelarea si revitalizarea pielii, dar mai ales intarzie procesul de imbatranire prematura al acesteia. Masca din castane si miere de albine este recomandata pentru orice tip de ten, are proprietati antiinflamatoare si de protectie impotriva radiatiilor solare ultraviolete.

Castanele sunt folosite la diferite mancaruri savuroase, la realizarea umpluturii pentru carnea de pasare si vanat.

In Romania si alte tari europene castanele sunt consumate coapte la cuptor sau la gratar, ori fierte, crude sau confiate. Pot fi prelucrate, macinate si transformate in faina.

Frunzele de castan pot fi utilizate la vopsirea lanei sau a fibrelor naturale.

Lemnul acestui copac este de culoare maro-inchis, nu putrezeste in conditii de umezeala, de aceea este folosit la fabricarea produselor de mobilier si a butoaielor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.