Care sunt efectele carenței de cupru în organism?

0
2016
Care sunt efectele carenței de cupru în organism

Știați că unul din mineralele esențiale ale organismului este cuprului și este în principal stocat în ficat, dar urme ale sale se găsesc în toate țesuturile corpului? Cuprul este foarte important pentru absorbția corectă a fierului în corp și se găsește în diferite alimente care conțin fier. Dacă aveți o carență de cupru este indicat să vă creșteți cantitatea de alimente care au acest mineral și anume să urmați o dietă alcătuită din: nuci, alune, avocado, conopidă, păstăi cu boabe, ovăz, boabe de soia, stafide, ovăz, piper negru, gălbenuș, cacao, fructe de mare, cereale integrale, pește, viscere de vițel (ficat, splină, inimă, rinichi), legume verzi, struguri, piersici, zmeură, sfeclă, spanac, mure, căpșuni, portocale, lămâi, cireșe, gutui, coacăze negre.

Cuprul este esențial pentru diverse funcții ale organismului

Benefiicile sale pentru sănătate sunt numeroase și de aceea deficitul de cupru în organism este o problemă mai mare decât excesul de cupru. În primul rând, specialiștii în domeniul medical spun că și un deficit mediu de cupru poate avea un efect rău asupra globulelor albe, în sensul că acestea nu mai sunt atât de eficiente în lupta cu infecțiile.

Un alt aspect important este faptul că în organismul care nu primește suficient cupru, producerea de hemoglobină scade. Acest lucru va afecta foarte tare sănătatea, deoarece se produce anemia cu deficit de cupru. Doza zilnică de cupru este de 900 micrograme pe zi la adulți, de 890 micrograme pe zi la copiii care au vârsta cuprinsă între 14-18 ani și de 200 micrograme pe zi la sugarii cu vârsta sub 6 luni.

Foarte important este să se mențină un echilibru între cupru și zinc, deoarece în caz contrar se poate suferi de afecțiuni ale glandei tiroide. Cuprul alături de zinc intră în structura unei proteine antioxidante a plasmei sângelui. Cuprul este important și pentru reacțiile enzimatice din organism, el face legătura între elastină și colagen, îndeplinește rolul de catalizator pentru reacțiile proteinelor și ajută în metabolismul grăsimilor.

Citește și:  Cum se manifesta si cum se trateaza viroza respiratorie?

piper negru

Deficitul de cupru poate duce la întârzierea creșterii, poate da simptome de diaree, afectează dezvoltarea oaselor, a țesutului pulmonar și a sistemului nervos. Deficitul de cupru contribuie la creșterea riscului de anorexie nervoasă, dar și de alte afecțiuni mentale și emoționale. De asemenea, poate duce la formarea anevrismului aortei, la demineralizarea țesuturilor, la anemie, la pierderea poftei de mâncare, la apariția osteoporozei, a acneei și anemiei.

Cuprul are rol în procesele de generare a energiei la nivel celular, este necesar în producerea celulelor sanguine ale măduvei osoase, ajută la formarea proteinelor în țesutul conjunctiv, dar și în țesutul de elastină și colagen. Cuprul are rol foarte important în circulația și transformarea fierului în organism, intensifică absorbția fierului, ajută în metabolismul glucidelor, la formarea hemoglobinei, a globulelor roșii și a clorofilei.

Acest mineral esențial are proprietăți antiseptice, antioxidante, antiinfecțioase. Multe studii științifice au arătat că acest mineral poate impiedica dezvoltarea bacteriei E.coli în organism. Cuprul este un element esențial al melaninei, pigment care dă culoarea părului, a pielii și a ochilor. Cu ajutorul cuprului melanina este produsă de melanocite. În concluzie, cuprul are rol important în organism dar protejează și de albirea prematură a părului.

Principalele simptome ale deficitului de cupru sunt: vene dilatate, bătăi neregulate ale inimii, oase fragile, temperatura scăzută a corpului, anemie, rezistența scăzută la infecții, afecțiuni ale glandei tiroide, număr scăzut de globule roșii, nivel ridicat de colesterol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.