Sindromul de apnee în somn sau SAS este o tulburare respiratorie în somn. Apneea reprezintă absența fluxului de aer naso-bucal. Din punct de vedere medical sunt considerate patologice acele perioade de apnee care au o durată mai mare de 10 secunde.
Există apneea diafragmatică sau centrală, apnea obstructivă și apnea mixtă. La apneea centrală are loc o întrerupere simultană a fluxului aerian și a mișcărilor abdominale și toracice. În apneea obstructivă mișcările toracopulmonare persistă. În apneea mixtă apare un episod de apnee centrală, urmat de un episod de apnee obstructivă.
Medicul ține cont de indicele de apnee (care reprezintă numărul de perioade de apnee într-o oră de somn) în stabilirea sindromului de apnee în somn. Dacă acest indice este mai mare de 5 atunci este vorba de acest sindrom, mai ales dacă pacientul este cu vârsta până în 50 de ani.
Frecvența sindromului SAS crește cu vârsta și apare deseori la cei care au 50-70 de ani. Persoanele care suferă de sindrom de apnee în somn au stări de somnolență diurnă încă de la trezire, adorm rapid în perioadele când sunt inactive, când citesc, privesc un film sau stau într-un mijloc de transport în comun. În plus, ele neagă că sunt somnoroase, că suferă de acest sindrom.
Alte simptome ale lor sunt: stările de irascibilitate, cefaleea, tulburările de memorie, de atenție, durerile de cap dimineața, scăderea capacității intelectuale. Somnul acestor persoane este agitat, se trezesc des, pot cădea din pat, au mișcări bruște, respirația lor este zgomotoasă, sforăie tare astfel încât deranjează pe cei din jur.
Pentru stabilirea unui diagnostic se face o consultație medicală generală dar și examinări cardiace, hematologice, neurologice, endocrine, pulmonare. Obezitatea poate fi asociată cu acest sindrom, astfel medicul va aprecia distribuția țesului adipos și infiltrația abdomenului, gâtului și toracelui.
Alți factori sunt: hipertensiunea arterială sistemică, cianoza, dificultatea în respirație, polipneea superficială, edemul membrelor inferioare, insuficiența cardiacă dreaptă, etc. Examenul ORL este foarte important deoarece cu ajutorul lui se pot descoperi anumite anomalii din sfera ORL (ex. modificări maxilo-faciale). Testele de laborator pot indica o poliglobulie ce să sugereze acest sindrom SAS. Alte examene funcționale sunt: explotarea funcțională pulmonară, excluderea unor afecțiuni bronhopulmonare, măsurarea răspunsului ventilator la hipoxie și hipercapnie.
Prin investigații poligrafice în timpul somnului se stabilește ce tip de apnee este, care este severitatea sindromului SAS, cum este frecvența cardiacă, etc. Se vor identifica stadiile somnului, perioadele de apnee, tipul acestora, oxigenarea sângelui și altele. Severitatea sindromului se apreciază prin indicele de apnee (numărul perioadelor de apnee în 60 de minute) și durata apneei exprimată în secunde.
S-a constatat faptul că la începutul nopții apneele sunt mai scurte decât la sfârșitul nopții. De asemenea și frecvența apneelor este mai mai mica la începutul nopții. În apneea obstructivă în somn se produce obstrucția la nivelul orofaringelui din cauza apropierii pereților laterali ai faringelui, deplasări laterale a limbii, caderii înapoi a vălului palatin, coborârii faringelui. O primă consecință a apneelor este asupra somnului.
După fiecare atac de apnee apar trezirile care produc dezorganizarea somnului. Este vorba despre perioada de somn lent și de perioada de somn paradoxal, rapid, din care este constituit ciclul de somn. Privarea de somn paradoxal va produce somnolența de dimineață după trezire. În concluzie, somnolența diurnă este o consecință a apneelor din somn. Cu cât sindromul este mai grav cu atât somnul este mai dezorganizat și persoana mai obosită. O altă consecință este cea care ține de hipoventilația alveolară care devine permanentă în cazuri de sindrom SAS.
În timpul apneei, compoziția sângelui arterial are tendința de a se apropia de cea a sângelui venos și astfel se ajunge la hipoxemie și hipoventilația alveolară tranzitorie. Există și o serie de consecințe cerebrale din care fac parte: scăderea debitului sanguin cerebral în cursul somnului, apariția tulburărilor de memorie, a tulburărilor de vigilență diurnă, scăderea capacității intelectuale, tendința de a adormi un timp scurt și în mod repetat, somnolență dimineața, chiar după trezire.
De asemenea apar și consecințele cardiovasculare ale sindromului de apnee în somn. În apnee apare bradicardia sinusală, urmată de tahicardia sinusală. Bradicardia este cu atât mai severă în cazuri mai grave, la persoanele cu perioade de apnee mai lungi. În perioadele de apnee crește presiunea arterială sistolică, crește progresiv și presiunea arterială pulmonară, la sfârșitul apneei apare hipertensiunea arterială, iar hipoxemia este maximă.
