Această plantă rară crește pe culmile montane, la cote de cel puțin 1.000 m, pe pajiștile umede. Bujorul de munte are denumirea științifică de Trollius europaeus, face parte din familia Ranunculacee și este o plantă ocrotită de lege. Prin urmare, cine rupe această plantă cu flori galbene și parfumate riscă o amendă. Bujorul de munte este o specie protejată care crește spontan la altitudini mari, precum floarea de colț, bujorul românesc, crinul de pădure, sângele voinicului, rododendronul, narcisa sălbatică.
Dacă vrei să vezi această plantă rară, atunci este esențial să ajungi în mijlocul poienilor alpine în lunile de vară. Într-adevăr, în iunie-august poți găsi în munți câteva plante minunate protejate, care sunt destul de rare. Vara, versanții devin din ce în ce mai plini de flori, poienile par un paradis din care parcă nu ai mai vrea să pleci. Toți cei care vin în zone alpine spun că trăiesc acel sentiment foarte puternic al prezenței mai apropiate de Dumnezeu. Există o puritate superioară și de nedescris, care ne umple inima de energie pozitivă și bucurie.
La fel ca și alte plante perene de munte, bujorul se dezvoltă în locuri semiumbrite și rezistă bine la temperaturi mai scăzute.
În popor, bujorul de munte este numit și bulbucul de munte și crește în poienile cu flori din Munții Carpați, mai ales din Bucegi, pe Valea Jepilor, Valea Albă, Valea Cerbului, Poiana Stânii Regale, Vârful Furnica, Vârful cu Dor, etc. Această floare se poate vedea și la Cheile Bicazului, de exemplu pe unul din traseele de pe Cheile Bicăjelului, în poiana Ghilcoș de pe Vârful Ucigaș la cota 1378 m, sau la Grădina Zânelor; aceste masive sunt în jurul Lacului Roșu.
Privește bujorul de munte, fă fotografii, dar nu-l rupe!
Bujorul de munte înflorește vara și oferă un plus de culoare pe pajiștile alpine, el este un cadou pe care natura îl oferă oamenilor care vor să-l vadă. Poienile din munți sunt cu adevărat minunate, ele înclud o sumedenie de plante medicinale, cum ar fi de pildă: sânziene, sunătoare sau pojarniță, mentă și multe altele.
Florile acestei plante sunt mari, sferice și de un galben auriu. Florile sunt globuloase, stratificate, au 10-15 petalele convexe sau aproape rotunde, acoperind în interior staminele și pistilul. Bujorul de munte are tulpina destul de înaltă, poate fi și de 60 cm. Tulpina se termină cu o singură floare sau uneori 2-3. Frunzele sunt zimțate pe margini, de culoare verde închis. Frunzele din partea superioară a plantei sunt mai înguste, lobate, comparativ cu frunzele din partea inferioară a tulpinii. Fructele sunt cu multe semințe, alungite, ca niște păstăi de un maro închis când sunt coapte, cu lungimea de 7-10 mm. Semințele sunt în formă de pană, de culoare maro închis și cu lungimea de 1-1,5 mm.
Ca aspect, bujorul de munte seamănă cu bujorul obișnuit, dar este mai mic și alcătuit din numeroase petale. Acestea sunt în general destul de strânse și astfel floarea pare a fi ca o minge galbenă. Rizomul este scurt, subțire, dens, brun.
Ca specie de crânguri și poieni alpine, bujorul de munte este răspândit în locuri puțin mai umede și semiumbrite, în apropierea izvoarelor. În anumite pajiști alpine, bujorul de munte este chiar abundent, fiind o floare iubită de bondari, albine și alte insecte care polenizează. Bujorul atrage chiar și muște, gândaci, pentru că floarea este parfumată și are o formă interesantă.
Bujorul de munte nu este indicat ca plantă medicinală
Din punct de vedere terapeutic, de la bujorul de munte se pot folosi doar frunzele care au substanțe saponine, vitamina C, protoanemonină, pungent, magnoflorin. Restul plantei este toxic și deci nu se poate utiliza.
Frunzele ajută în caz de constipație, indigestie, scorbun. Deși efectul toxic se pierde prin uscare, totuși planta nu este recomandată, mai ales că este și o specie protejată de lege.
Dacă se consumă în stare proaspătă, planta poate da stări rele, precum: greață, vărsături, diaree, durere de burtă, amețeală și chiar dificultăți respiratorii și convulsii.
Dacă mergi la munte vara și urci la cote de 1.000 m în Munții Bucegi este imposibil să nu remarci această floare. Ea crește pe pajiști și se diferențiază de alte flori prin culoare și înălțimea sa impresionantă. Are un aspect luxuriant, pare a fi o plantă robustă și sănătoasă, care nu este ușor ruptă de vânt. Ea practic deschide sezonul de vară în munți, de aceea este denumită și floare de vară.
