Merișoare – Descoperă savoarea acestor fructe care cresc imunitatea organismului!

0
516
Merișoare – Descoperă savoarea acestor fructe care cresc imunitatea organismului!

Acum îți poți crește imunitatea din dărnicia naturii! Poți culege merișoare, acele fructe acrișoare ale coacăzului de munte care sunt numite la țară și pomușoare. Aceste fructe mici ca niște mere rotunde (albe când sunt crude și roșii când sunt coapte), ne fac să înțelegem denumirea lor din popor de merișoare. Sunt fructele unui arbust care preferă altitudinile destul de mari, zonele montane de la noi din țară sau din alte regiuni ale Europei, dar și din alte continente, mai îndepărtate, din America de Nord și Asia.

Coacăzul de munte cu merișoare apare și la noi în țară îndeosebi în Munții Carpați. Are tulpinile ramificate de aceea poate fi confundat cu un arbust sau o tufă mare, iar frunzele sale sunt lucioase și ovale, de un verde-închis pe partea superioară și verde-deschis pe cea inferioară.

Florile sale sunt foarte frumoase, cresc în grupuri mici de cel mult șase și au un colorit deschis de alb-roz. Florile pot fi admirate în anotimpul de vară, atunci fiind perioada lor de înflorire, mai ales în luna iulie. Fructele sunt mici, zemoase, se culeg de obicei în perioada de toamnă, în lunile septembrie-octombrie, atunci ele sunt roșii și suficient de bine coapte.

De la merișor se folosesc în special fructele pentru că au nutrienți care cresc imunitatea organismului dar și frunzele arbustului sunt utilizate în medicina populară în scop terapeutic. Aceste fructe sunt folosite și pentru decorațiunile de Crăciun, pentru diferite aranjamente ce se pun pe masă.

Sărbătorile nu trebuie niciodată trecute cu vederea, ele trebuie pregătite din timp, cu fructe specifice de sezon: merișoare, nuci, mere, gutui. Frunzele de merișor au gust amar, efect astringent, se folosesc uscate la prepararea unui ceai care ajută în tratamentul unor afecțiuni ale tractului urinar, în cazuri de cistită, uretrită și alte infecții urinare:

Se pun 4 lingurițe de frunze uscate de merișor la un litru de apă clocotită, se fierb 8-10 minute, se strecoară și se bea una sau două căni pe zi, pentru tratament. Sucul din merișoare, din fructe proaspete,  ajută în tratamentul infecțiilor tractului urinar, combate anumite bacterii care au rezistență la antibiotice, poate opri dezvoltarea bacteriei Helicobacter pylori și ameliora bolile cavității bucale (paradontoza și gingivita).

Cei care vor să folosească extractul de merișor – un produs medicinal foarte bun în prevenirea și tratamentul multor afecțiuni și boli – îl pot agăsi la farmaciile naturiste din țară: Extractul  din mlădițe de merișor este recomandat de specialiștii în medicina natursită celor care suferă de artroză, artrită, sindrom intestinal, constipație. Acest produs naturist are proprietăți antiinfecțioase și terapeutice pentru afecțiunile aparatului osteoarticular, urinar, genital, digestiv și intestinal.

Citește și:  Plante medicinale – Iarba-amara (Aletris farinosa)

Merișoarele sunt apreciate și ca fructe uscate, ele pot fi culese și puse la uscat, iar apoi folosite în ceai. Merișoarele uscate sunt foarte sănătoase, în special datorită nutrienților din compoziția lor. Fructele sunt foarte utile pentru consolidarea sistemului imunitar, conțin săruri de magneziu, vitamina C, săruri de acizi organici, substanțe flavonoide, vitamine și minerale, tanin, antioxidanți foarte buni pentru sănătate.

Prin conținutul semnificativ de tanin, merișoarele ajută în combaterea infecțiilor și deci previn și vindecă bolile infecțioase și inflamatorii, iar în plus pot elimina cu succes pietrele de dimensiuni mici de la rinichi. Merișoarele au proprietăți tonice, antipiretice și antiinflamatorii, sunt utile în tratamentul răcelilor și pentru creșterea imunității organismului.

Astfel de fructe susțin sănătatea sistemului cardiovascular deoarece conțin minerale importante – magneziu și potasiu – dar și vitamina C, nutrienți care cresc elasticitatea și rezistența vaselor sangvine, reduc nivelul de colesterol din sânge, combat ateroscleroza și formarea cheagurilor de sânge.

Antioxidanții din merișoare sunt naturali și foarte buni pentru organism. Îmbunătățesc sănătatea, combat atacul nociv al radicalilor liberi și previn procesul de îmbătrânire prematură al organismului.

Prin aportul de merișoare și deci de antioxidanți îți ajuți sistemul imunitar să se regenereze, elimini toxinele din organism, care se pot acumula zilnic din cauza alimentației necorespunzătoare,  a stresului, poluării, oboselii și altor factori. Cu cât ai corpul mai sănătos și mai protejat de pericolul radicalilor liberi vei fi mai plin de energie, vei avea inima mai puternică și mintea mai clară.

Antioxidanții pot combate compușii agresivi din corp – radicalii liberi – astfel se îmbunătățește metabolismul și sunt protejate celulele, crește imunitatea iar organismul va funcționa mai bine.

Aceste fructe conțin fibre și alți nutrienți care îmbunătățesc sănătatea sistemului digestiv, ameliorează simptomele unor afecțiuni și boli ale tractului gastro-intestinal (și anume constipație, colită, gastrită, ulcer). Merișoarele sunt foarte bune pentru orice persoană pentru că au vitamine și minerale, sunt recomandate de specialiștii în domeniul nutrițional și în medicina populară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.