Turmericul este un condiment asiatic, galben și cu o aromă deosebită, folosit în gastronomie, dar și în medicina populară. Este numit și Curcuma longa sau curcuma. Este utilizat frecvent în medicina Ayurvedică deoarece ajută în tratamentul unor afecțiuni și boli, dar și în cosmetică pentru îngrijirea pielii.
Care sunt cele 8 proprietăți deosebite ale acestui condiment?
1. Un puternic antioxidant – Curcuma reduce efectul negativ al radicalilor liberi și previne îmbătrânirea prematură a organismului. Prin folosirea sa în preparate culinare se poate preveni îmbolnăvirea organismului deoarece antioxidanții pe care îi conține luptă împotriva radicalilor liberi (ce sunt dușmani ai membranelor celulare, pot duce la distrugerea acestora).
2. Anticancer – Curcuma protejează împotriva cancerului pulmonar, de piele, de ficat, de gură, de prostată, de rinichi, de colon, de sân și împotriva dezvoltării leucemiei. Are efect de prevenire a metastazelor tumorale. Se recomandă un amestec din următoarele ingrediente: o lingură turmeric, o linguriță coajă de lămâie, 2 linguri oțet de mere și un pic de piper.
Aceste ingrediente se amestecă bine până se obține o pastă omogenă care se pune într-un borcan cu capac și se ține în frigider. Se ia câte o jumătate de linguriță de 3 ori pe zi. În primele două zile se administrează mai des (aceeași doză din 2 în 2 ore). În cazuri de boli grave trebuie urmat tratamentul recomandat de medic, deoarece nu sunt suficiente doar astfel de metode alternative pentru vindecarea sau ameliorarea simptomelor.
3. Antiinflamatoriu și analgezic natural – Turmericul este un bun remediu pentru procesele inflamatorii (reduce 2 enzime care produc inflamații), ajută în calmarea acestora și a durerii, dezinfectează zona afectată. Nu produce efecte secundare în organism după ce este folosit. Este un bun remediu în cazuri de artrită.
4. Antiseptic și antibacterian natural – Acest condiment ucide agenții patogeni și bacteriile, poate ajuta la refacerea microflorei intestinale, îmbunătățește sănătatea sistemului digestiv și crește imunitatea organismului. Are efect bun în tratamentul scabiei, psoriazisului, eczemelor, acneei și a altor boli de piele.
5. Încetinește dezvoltarea diabetului zaharat, are efect bun asupra vaselor de sânge, normalizează nivelul de glucoză din sânge. Curcuma previne gruparea trombocitelor și formarea cheagurilor de sânge. Scade nivelul de colesterol din sânge, curăță ficatul, previne insuficiența cardiacă, îmbunătățește funcția hepatică.
6. Este un bun remediu contra bolilor de piele cu paraziți. Se amestecă o linguriță de turmeric și un vârf de cuțit de sare cu puțină apă fierbinte, se obține o pastă din care se ia o cantitate mică, se pune pe tifon steril și se aplică pe zona afectată de boală.
7. Antibiotic – Curcuma în amestec cu miere poate ajuta în tratamentul răcelii și gripei, a diareei și a infecției cu Salmonella. Se adaugă o linguriță de curcuma la 100 g miere.
8. Îmbunătățeșe digestia, stimulează metabolismul și vezica biliară. Acest condiment ajută în tratamentul bolilor gastro-intestinale. Nu este recomandat în caz de ulcer gastric și intestinal deoarece crește aciditatea din stomac (ceea ce ar putea agrava boala).