Rotungioara – planta medicinala cunoscuta si cu numele de silnic sau coada-ielelor. Ca specie face parte din familia Lamiaceae si are denumirea stiintifica de Glechoma hederacea.
Rotungiora este o planta perena care apare in Europa si Asia de Vest, in regiuni temperate-reci, la poalele muntilor sau pe culmile acestora, dar si in zonele mai joase, mai ales in locuri parasite, necultivate si umede, cu tufisuri sau in jurul gardurilor vii. Are inaltimea de 15 cm iar radacinile ei cresc in toate directiile.
Frunzele plantei sunt dese, petiolate, in forma de inima, cu marginile crestate, de culoare verde-intens si au miros usor neplacut. Florile sunt hermafrodite, lungi de 1-1,5 cm, au cate 5 petale, caliciul in forma de clopot, coloritul lor este albastrui-violet-purpuriu sau roz spre alb, iar nectarul abundent este delicios pentru albine.
Florile sunt polenizate si de bondari, sau alte insecte polenizatoare. Perioada de inflorire la rotungioara este din luna aprilie pana in iunie sau chiar iulie. In timp radacina plantei se dezvolta tot mai mult, devine mai groasa si mai rigida, astfel incat planta rezista multi ani. In frunzisul bogat al acestei plante se ascund pasarile mici si diferite insecte.
Aceasta planta a fost folosita in scop terapeutic inca din sec. al XVI-lea. In principal era utilizata in tratamentul ranilor si eczemelor de pe corp. De la rotunjioara se recolteaza frunzele si tulpinile care sunt folosite la realizarea unor preparate in tratamente homeopatice.
Acestea sunt apreciate pentru elementele active (din care fac parte: colina, uleiul eteric, taninul, rasina, substante amare, saponine, vitamina C) care fac sa aiba proprietati sudorifice, astringente, diuretice, antiscorbutice, tonice, antiinflamatoare, expectorante si vindecatoare excelente.
Rotungioara este recomandata ca planta medicinala in tratamentul retentiei de urina, reumatismului, gutei, laringitei, balonarii. Pentru uz extern se foloseste sucul de frunze de rotungioara care ajuta la vindecarea ranilor si leziunilor pielii. Nu se aplica pe rani deschise, grave. La fel de bun este uleiul din rotungioara, mai ales in cazuri de inflamatii, arsuri, nevralgie, ulcere, celulita si reumatism.
Extractul de frunze de rotungioara este recomandat in tratamentul artritei, afectiunilor articulare, reumatismului, bolilor de splina si ficat, dar si in tratamente homeopatice pentru diferite afectiuni ale tractului respirator, in stimularea oxigenarii plamanilor, prevenirea bronsitei si astmului. Extractul ajuta in eliberarea secretiilor cailor respiratorii (ale flegmei), in ameliorarea inflamatiilor bronhiilor si a cavitatii bucale, in tratamentul congestiei respiratorii.
Tinctura de rotungioara este recomandata in tratamentul tusei. Persoanele care sufera de tuse convulsiva vor pune 5 picaturi de tinctura intr-un pahar cu apa calda si vor bea de 2-3 ori pe zi.
Infuzia de rotungioara se realizeaza astfel: se pune o lingura de frunze uscate la o cana de apa clocotita, se lasa la infuzat 10 minute, se filtreaza si se bea de 2-3 ori pe zi.
Rotungioara este cultivata in prezent ca planta ornamentala. La popoarele germanice era considerata ca fiind o planta magica, cu rol vindecator si de protectie impotriva vrajilor. In manastirile medievale era folosita drept planta medicinala, crestea in gradinile acestora.
