Ficatul este un organ tăcut, pentru că simptomele hepatice nu apar deși boala a progresat. Asta face ca boala să fie lăsată netratată și atunci când este descoperită, ea poate fi într-un stadiu destul de avansat.
Despre ficat se spune că se regenerează ușor, însă este și un organ care se îmbolnăvește rapid din cauza mai multor factori (cum este și consumul excesiv de alcool) și nu mai poate funcționa normal. Potrivit experților, alcoolul nu este o cauză directă a bolilor hepatice, însă este un factor care ajută la dezvoltarea și progresia acestor boli. Alcoolul poate deteriora hepatocitele și capilarele hepatice, crește nivelul de g-glutamil transpeptidază în sânge. Afectarea alcoolică a ficatului duce la ficat gras alcoolic, la hepatită alcoolică și chiar la ciroză alcoolică.
Alte boli de ficat
Cea mai frecventă boală hepatică este ficatul gras. Statisticile arată că aproximativ 20-30% dintre oamenii care fac controale de sănătate au un diagnostic de ficat gras. Ficatul gras poate fi indus de alcool și se numește boala ficatului gras non-alcoolic, sau poate fi o boală de ficat gras care nu are legătură cu alcoolul, dar este asociată cu boli care sunt legate de stilul de viață nesănătos, precum: obezitatea, diabetul, hipertensiunea arterială, dislipidemia.
Alte boli de ficat sunt:
- Hepatita care este provocată de distrugerea hepatocitelor din ficat, ea fiind cauzată de obezitate, surmenaj, consum de alcool, infecții virale
- Hepatita indusă de medicamente, hepatita A, hepatita B, hepatita C
- Ciroza hepatică
- Icter constituțional, hepatită autoimună
- Colangită biliară apare atunci când bila nu trece prin ficat și se acumulează, provocând distrugerea celulelor hepatice și progresia fibrozei
- Cancer de ficat.
Plante care susțin ficatul
Există o serie de simptome principale care indică faptul că ficatul are nevoie de ajutor, de o cură de detoxifiere cu ceaiuri din plante medicinale. Acestea sunt:
- Oboseala cronică, scăderea imunității
- Apariția unor infecții frecvente, probleme cutanate
- Balonare, durere în partea dreaptă a abdomenului, mișcări intestinale neregulate.
Ceaiul de coada-șoricelului are efecte diuretice, tonice, detoxifiante, îmbunătățește funcția hepatică, ajută la regenerarea ficatului și la refacerea celulelor hepatice.
Rostopasca este o plantă medicinală care este utilizată în medicina populară în afecțiunile hepatice inflamatorii. Ceaiul de rostopască ajută la curățarea vaselor de sânge regenerarea hepatică și este indicat în caz de hepatită B și C. Rostopasca are proprietăți: hipolipidemiante, diuretice, coleretice, antivirale, antispasmodice, de stimulare a secreției intestinale, gastrice, hepatice și pancreatice.
Anghinarea are compuși cu efecte bune pentru ficatul gras, ajută la eliminarea crampelor abdominale, arsurilor de stomac, la stimularea secreției biliare.
Armurariu este un remediu natural pentru afecțiunile și bolile de ficat. Această plantă este numită și ciulin de lapte și este folosită de mulți ani în tratamentul bolilor hepatice. Planta are silimarină cu acțiune antiinflamatorie și antioxidantă. Studiile cercetătorilor arată că silimarina protejează ficatul de leziuni. Ceaiul de armurariu este indicat în caz de: boli hepatice, ciroză, hepatită, leziuni toxice ale ficatului, icter, litiază biliară și altele.
Rădăcina de păpădie are beneficii pentru organism, susține sănătatea ficatului. Planta ajută digestia, susține și secreția biliară. Are polizaharide cu acțiune antioxidantă, care protejează ficatul de efectele toxinelor.
Salvia este folosită în tratamentul tractului gastro-intestinal, al ficatului și vezicii biliare. Ceaiul din frunze de salvie este indicat în caz de: ulcer de stomac, inflamație a ficatului și a vezicii biliare.
Ceaiul de pedicuță susține sănătatea ficatului, ajută la detoxifierea ficatului și a pancreasului, protejează celulele hepatice de deteriorare, susține funcționarea normală a ficatului și a vezicii biliare.
Linarița (Linaria vulgaris Miller) este o plantă care curăță ficatul și căile urinare; are proprietăți diuretice, laxative, emoliente, depurative, vermifuge, antihemoroidale.
Barba popii este o plantă cu efect hepatoprotector, tonic hepatic, care susține funcțiile hepatice, ajută la menținerea sănătății biliare și la funcționarea normală a ficatului.
Ceaiuri bune pentru ficat
Ceaiul de țintaură (Centaurium umbellatum) este bun pentru sistemul digestiv și pentru ficat, stimulează secreția sucurilor digestive, menține sănătatea sistemului hepato-biliar, susține colecistul, îndepărtează toxinele metabolice. Planta este cunoscută și cu denumiri precum: iarbă-de-curcă, crucea pământului, scânteiuță, hierea pământului, cintaură, iarba frigurilor.
Echinacea este o plantă medicinală care sporește potențialul protector al ficatului, previne îmbătrânirea celulară, susține procesele de restaurare a țesuturilor deteriorate, promovează eliminarea toxinelor din organism.
Ceaiul din coada-racului este utilizat în caz de enterocolită, diaree, anemie, boli de ficat și boli de rinichi.
Gura-leului are efecte pozitive asupra ficatului, este un tonic hepatic, curăță ficatul, susține funcțiile hepatice, ajută la eliminarea impurităților din sânge.
Cicoarea susține funcția ficatului, menține sănătatea acestui organ, ajută în tratamentul afecțiunilor hepatice, promovează eliminarea secrețiilor biliare.
Sunătoarea este o plantă care ajută la detoxifierea ficatului. Ceaiul de sunătoare se bea în perioada când se consumă alimente grase, bogate în prăjeli și prea multe grăsimi.
Ceaiul de gălbenele este un bun detoxifiant pentru ficat, are proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, de regenerare. Este indicat în caz de afecțiuni hepatice.
Ceaiul din turița-mare îmbunătățește sănătatea ficatului, are antioxidanți care reduc grăsimile acumulate în exces în organism. Acest ceai stimulează secreția biliară și ajută la drenarea ficatului și regenerarea celulelor hepatice.
Lumânărica este o plantă bună pentru ficat și hemoroizi. Ceaiul din florile acestei plante susține sănătatea ficatului, stimulează funcțiile hepatice.
Alte remedii pentru ficat
Anumite vitamine ajută la curățarea ficatului:
- Vitamina C crește imunitatea, neutralizează toxinele, are efect benefic asupra pereților vaselor de sânge
- Vitamina B2 ajută la regenerarea celulelor, le protejează de atacul substanțelor nocive
- Vitamina E are efect antioxidant și reduce excesul de grăsime din ficat.
De asemenea, beta-carotenul are efect bun asupra ficatului, susține secreția biliară. Și arginina curăță ficatul, consolidează imunitatea organismului.
Dieta pentru ficat trebuie să conțină alimente precum: sfeclă roșie, spanac, conopidă, grapefruit, rucola, citrice, mere, curcuma, ulei de măsline, nuci, usturoi, ceai verde, avocado.