Vitamina K sau filokinona reprezinta, de fapt, un grup mult mai mare de substante chimice asemanatoare din punct de vedere structural. In trecut, in mod traditional, din acest grup de vitamine faceau parte vitaminele K1, K2 si K3, insa terminologia s-a modificat in prezent. Aceste vitamine apartin categoriei de substante ce poarta denumirea de naftokinone, in care se regasesc doua tipuri de vitamine – cele din categoria filokinonelor (care provin din plante) si menakinone (care provin din bacterii). Majoritatea suplimentelor de filokinona sunt preluate din plante.
Vitamina K este implicata in stimularea functionarii normale si optime a procesului de coagulare sangvina, fiind unul dintre nutrientii esentiali, proces extrem de important pentru sanatatea de zi cu zi a organismului. Filokinona este o componenta esentiala pentru dezvoltarea normala a sistemului osos, lipsa acestei vitamine ducand la cresterea fragilitatii osoase si la aparitia fracturilor. Administrarea acestei filokinone are ca efect prevenirea aparitiei calcificarilor vaselor sangvine si ale calcificarilor de la nivelul valvelor cardiace.
Cea mai mare problema care apare, de obicei, in bolile cardiovasculare, este data de aparitia calcificarilor – acumularea de calciu in interiorul unui tesut care, in mod natural, este de o consistenta moale. Pentru a preveni aceste calcificari, este nevoie de cantitati crescute din proteina ce poarta denumirea de MGP (proteina Gla matriciala) care trebuie carboxilata. Pentru a se putea carboxila este necesara prezenta vitaminei K.
Studiile recente in domeniu atesta faptul ca indivizii care sufera de o deficienta de filokinona au un risc mult mai crescut de a dezvolta calcificari, spre deosebire de indivizii cu nivele normale din aceasta vitamina. In momentul de fata, exista foarte multe cercetari stiintifice in derulare pentru a evidentia implicarea acestei vitamine si in protectia impotriva stresului oxidativ, reglarea corespunzatoare a raspunsului inflamator, sustinerea si mentinerea functiilor cerebrale si ale sistemului nervos central.
Filokinona nu este in mod direct un antioxidant, ca vitamina E sau ca vitamina C, dar contribuie la protejarea celulelor nervoase impotriva stresului oxidativ. Vitaminei K este implicata in procesul de sinteza a sfingolipidelor, substante care conditioneaza functionarea normala si optima a sistemului nervos central (prin promovarea formarii tecii de mielina care alcatuieste invelisul exterior al nervilor) si in reducerea semnificativa a interleukinei 6 (IL-6), care sunt promotorii procesului inflamator.
In cazul deficientei de filokinona, primele simptome care apar sunt cele legate de sangerari si deficiente de coagulare ale sangelui, ciclu menstrual foarte abundent, sangerarea gingiilor, sangerari ale tractului gastro-intestinal, epistaxis, aparitia echimozelor, aparent fara motiv, si vindecarea lor foarte greoaie, aparitia sangelui in urina, hemoragii si anemie.
Pe langa aceste simptome, pot sa apara afectiuni ale oaselor, ca osteopenia, pierdere de substanta osoasa, osteoporoza, pierderea densitatii osoase si aparitia de fracturi, in special cele la nivelul soldului. Un alt semn caracteristic al deficientei de vitamina K este dat dedepunerea in exces a calciului in tesuturile moi ale organismului. Aceste probleme includ calcificarile vaselor sangvine si calcificarile valvelor cardiace.
Doza zilnica recomandata de filokinona este de 80 de micrograme pe zi, dar se poate ajunge si la doze de 340 de micrograme pe zi, fara aparitia efectelor adverse. Singura forma care este si foarte toxica este forma sintetica ce poarta denumirea de menadiona. Administrarea in exces poate duce la cresterea anormala a stresului oxidativ si afectarea ireversibila a celulelor hepatice si renale, motiv pentru care aceste tip de vitamina nu este comercializata in farmacii.
Surse importante de vitamina K sunt alimentele precum semintele de floarea soarelui, mazarea, fasolea, maslinele, spanacul, varza de bruxelles, brocoli, cartofii, carnea de toate tipurile, legumele cu frunze verzi si ceaiul verde.
Din punctul de vedere al interactiunilor cu alte vitamine, vitaminele A si E antagonizeaza efectele filokinonei prin faptul ca vitamina A este cea care previne absorbtia, iar vitamina E inhiba enzimele de carboxilare ale filkinonei. Medicamentele ca izoniazida, varfarina si anticonvulsivantele pot interactiona cu sinteza fetala de filokinona, daca sunt administrate in cazul femeilor gravide. Administrarea de antibiotice, pentru perioade foarte lungi de timp, poate duce la afectarea bacteriilor responsabile de sinteza de vitamina K de la nivelul intestinului.
Administrarea de filokinona persoanelor aflate sub tratament cu anticoagulante este complet interzisa pentru ca poate duce la aparitia hemoragiilor interne si externe. Aceasta vitamina este un cofactor esential al carboxilazei care catalizeaza rezidurile de acid glutamic de la nivelul proteinelor dependente de filokinona.
Aceste proteine dependente sunt
Proteinele de coagulare, ca factorul II (sau protrombina), factorul VII, IX si X
Proteinele anticoagulante C, S si Z
Proteinele osoase ca osteocalcina si anumite proteine ribozomale.
Intregul proces de coagulare a sangelui este rezultanta asamblarii acestor proteine intr-un complex aflat pe suprafata plachetelor si a celulelor endoteliale, la care se adauga calciu pentru a se forma reactia de coagulare. Reziduurile de acid gamaaminobutiric actioneaza ca un chelator de calciu, iar formele de calciu incarcate pozitiv vor forma poduri ionice cu fosforul incarcat negativ de pe membrana fosfolipidelor.
Prin urmare, orice semn, dintre cele mentionate anterior, care ar indica un deficit de vitamina K, trebuie luat in serios si remediat, prin dozele optime, astfel incat organismul sa functioneze in parametri normali.
