Fiecare femeie își dorește să aibă o piele tonifiată, fără riduri și fără orice semn de îmbătrânire. Yoga facială eliberează tensiunea acumulată în zona feței și a gâtului și te învață să fii conștientă de acești mușchii, astfel încât să-i poți relaxa. Află în acest articol principalele exerciții de yoga facială cu efect anti-îmbătrânire, de reducere a ridurilor, dar și principiile de aplicat pentru a-ți menține corpul în formă.
Navigare rapidă în articol:
1. Yoga facială
La fel ca și restul corpului, fața are nevoie de antrenament eficient a mușchilor, pentru a preveni și combate ridurile. Tehnicile de yoga facială oferă un aspect tonifiat tenului și o strălucire tinerească.
Yoga facială include o serie de ipostaze concepute pentru tonifierea mușchilor din anumite zone ale feței, cum ar fi zona frunții, a pomeților, a maxilarului și a ochilor. Cu ajutorul ei se reduc ridurile (care apar odată cu înaintarea în vârstă din cauza tensionării mușchilor în mod repetat), se atenuează pungile de sub ochi, cearcănele, bărbia dublă și liniile de pe gât.
Yoga facială promovează producția de colagen și are un efect de lifting natural, astfel pielea devine mai strânsă și întinerită. Activitatea musculară ar putea crește producția de colagen, menținând astfel pielea cu un aspect mai tânăr și mai strălucitor.
Exerciții zilnice de yoga facială
Exercițiile de yoga facială nu durează mult, doar 3-4 minute pe zi. Ele pot fi practicate oriunde, acasă sau la serviciu.
Principalele exerciții sunt:
- Umflă-ți obrajii cu aer, iar apoi transferă aerul de la un obraz la altul. Fă asta timp de 30 de secunde, apoi eliberează ușor aerul. Prin acest exercițiu se tonifază obrajii și ei vor arăta mai fermi.
- Fă o mișcare a buzelor, ca și cum ai săruta.
- Apasă buzele de câteva ori, ca și cum le-ai fi dat cu ruj și ai vrea să uniformizezi rujul pe ele. Acest exercițiu este bun pentru buze și de asemenea face obrajii să fie mai fermi.
- Ridică bărbia în sus și strânge buzele ca și cum ai săruta pe cineva. Menține această poziție cu buzele țuguiate câteva secunde, apoi relaxează-le încet. Exercițiul face să dispară bărbia dublă.
- Pune degetele de la mâna dreaptă pe mijlocul frunții și privind în sus, fă o mișcare de ridicare și coborâre a sprâncenelor. În acest fel vei elibera tensiunea și stresul de la nivelul gâtului și a mușchilor frunții.
- Menține capul drept privind în față, apoi uită-te spre dreapta ta, privește iar în față și apoi spre partea stângă. Acest exercițiu se repetă de câteva ori și te ajută să scapi de stresul din zona gâtului.
- Atinge-ți ușor pielea din jurul ochilor cu degetele, în sens invers, începând din zona de sub ochi și până deasupra sprâncenelor. Acest exercițiu ajută la reducerea pleoapelor lăsate și a cearcănelor.
- Mișcă-ți capul în sus și în jos, întinzând ușor gâtul. Acest exercițiu eliberează stresul din mușchii gâtului.
Vezi aici un video despre yoga facială, cu exerciții care te pot ajuta să arăți mai tânără și să-ți păstrezi strălucirea feței:
Vezi aici un video cu exerciții yoga pentru a detensiona obrajii, pentru a ridica colțurile gurii, pentru a reduce ridurile de la nas, ochi și frunte:
2. Yoga pentru piele
Pentru a avea o piele întinerită și strălucitoare ar trebui să faci anumite exerciții yoga, care sunt destul de simple. Iată care sunt acestea:
Postura Uttanasana
Beneficii:
- Îmbunătățește circulația sângelui către față și gât și deci ajută la oxigenarea mai bună a celulelor pielii
- Ajută la detoxifierea organismului
- Favorizează regenerarea celulelor pielii.
Vezi aici postura Uttanasana:
Bhujangasana – postura cobrei
Beneficii:
- Induce o stare de calm și relaxare corpului
- Elimină stresul, oboseala și tensiunea
- Ajută la oxigenarea corpului și a pielii
- Ajută la regenerarea celulelor pielii și eliminarea toxinelor.
Vezi aici un video cu postura cobrei:
Poziția câinelui cu botul în jos, sau Adho Mukha Shvanasana
Beneficii:
- Îmbunătățește circulația sângelui
- Ameliorează stresul general din corp
- Întinde gâtul și eliberează tensiunea din tot corpul
- Întărește coloana vertebrală
- Ajută la decongestionarea căilor nazale, eliberează sinusurile.
Vezi aici un video cu poziția Adho Mukha Shvanasana:
Postura Halasana
Beneficii:
- Este cel mai bun exercițiu de yoga pentru a avea o piele strălucitoare, deoarece ajută la eliminarea eficientă a toxinelor din corp
- Are efect bun asupra sistemului digestiv
- Face tenul să fie mai tânăr și radiant.
Vezi aici un video cu postura Halasana:
Alte sfaturi pentru a avea o piele mai sănătoasă
Pentru a preveni ridurile și îmbătrânirea prematură a pielii ai grijă la expunerea la radiațiile ultraviolete, dormi suficient, evită stresul și bea multă apă zilnic. Pentru a avea pielea frumoasă, trebuie să dormi cel puțin 7 ore pe noapte. Lipsa de somn accentuează stresul și afectează aspectul pielii. Există exerciții de yoga care te pot ajuta în ameliorarea tulburărilor de somn.
Apa este de asemenea importantă pentru piele; ar trebui să bei 2 l de apă pe zi. Dacă bei prea puțină apă, atunci pielea se usucă și apar ridurile. Apa ajută la hidratarea pielii, îi oferă o anumită strălucire mai sănătoasă.
Evitarea fumatului
Un obicei rău care afectează enorm pielea este fumatul. Acesta accelerează în special procesul de îmbătrânire al pielii, crește riscul de riduri și afectează vasele de sânge. Persoanele care fumează au pielea mai îmbătrânită, pentru că ea întâmpină probleme de regenerare. De asemenea, din cauza fumatului cicatricile și semnele de pe piele devin mai clare, iar ridurile sunt mai vizibile.
Cel mai greu de ascuns sunt ridurile din jurul gurii. Fumatul afectează și elasticitatea pielii, astfel aceasta devine mai flască și de asemenea poate avea un aspect neplăcut, obosit. Multe persoane care fumează tind să aibă chipul plin de riduri încă din tinerețe și asta în special din cauza fumatului. Probabil, pe la vârsta de 20-30 de ani nu se văd încă efectele fumatului, însă după 30 de ani încep să apară destul de clar.
Pentru a preveni deteriorarea aspectului pielii și a sănătății acesteia, este bine să renunți la fumat. Asta este cea mai eficientă metodă de protejare a pielii. În plus, pielea trebuie îngrijită zilnic, astfel tenul va fi mai frumos și mai sănătos. Un ingredient care întinerește pielea este vitamina E.