Ceai energizant din cimbru
Acest ceai se realizează foarte simplu: se adaugă 2 lingurițe de plantă la 2 căni de apă fierbinte, se lasă la infuzat 2 minute, apoi se strecoară, se îndulcește cu puțină miere și se bea. Beneficiile acestei băuturi din cimbru sunt următoarele:
- are proprietăți antioxidante, relaxante, astringente și expectorante
- previne bolile degenerative și cancerul
- combate infecțiile respiratorii, tusea și durerile de gât
- poate ajuta în tratamentul candidozei sistemice
- calmează durerile menstruale.
Suc de mere
Acest suc natural este recomandat pentru menținerea sănătății ochilor. Se spală și se curăță 2-3 mere și 2 morcovi, se dau prin storcătorul de fructe, astfel obținându-se un suc delicios, dulceag, bogat în elemente nutritive. Beneficii pentru organism:
- sucul normalizează digestia și activitatea intestinală
- are efect bun asupra sănătății ochilor, limpezește vederea
- consolidează sistemul imunitar al organismului
- poate preveni conjunctivita și alte infecții oculare
- merele au pectină cu efect detoxifiant, bun asupra ficatului și intestinelor, reglează nivelul de colesterol și zahăr din sânge
- sucul din mere și morcovi ajută în recuperarea organismului aflat în stare de convalescență.
Ceai din frunze proaspete de roiniță
Această băutură se prepară astfel: aproximativ 20 g frunze de plantă se adaugă la 500 ml apă fierbinte, se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară și se bea. Efectele ceaiului asupra organismului sunt:
- ajută în tratamentul depresiei
- calmează stările de irascibilitate și nervozitate
- te scapă de anxietate, negativism și tristețe
- este un bun remediu în cazuri de hipertensiune arterială
- oferă o stare de bună dispoziție.
Ceaiul de mere și scorțișoară
Ceaiul se realizează din 3-4 mere, care se spală, se curăță de coajă, se taie felii și se pun la fiert în 500 ml apă clocotită. După ce merele au fiert suficient, ceaiul obținut se amestecă cu puțină miere și un vârf de cuțit cu scorțișoară. Acesta are următoarele efecte asupra organismului:
- este un bun remediu pentru gripă și răceală
- ajută digestia
- poate reduce simptomele provocate de gută și artrită
- crește rezistența sistemului imunitar
- scorțișoara reprezintă un bun remediu contra infecțiilor gastro-intestinale și respiratorii, calmează indigestia și balonarea
- scorțișoara poate ameliora durerile menstruale și susține efectul insulinei.
Suc de morcovi, țelină, pătrunjel și usturoi
Se folosesc următoarele ingrediente: 2-3 morcovi, un sfert de țelină, o legătură de pătrunjel și un cățel de usturoi. Toate acestea se dau la blender, se poate adăuga și puțină apă, astfel se obține o băutură energizantă pentru organism. Iată care sunt proprietățile acesteia:
- are efect detoxifiant și ajută în creșterea imunității
- are proprietăți diuretice
- conține substanțe nutritive ce mențin sănătatea organismului
- usturoiul este antibacterian, antiparazitar, antiviral
- ajută în tratamentul tusei, răcelii și durerilor de gât
- stimulează circulația sângelui
- morcovul stimulează digestia și este un bun antioxidant
- scade nivelul de colesterol din sânge, previne bolile arteriale și cardiace
- crește energia și vitalitatea corpului.
Suc de pătrunjel și morcovi
Se folosesc 4-5 morcovi și o legătură de pătrunjel. Din aceste ingrediente se obține un suc natural bogat în nutrienți. Beneficiile sucului pentru organism sunt:
- are proprități diuretice și calmante
- prin efectul antiseptic bun poate combate infecțiile
- poate reduce inflamațiile și iritațiile
- ajută în stimularea poftei de mâncare
- are antioxidanți importanți pentru combaterea atacului nociv al radicalilor liberi
- morcovii mențin sănătatea intestinului.
Ceai de lămâiță și păducel
Se adaugă o linguriță de flori de păducel și o linguriță de lămâiță la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 5-10 minute, apoi se strecoară și se bea. Are efecte benefice asupra sănătății organismului:
- poate normaliza tensiunea arterială
- înlătură stările de nervozitate și de stres
- ajută în tratamentul anxietății și depresiei
- este un bun remediu împotriva depunerilor de pe pereții arterelor și vaselor de sânge
- lămâița reduce tensiunea arterială astfel ajută în prevenirea bolilor de inimă.
Ceai de mușețel și lămâiță
Acest ceai este recomandat mai ales înainte de culcare deoarece induce un somn liniștit. Se prepară din 20 g flori de mușețel și 20 g lămâiță, care se infuzează în 500 ml apă clocotită timp de 5 minute, apoi se strecoară, se îndulcește cu puțină miere și se bea. Avantajele oferite de acest ceai organismului sunt:
- calmează stările de nervi
- combate insomnia
- are efect relaxant, reduce tensiunea musculară
- este un antidot pentru stres.
Suc natural din țelină, morcovi și rozmarin
Se prepară la blender un suc din 4 morcovi, un sfert de țelină, 1-2 fire rozmarin și apoi se presară și puțin piper negru măcinat. Acest suc are următoarele proprietăți pentru organism:
- stimuleză digestia și funcțiile sistemului imunitar
- combate migrenele și durerile de cap
- scade hipertensiunea arterială
- normalizează circulația sangvină, lucru important pentru inimă și creier
- rozmarinul combate infecțiile respiratorii, are efect detoxifiant, diuretic, relaxant și astringent.
Ceai de mentă
Acest ceai se prepară din 25 g frunze de mentă infuzate în 500 ml apă clocotită, timp de 5-6 minute. Se poate îndulci cu puțin zahăr sau miere. Este un ceai cu proprietăți bune pentru organism:
- stimulează fluxul sangvin
- crește capacitatea de concentrare și îmbunătățește memoria
- este un stimulent pentru minte
- elimină stările de depresie și anxietate
- este un bun remediu contra diareei
- oferă o stare de bine.