Stomacul tău este în echilibru? Cum să-ți îmbunătățești digestia cu fructe kiwi?

0
219

Oamenii de știință ne recomandă consumul de kiwi pentru a avea o digestie sănătoasă și a ne menține sănătatea intestinelor. Află în acest articol care sunt proprietățile și beneficiile acestui fruct, de ce este recomandat să mănânci un fruct kiwi după fiecare masă copioasă.

Navigare rapidă în articol:

  1. Kiwi este bogat în nutrienți
  2. Kiwi reduce disconfortul digestiv
  3. Kiwi ajută în reglarea glicemiei
  4. Sfaturi despre kiwi

1.Kiwi este bogat în nutrienți

Kiwi este o sursă nutrițională excelentă, conține vitamine B, C, E, potasiu, folat, colină, magneziu, calciu, fier, fosfor, sodiu, zinc, fibre dietetice, proteine și alte componente bioactive, cu beneficii pentru sănătatea organismului.

O cană cu felii de kiwi conține 2 g proteine. O cantitate de 100 g kiwi verde are 1,14 g proteine.

Cercetătorii au precizat că fructul kiwi conține vitamina C de cea mai bună calitate, care este legată chimic de antocianine și de izo-tiocianați.

2. Kiwi reduce disconfortul digestiv

Conform unui studiu din 2018, de pe NCBI, fructul kiwi îmbunătățește sănătatea sistemului digestiv, metabolic, crește imunitatea organismului. Din punct de vedere al beneficiilor digestive, kiwi este recomandat în cazuri de:

  • constipație
  • retenție de apă
  • digestie lentă
  • reflux acid
  • disconfort abdominal (balonare, dureri de stomac)
  • tulburări gastro-intestinale
  • simptome ale intestinului iritabil.

Kiwi ajută la digestia proteinelor din stomac și intestinul subțire, pentru că are fibre dietetice și proteine denumite actinidine (care facilitează digestia gastrică). Kiwi are efect și asupra markerilor metabolici ai diabetului și bolilor cardiovasculare. Enzimele din kiwi au rol în procesul digestiv, mai ales cele implicate în digestia oligo și polizaharidelor, în dezvoltarea compușilor aromatici.

Kiwi conține substanțe fitochimice care stimulează motilitatea intestinală, tranzitul intestinal și ajută în combaterea constipației. Există studii cu privire la beneficiile acestui fruct legate de echilibrul glucozei și insulinei și la menținerea greutății corporale în limitele normale.

3. Kiwi ajută în reglarea glicemiei

Kiwi face parte din categoria alimentelor recomandate pacienților cu diabet, pentru că ajută la scăderea nivelului de zahăr din sânge și la reglarea glicemiei. Cercetătorii consideră că un control slab al zahărului din sânge poate duce la obezitate și este asociat cu bolile cardiovasculare și cu diabetul.

Persoanele care au diabet trebuie să fie foarte atente la ce mănâncă, mai ales la consumul de carbohidrați, care influențează nivelul de zahăr din sânge. Alimentele care au indice glicemic (IG) ridicat (deci mai mare de 70) sunt mai ușor de digerat și de absorbit, iar asta poate duce la creșterea bruscă a nivelului de zahăr din sânge. Prin urmare, ei trebuie să consume alimente cu indice glicemie (IG) scăzut (deci mai mic de 50). Exemple de surse de carbohidrați sunt cerealele, legumele și fructele proaspete, mazărea, lintea, fasolea.

Este esențial ca ei să-și mențină sub control nivelul zahărului din sânge, iar pentru asta ajută și consumul de fructe kiwi zilnic. Un studiu științific al cercetătorilor arată că prin consumul de kiwi la micul dejun se încetinește absorbția semnificativă a zaharurilor din alimente în fluxul sangvin, pentru că acest fruct are fibre dietetice cu o capacitate mare de absorbție a apei. Cercetătorii explică că procesul este simplu: când fructul este consumat, fibrele sale absorb apa și se umflă iar lichidul se îngroașă ca un gel. Zaharurile se prind în acest gel și sunt absorbite în sânge într-un ritm mult mai lent.

Citește și:  Bobul, legumă bogată în proteine vegetale

De asemenea, studiile cercetătorilor au arătat că fibrele din kiwi ajută și în prevenirea constipației.

4. Sfaturi despre kiwi

Având în vedere toate aceste beneficii, este clar că este sănătos să mănânci kiwi. Acest fruct ar putea fi cumpărat pe tot parcursul anului, pentru a fi introdus în dieta zilnică.

Kiwi este unul dintre cele mai sănătoase fructe care există, despre el a scris și Anthony William în cartea sa „Medium Medical – Alimente care îți pot schimba viața în bine„. Despre kiwi, Anthony William spunea: „Dacă lucrezi cu un coleg imprevizibil și irascibil, serviți câteva fructe kiwi. Dacă te refuză, mănâncă tu un kiwi pentru că te ajută să-ți păstrezi buna dispoziție indiferent de emoțiile colegului tău”.

Anthony William considera acest fructe grozav, un suport emoțional. El recomandă consumul de kiwi de 3 ori pe zi (dimineața la ora 09:00, la prânz la ora 12:00 și apoi la ora 15:00), pe parcursului unei săptămâni, pentru a vedea efectele sale. În opinia lui, kiwi este „un supliment fizic, emoțional și spiritual”.

Cum se păstrează kiwi și cum se utilizează?

Kiwi, dacă nu este copt bine, se poate păstra în bucătărie. Dacă fructul este foarte bine copt, atunci se va ține la frigider, unde rezistă și câteva săptămâni. Desigur, perioada de valabilitate depinde de cât de copt este fructul atunci când l-ai cumpărat.

Kiwi are o textură care poate fi zdrobită ușor cu o furculiță, apoi va putea fi folosit în amestec cu alte ingrediente, în sosuri diferite sau deserturi. Fructul este grozav în băuturi naturale de tip smoothie realizate din legume și fructe, bogate în minerale și vitamine.

Kiwi se poate servi și în combinație cu preparate din carne. El are enzime care nu se găsesc în alte fructe, ce au denumirea de actinidine. Acestea au capacitatea de a descompune proteinele, de aceea carnea ce intră în contact cu un kiwi va deveni mai fragedă. Prin urmare, poți folosi un kiwi pentru a freca pe ambele părți bucățile de carne și apoi să lași carnea să stea timp de 20 de minute. Prin acest tratament, carnea va deveni mai moale și mai bună pentru a fi prăjită apoi la grătar.

Kiwi are gustul cel mai bun dacă este consumat după ce a fost cumpărat. Dacă stă prea mult depozitat, își pierde din proprietăți și gustul său deosebit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.