Vita-cu-baloane (Cardiospermum halicacabum), planta medicinala si decorativa

1
2076
Vita-cu-baloane (Cardiospermum halicacabum), planta medicinala si decorativa

Vita-cu-baloane este o planta cataratoare care creste in zonele tropicale si subtropicale, in special in India, Africa si America de Sud, face parte din familia Sapindaceae si are denumirea stiintifica de Cardiospermum halicacabum. Numele plantei vine de la fructele sale umflate, care s-ar putea asemana cu baloanele. Exista doua soiuri ale acestui gen de vita-de-vie si anume: Cardiospermum halicacabum var. microcarpum si Cardiospermum halicacabum var. halicacabum.

Planta creste inalta de 3 m, de-a lungul ei sunt distribuite frunzele triunghiulare, cu marginile dintate, cu petiol de 1,5-3,5 cm. Florile sunt albe, iar fructele sferice de forma unor capsule cu diametrul de 3-5 cm, maronii, cu trei camere ce contin fiecare cate o singura samanta de 0,6 cm.

Inca din cele mai vechi timpuri aceasta vita-de-vie tropicala este considerata planta medicinala in tratamente care tin de medicina traditionala, iar vechii bastinasi din jungla amazoniana foloseau semintele pentru realizarea unor bratari care daca erau purtate la mana se credea ca ii apara de muscaturile de sarpe si de insecte.

Vita-cu-baloane

Extractul din vita-cu-baloane este un bun remediu impotriva mancarimilor si inflamatiilor de piele, ajuta in calmarea acestora, are efect linistitor, antialergic si antiinflamator. De asemenea este recomandat in tratamentul arsurilor (cauzate de razele puternice ale soarelui), eczemelor, iritatiilor, inflamatiilor si altor afectiuni tegumentare. Efectul vindecator al plantei este foarte bun, ajuta la regenerarea tesuturilor, are proprietati asemanatoare cortizonului.

Citește și:  Plante medicinale – Sovavarita (Inula britannica)

Vita-cu-baloane (partea aeriana care se culege in perioada de inflorire) contine elemente active importante, ca de exemplu: fitosteroli, substante terpene, flavonoide, saponide si altele, de aceea planta isi gaseste aplicatii in homeopatie. Din florile plantei se prepara tinctura de vita-cu-baloane care are rol vindecator pentru pielea afectata de eczeme. Din seminte si radacina se prepara anumite medicamente.

In medicina se prepara anumite produse de forma unor unguente, creme si care sunt recomandate in tratamentul bolilor inflamatorii ale pielii. Acestea au rol de ameliorare a mancarimilor care apar in dermatita atopica, eczeme seboreice sau de alt tip, iritatii, urticarie, prurit, intepaturi de insecte, etc.

Frunzele si tulpina plantei sunt comestibile si se consuma la fel ca legumele. De asemenea aceasta planta este cultivata si in scop ornamental in parcuri si gradini, pentru aspectul ei deosebit.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.