Plante medicinale, Untul-vacii (Orchis morio)

0
2388
Untul-vacii

Untul-vacii este o planta perena erbacee originara din Asia si Europa, care creste inalta de 15-50 cm, atat in regiunile cu pajisti uscate, pasuni montane, cat si pe malurile apelor. Este cunoscuta si cu numele popular de poroinicul-mic, unt-de-branza, gemanarita, bujorel, bojor, boasele-popii, gonitoare, untisor, salep. Are denumirea stiintifica de Orchis morio si apartine de familia Orchidaceae. In tara noastra aceasta planta poate fi admirata pe culmile alpine ale Carpatilor (in muntii Hasmas, Macin, Ciucului, Vrancei, Tarcaului, etc).

Planta infloreste in lunile de primavara (de la sfarsitul lui aprilie pana la inceputul lui mai) si are florile in nuante de culori purpurii-violacee, grupate in frumoase inflorescente terminale, lungi de 12-20 cm, pozitionate in varful tulpinei. Polenizarea florilor este realizata mai ales de bondari si albine. Frunzele sunt oval-lanceolate, verzi, sunt grupate la baza tulpinei sub forma de rozeta, iar radacina subterana are doi tuberculi.

Untul-vacii este o planta medicinala folosita in vremuri de demult din acest punct de vedere. De la ea se foloseau tuberculii subterani pentru proprietatile lor importante din punct de vedere terapeutic la fel ca si cei ai unei alte plante medicinale numita poroinicul (sau Orchis mascula). Tuberculii sunt un bun remediu in calmarea iritatiilor si vindecarea lor, dar si in protejarea mucoasei tesuturilor din corp.

Citește și:  Sanisoara (Sanicula europaea), planta medicinala

Plante medicinale, Untul-vacii (Orchis morio)

Printr-un agent natural din compozitie are efect de afrodisiac si este indicat in afectiuni din sfera sexuala (cum este de exemplu impontenta sexuala). Untul-vacii este recomandat si in cazuri de anemie, stari de oboseala si scadere excesiva in greutate, in prevenirea prostatitei cronice sau hiperplaziei benigne de prostata.

Untul-vacii este o planta ocrotita prin lege. Astazi nu se mai foloseste nici ea nici alte specii care fac parte din acelasi gen Orchis. Dintre acestea fac parte Orchis militaris (are tuberculi ovali si creste in poienile padurilor), Orchis incarnata (prefera pajistile mlastinoase), Orchis palustris (cu tuberculi ovali) si altele.

Una din cele mai parfumate orhidee ale acestui gen este Orchis bifolia, florile sale frumoase emana un miros puternic mai ales in timpul noptii. Aceasta planta parfumata creste in padurile mixte, de foioase, pe pajistile si in luminisurile padurilor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.