În culturism se utilizează acest exercițiu pentru dezvoltarea mușchilor gambelor. Este un exercițiu care solicită musculatura gambei și astfel aceasta va fi mai bine definită. Majoritatea culturiștilor doresc să aibă musculatura gambei bine dezvoltată deoarece aceasta este legată de locomoție, susține greutatea corporală și oferă un aspect bine lucrat picioarelor. Exercițul este foarte util dezvoltării acestor mușchi, prin mișcările ce se fac se vor activa fibrele musculare. Se folosește un aparat special de ridicat greutăți pentru gambe.
Un astfel de exercițiu se poate executa corect cu ajutorul unui instructor de la sala de sport. Tehnica este destul de simplă dar trebuie aplicată exact. Mușchii solicitați prin exercițiu sunt: gemenii interni și gemenii externi, scurtul peronier lateral și soleus. Programul poate cuprinde 5-6 serii cu 15-20 repetări.
Ridicarea pe vârfuri contra rezistență, din poziția în picioare – Mod de realizare a exercițiului
Pentru a face acest exercițiu ai nevoie de un aparat de antrenament, de ridicat greutățile pentru picioare (pentru gambe). Un astfel de aparat se află în sălile de fitness și culturism și este ușor de folosit. Trebuie să stai cu partea anterioară a tălpilor pe platforma aparatului iar pe umeri să ai rulourile cu greutăți. Tălpile picioarelor trebuie să fie la distanță corespunzătoare lățimii umerilor. Spatele trebuie să fie drept, este greșit să te cocoșezi sau să arcuiești spatele. Umerii se țin drepți, bărbia sus și privirea înainte. Coboară încet greutatea cu flexarea vârfului piciorului, dar fără a îndoi genunchii și concentrează-te, întinde mușchii gambelor.
Această poziție o menții timp de o secundă. Ridică greutatea de pe umeri cât de sus reușești și menține mușchii contractați timp de o secundă. Tehnica respirației este simplă: se inspiră în timpul coborârii greutății și se expiră în timpul ridicării greutății. Coborârea greutății se face cît mai lent, iar ridicarea greutății se face mai rapid. Exercițiul ajută în dezvoltarea mușchilor gambei, le activează fibrele musculare, la crește forța, puterea, masa musculară. Este foarte important pe parcursul exercițiului să nu se arcuiască spatele, acesta se ține drept.