Cele mai importante tratamente cu toxina botulinica

0
265
Cele mai importante tratamente cu toxina botulinica

Toxina botulinica este una dintre cele mai puternice toxine biologice si este formata de bacteria Clostridium botulinum. Ea impiedica descarcarea de acetilcolina de la terminatiile nervoase spre muschi, ajutand la blocarea comenzilor anormale care vin de la creier. In acest fel nu mai apar simptome de spasme musculare si stari dureroase. In general creierul trimite semnale spre muschi pentru functionarea acestora.

Astfel de semnale ajung intai la maduva spinarii, apoi la terminatiile nervoase periferice si prin acetilcolina la muschi. Exista cazuri in care anumite probleme ale creierului sau de la nivelul maduvei spinarii pot transmite mesaje anormale spre muschi ceea ce duce la aparitia spasmelor musculare si a unor pozitii anormale, insotite de durere.

Toxina botulinica se foloseste in cantitati mici, daca se administreaza doze mari se poate ajunge la paralizia tuturor muschilor corpului si la deces. Exista mai multe tipuri de toxina botulinica din care cele mai importante sunt cele de tip A si B. Acestea se folosesc in doze stabilite de specialisti in tratamentul afectiunilor care se manifesta prin spasme musculare dureroase.

Botox-ul este denumirea sub care se gaseste in comert toxina botulinica. Dupa ce este injectata in doza corecta si la nivelul anumitor muchi, efectul ei va fi simtit in cel mult doua saptamani si va dura pana la trei luni. Dupa aceasta perioada este nevoie ca toxina botulinica sa fie iar injectata spre a se obtine efectul dorit asupra muschilor, respectiv ameliorarea simptomelor dureroase. Nu trebuie niciodata depasita doza corecta deoarece in caz contrar toxina poate duce la aparitia unei boli de natura infectioasa numita botulism.

Prin injectarea acestei toxine se simte durere ca in cazul in care faci o injectie si apare sangerare usoara. Acele folosite sunt extrem de fine astfel incat sa nu apara durere foarte mare in muschi. Injectarea se face intotdeauna de un specialist care stie exact cat si in ce muschi sa faca acest lucru, care este doza si alte aspecte foarte importante legate de procedura.

In anumite cazuri pot sa apara efecte secundare care tin o scurta perioada de timp. Dintre acestea fac parte dificultatea de inghitire (cand toxina botulinica este injectata in gat), imposibilitatea de a strange in mod normal mana (cand injectia s-a facut in brat), senzatie de ochi uscati, vedere dubla sau de cadere a pleoapelor (atunci cand este injectata in zona din apropierea ochilor), imposibilitatea de a ridica spranceana (daca este injectata in zona fruntii pentru eliminarea ridurilor).

Citește și:  Scapa de durerile de gat cu lamaie

De asemenea pot sa apara simptome ca in cazuri de gripa si raceala, stare de oboseala si de ameteala, dureri faciale temporare, greata, roseata in locul unde s-a facut injectarea, slabiciune in muschii fetei. Daca injectarea nu se face de un profesionist si nu se alege cu mare grija grupul de muschi ce trebuie injectati, se poate ca toxina sa afecteze si alti muschi, respectiv organele din vecinatatea acestora.

Tratamente cu toxina botulinica

Toxina botulinica este utilizata in calmarea spasmelor convulsive, pentru ameliorarea transpiratiei mainilor, picioarelor si a zonei axilelor. Transpiratia excesiva poarta numele de hiperhidroza si se manifesta prin producerea excesiva de sudoare (mai mult decat ar fi utila in termoreglarea organismului).

Aceasta este o tulburare a sistemului nervos simpatic si provoaca supraactivitatea glandelor sudoripare de la picioare, palme si axile. Prin injectii cu toxina botulinica cantitatea de transpiratie poate fi redusa cu 70-90%. Tratamentul hiperhidrozei cu toxina botulinica este o metoda alternativa foarte buna spre a nu se ajunge la utilizarea metodei chirurgicale de indepartare a glandelor sudoripare. Tratamentul este temporar, se repeta la anumite intervale de timp regulate.

Ridurile de pe fata sunt tratate cu Botox Cosmetic. Chirurgii plasticieni folosesc toxina botulinica in medicina estetica pentru indepartarea ridurilor deoarece eficacitatea ei este extraordinara. Toxina botulinica ajuta in tratamentul unei afectiuni numita distonia cervicala in care apare durerea de gat si pozitia anormala a capului.

Strabismul sau privirea incrucisata se poate ameliora cu toxina botulinica. Contractiile musculare anormale pot fi eliminate prin toxina botulinica. Spasmele hemifaciale sunt oprite cu ajutorul acestei toxine biologice. Cei care sufera de inchiderea necontrolata a pleoapelor respectiv de blefarospasm pot folosi tratamentul cu toxina botulinica.

Durerile de cap sunt ameliorate prin injectarea acestei toxine. Distonia picioarelor sau a bratelor, hipersalivatia sunt tratate cu ajutorul toxinei botulinice. De asemenea toxina botulinica poate fi utilizata in reducerea spasticitatii care apare datorita unor traumatisme craniene, sclerozei multiple, accidentelor vasculare sau a paraliziei cerebrale.

Botox-ul este contraindicat persoanelor care sufera de scleroza amiotrofica laterala dar si femeilor insarcinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.