Operatia cezariana reprezinta nasterea unui copil prin intermediul unei incizii la nivelul partii inferioare a abdomenului matern, operatie care mai poarta si denumirea de “operatie de tip C”. Aceasta interventie chirurgicala este indicata in conditiile in care mama nu poate suporta o nastere normala, vaginala.
Procedura se desfasoara, in mod obisnuit, fara anestezie generala, aplicandu-se doar o anestezie de tip epidural sau spinal (mama nu isi va mai simti corpul de la torace in jos). Incizia se face in zona suprapubiana, dupa strapungerea stratului de piele si a straturilor subiacente, deschizandu-se uterul si sacul amniotic, pentru a naste copilul, dupa care medicul indeparteaza placenta si curata caile respiratorii ale nou-nascutului, care poate fi auzit de mama care ramane treaza.
Indicatia de cezariana, in special cea planificata, este data cand exista anumite conditii patologice ale fatului, ca – rata anormala a batailor inimii, pozitionarea anormala a fatului in uter (fie transversal, fie in pozitie pelvina), prezenta malformatiilor fatului – spina bifida, hidrocefalie, dar si in cazul sarcinilor multiple (sarcinile gemelare si tripletii) sau conditii patologice care tin de mama – infectii vaginale herpetice inca active, fibroza uterina in apropierea cervixului, mama HIV purtatoare sau infectata, interventii chirurgicale in antecedente si chiar operatii cezariene, eclampsie (convulsii, in perioda finala a sarcinii) sau preeclampsie (aparitia hipertensiunii arteriale, dupa saptamana douazeci de sarcina).
In unele cazuri, indicatia este data in momentul in care apar probleme in ceea ce priveste nasterea si travaliul – capul copilului este prea mare pentru a trece prin canalul de nastere, travaliu dificil si greoi (distocie), un fat de dimensiuni foarte mari (frecvent in cazul mamelor diabetice) sau din cauza afectiunilor legate de placenta si cordonul ombilical – placenta previa (placenta acopera o portiune a canalului de nastere sau chiar canalul in intregime), placenta abruptio (desfacerea prematura a placentei de peretele uterin) sau prolaps de cordon ombilical (in acest caz, cordonul ombilical iese inaintea fatului prin canalul de nastere).
Riscurile operatiei prin cezariana
In general, aceasta interventie chirurgicala este o procedura sigura, cu o rata a aparitiei complicatiilor extrem de redusa. Cu toate acestea, exista si cazuri in care riscurile asociate unei asemenea interventii sunt mai mari decat in cazul unei nasteri normale, vaginale:
- infectii uterine si ale vezicii urinare;
- lezarea tractului urinar;
- lezarea fatului la nastere;
- risc crescut de a dezvolta placenta previa in cazul unei sarcini ulterioare;
- risc crescut de a dezvolta, de catre mama, a placentei accreta (placenta care creste in muschii uterului si pune grave probleme in momentul separarii de uter, dupa nastere);
- ruptura uterina – aceasta afectiune presupune o hemoragie masiva care va necesita numeroase transfuzii sangvine, dar si indepartarea ulterioara a uterului (histerectomie).
Pe langa riscurile de mai sus, mai exista si unele riscuri asociate anesteziei practicate in cadrul operatiei cezariene:
- reactii la medicamentele administrate;
- dificultate in respiratie;
- sangerari excesive;
- formarea de cheaguri de sange la nivelul venelor pelvice.
In afara riscurilor la care este expusa mama, exista si unele riscuri la care este expus nou-nascutul. Studiile in domeniu atesta faptul ca toti copiii care sunt nascuti prin cezariana intampina dificultati de respiratie, care pot ajunge pana la afectiuni severe ale tractului respirator (detresa respiratorie), pentru ca, in momentul nasterii, plamanii fatului nu sunt ajunsi la maturitate.
In general, nasterea vaginala, prin faptul ca implica si travaliul, ajuta la maturarea completa a plamanilor nou-nascutului, care se acomodeaza la noul mediu treptat, pe masura ce inainteaza prin canalul de nastere, spre deosebire de nasterea prin cezariana, in care fatul este expus la noile conditii brusc si destul de brutal. Studiile recente in domeniu arata ca gradul de oxigenare a creierului bebelusului nascut pe cale vaginala este mai mare decat al celor nascuti prin interventie chirurgicala.
Daca, in viitor, mama isi va dori si alti copii, este foarte important de stiut ca nasterea prin cezariana nu mai permite o nastere vaginala ulterioara, decat in conditii destul de dificile. Dupa interventia chirurgicala, se formeaza aderente si o cicatrice la nivelul peretelui abdominal, care va fi supusa unui grad mare de presiune, in cazul nasterii normale ulterioare, de unde si riscul de desfacere sau rupere a muschilor din zona pelvisului si chiar a peretilor uterului.
De aceea este indicat ca, inainte de a lua o decizie in ceea ce priveste tipul de nastere (in cazul in care toate lucrurile decurg normal), mama sa tina cont si de faptul ca operatia de cezariana nu este cea mai indicata, daca isi doreste mai multi copii.
Prognostic si recuperare
Majoritatea mamelor si a nou-nascutilor se recupereaza si se dezvolta armonios dupa o astfel de interventie chirurgicala. Dupa cele cateva ore petrecute in sala de reanimare, mama si copilul vor mai sta in spital 2-4 zile, dupa care pot fi externati. Partea negativa se reflecta in perioada de recuperare a lauzei, care va fi mai lunga, in cazul nasterii prin cezariana, decat in cazul unei nasteri vaginale.
Scurt istoric al operatiei prin cezariana
Originea cuvantului “cezariana’ este controversata. Potrivit unei legende consemnate in Antichitate de Plinius cel Batran (23 – 75 i.Hr.), termenul provine de la numele primului “cezar” (rege) – Iulius Caesar – numit asa in virtutea faptului ca a fost nascut printr-o astfel de operatie, iar mama sa a supravietuit nasterii, ceea ce pare, totusi, neverosimil pentru epoca respectiva. Ar putea fi vorba, mai degraba, de o legenda care descrie nasterea lui Iulius Caesar intr-un fel asemanator zeilor, iesirea in lume, pe cale abdominala, fiind un fel de privilegiu al celor alesi.
Exista si alte explicatii pentru etimologia cuvantului “Cezar”:
- termen din limba punica (vorbita de locuitorii din Cartagina (nordul Africii), prin care se desemna puterea elefantului;
- derivat din adjectivul “caesius”, insemnand “gris-bleu”, nume atribuit regelui Iulius Caesar, datorita culorii ochilor sai;
- derivat din “kesara” – “par lung”, considerat un atribut al elegantei regale.
Termenul “cezariana” este mentionat in scris, pentru prima data, intr-o lucrare a lui Francois Rousset, in 1581, intitulata “Nasterea cezariana”, care se referea tot la circumstantele nasterii lui Iulius Caesar.
Prima operatie prin cezariana cunoscuta a fost facuta in anul 1500, de catre un veterinar elvetian, Jacques Nufer. Sotia sa a avut un travaliu indelungat si nu a putut sa nasca, in pofida ingrijirilor a 13 femei pricepute, care au supravegheat-o in permanenta. Sotul sau a cerut atunci permisiunea autoritatilor sa intervina si a ajutat-o sa nasca, prin cezariana. Femeia, nu numai ca a supravietuit, dar a nascut si alti copii.
Ulterior, astfel de operatii s-au inmultit, dar cu o rata destul de mica de supravietuire, pana la inceputul secolului al XX-lea, cand masurile de igiena s-au imbunatatit, iar medicii au inceput sa stapaneasca hemoragiile si alte posibile complicatii. Descoperirea antibioticelor, progresele facute in privinta anesteziei si reanimarii au facut din cezariana o solutie viabila, in multe situatii in care viata mamei si a fatului ar fi putut fi in pericol.
