In cazul tinerelor mame, daca acestea au clamidiaza, atunci exista un risc mai mare de 50% ca pruncii sa mosteneasca boala. Infectia se va manifesta atat la nivelul organelor sexuale, dar si la nivelul ochilor si al gatului. O treime din copii vor avea probleme de sanatate ulterioare, precum pneumonia sau chiar Sida.
Care sunt cauzele clamidiazei?
Clamidiaza se transmite doar prin contact sexual, fie ca acesta este anal, vaginal sau oral. In unele situatii, cei infectati nici macar nu stiu ca sunt bolnavi si de aceea afectiunea este atat de raspandita. Asadar, trebuie sa va luati masuri de protectie suplimentare, printre care cele mai importante sunt folosirea prezervativului in timpul actului sexual, neschimbarea a mai multor parteneri intr-un interval scurt de timp si mentinerea unui sistem imunitar performant. De asemenea, nu este indicat sa va incepetei viata sexuala inainte de a implini 18 ani.
In ceea ce priveste simptomele acestei boli, mai mult de 90% dintre cei infectati nu par sa sufere de clamidiaza, ei neavand niciun simptom in acest sens. Incubatia poate dura pana la doua-trei luni, insa primele semne ale afectiunii se manifesta, in general, in maxim 20 de zile de la contactul sexual cu persoana infectata.
La femei, simptomele apar prin prezenta durerilor si a dificultatilor in timpul urinarii, culoarea tulbure a acesteia, sangerari ale vaginului, mancarimi in zona genitala, oboseala si temperatura ridicata, dureri ale abdomenului, conjunctivita si sangerari menstruale. La barbati, penisul va secreta substante vascoase, vor aparea diferite cruste in zona genitala, urina va fi, la fel ca la femei, foarte tulbure, iar anusul va deveni foarte sensibil.
In cazul in care clamidiaza este tratata si vindecata, asta nu inseamna ca virusul nu va poate afecta din nou. Daca intretineti relatii sexuale cu alta persoana bolnava, atunci exista riscul reaparitiei afectiunii.
Medicii care va pot spune sau nu daca suferiti de clamidiaza sau nu sunt urologii, dermatologii si ginecologii. Metodele de tratare a bolii nu sunt foarte complicate si nici nu costa exagerat de mult si pot fi sugerate chiar si de catre medicii de familie. In cazul in care nu va simtiti comfortabil sa discutati asemenea probleme cu acestia, atunci este bine sa consultati un specialist.
Imediat dupa ce ati fost diagnosticat cu clamidiaza atunci veti fi supusa sau supusa unui examen ginecologic (pentru femei), sau a unuia urologic (pentru barbati). Dupa cateva zile, medicii va vor spune daca, pe langa infectia pe care o aveti, numai suferiti si de alte boli cu transmitere sexuala, printre care Sida sau sifilis. In urmatorii ani de la diagnosticare, la fiecare sase luni, persoanele care au fost bolnave de clamidiaza vor mai face aceste teste din nou, pentru a se asigura ca boala nu a revenit.
Printre cele mai eficiente metode de tratare a clamidiazei se numara folosirea antibioticelor. De asemenea, partenerii persoanelor care sufera de aceasta boala, chiar daca nu au simptomele ei, tot trebuie sa se trateze folosind antibiotice, la fel ca si nou-nascutii ai caror mame au fost diagnosticate cu virusul despre care vorbim. Dupa ce ati incetat tratamentul, este interzis orice contact sexual timp de o saptamana.
Exista unele situatii in care cei bolnavi de clamidiaza pot suferi si de gonoree. In acest caz, tot antibioticele reprezinta solutia ideala. Printre aceste medicamente ce sunt recomandate bolnavilor se numara doxicilina, ofloxacina, amoxicilina si azitromicina. Pentru femeile insarcinate, doar urmatoarele antibiotice pot fi folosite: azitromicina, eritromicina si amoxicilina. Pentru nou nascuti, doar eritromicina este recomandata.
Nu trebuie sa uitati de posibilele efecte negative ale antibioticelor. Starile de voma si durerile de cap sunt principalele inconveniente ale lor, insa cateva medicamente, precum doxiciclina conduce la aparitia unor infectii de natura fungica. De asemenea, eritromicina, in combinatie cu unele medicamente antidepresive, sporeste riscul atacurilor cerebrale si ale infarctelor. Tocmai din aceasta cauza, nu trebuie sa luati antibioticele daca nu aveti consimtamantul doctorului.
Daca nu este tratata la timp, clamidiaza creeaza probleme serioase, atat femeilor, cat si barbatilor. La femei, cervixul si uretra se pot inflama, glandele bartoliene la fel, sau chiar si uterul. De asemenea, boala conduce la infertilitate si la unele boli de natura hepatica. La barbati, pot exista cazuri de probleme cu prostata, cu uretrita si, la fel ca la femei, se poate ajunge la infertilitate. Doamnele si domnisoarele insarcinate pot avea necazuri, precum avorturi, nasteri premature sau diverse rupturi ale membranelor. Pentru nou nascuti, acestia se pot naste cu diferite infectii la nas, cu otite, uretrite sau conjunctivite.