Pomelo este cultivat în multe țări din Asia de Sud-Est, cum ar fi de exemplu China, Japonia,Thailanda, Fiji. Acest fruct este sursă importantă de antioxidanți naturali pentru organism, are o capacitate puternică de captare a radicalilor liberi, previne cancerul și îmbătrânirea prematură a organismului. Care sunt beneficiile sale pentru sănătatea organismului?
Navigare rapidă în articol:
1. Suc din pomelo
Pomelo conține vitamine, minerale și antioxidanți. Acest fruct este delicios, are numeroase proprietăți pentru sănătate datorită conținutului său de:
- Antioxidanți, licopen, polifenoli, flavonoide majore (naringina, naringenina)
- Vitamina C
- Palmitoil – o enzimă de ardere a grăsimilor, care ajută în scăderea în greutate
- Potasiu împortant pentru sănătatea inimii
- Vitamine și caroten ce ajută în refacerea organismului obosit
- Vitamina B1, zinc și alți nutrienți care previn mătreața și căderea părului.
Sucul din pomelo are un gust plăcut și este o sursă de nutrienți. Acest suc are un echilibru perfect între aciditate moderată și dulceață, reprezintă o băutură răcoritoare pentru orice sezon. Sucul oferă un plus de energie în organism, este bogat în vitamina C și antioxidanți importanți pentru sănătate.
Consumul de suc de pomelo oferă o serie de avantaje:
- Ajută la scăderea în greutate
- Protejează celulele și țesuturile împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi
- Reduce nivelul ridicat de colesterol rău din sânge
- Combate senzația de oboseală
- Menține sănătatea inimii
- Este un adevărat medicament pentru organism.
Și uleiul esențial de pomelo are beneficii pentru sănătate. Acest ulei presat la rece are acțiune antioxidantă, reduce efectul negativ al radicalilor liberi. Uleiul are cumarine și furanocumarine cu proprietăți antioxidante (arată un studiu de pe PubLMed.gov).
Uleiul esențial din frunzele de pomelo obținut prin distilare în abur are efect antimicrobian, antioxdiant și antiinflamator. Există studii care au arătat eficacitatea sa pentru îngrijirea pielii.
2. Pomelo – Principalele 10 beneficii pentru sănătate
Pomelo servește ca o sursă importantă de antioxidanți naturali pentru organism. Are gustul mai dulce decât grapefruit-ul. Se consumă proaspăt, fără zahăr și miere.
Pomelo este folosit și în preparate culinare – salate din fructe, mâncăruri din carne și legume. Acest fruct este un mic dejun sănătos, are 88% apă, deci are proprietăți hidratante pentru organism, furnizează o cantitate semnificativă de apă și nutrienți funcționării bune a organismului.
Gingii mai puternice
Vitamina C din fructul pomelo menține sănătatea gingiilor și previne sângerarea acestora. Această vitamină are rol și în producerea de colagen, care este o proteină importantă pentru celule, țesuturi, organe. Specialiștii în domeniul medical recomandă oamenilor să mănânce mai mult pomelo, cel puțin pentru a-și asigura un nivel bun de vitamina C în organism, pentru a preveni pierderea dinților și sângerarea gingiilor.
Previne osteoporoza
Vitaminele și mineralele din pomelo întăresc oasele, consolidează dantura și previn osteoporoza. Pomelo are un mineral important pentru menținerea densității minerale oasoase – potasiu. Acesta promovează absorbia altor minerale în organism și ajută la menținerea oaselor puternice.
Ajută la scăderea în greutate
Pomelo are o cantitate mare de fibre dietetice și nutrienți care absorb și reduc amidonul și zahărul din organism, ceea ce ajută la slăbit.
Acest fruct are puține calorii, este recomandat în dietele de slăbire. Prin fibrele și carbohidrații pe care îi conține, pomelo induce o senzație de sațietate, te ajută să te simți sătul mai mult timp, cu mai puține calorii. Pomelo reduce foamea și ajută în prevenirea obezității.
Combate constipația
Pomelo are fibre care ajută la reglarea scaunului, la îmbunătățirea sănătății intestinale. Fibrele insolubile din pomelo sunt o sursă de hrană pentru bacteriile sănătoase din tractul intestinal.
Reduce hipertensiunea arterială
Acest fruct este o sursă de potasiu (reprezintă aproximativ 37% din necesarul zilnic) – un mineral care reduce semnificativ tensiunea arterială. Prin consumul de pomelo se menține sănătatea inimii, se reduce riscul de ateroscleroză, atac de cord și de accident vascular cerebral.
Prin aportul de potasiu se menține echilibrul de fluide în organism, se previne contracția, crampele și rigiditatea musculară. Cercetătorii spun că fără un nivel adecvat de potasiu în corp apare riscul de spasme faciale, riscul de accidentări precum întinderi musculare și rupere de ligamente.
Previne ateroscleroza
Vitamina C și pectina din pomelo ajută la curățarea arterelor de colesterol și trigliceride, mențin elasticitatea arterelor, previn ateroscleroza. Prin consumul de pomelo în mod regulat se stimulează sănătatea inimii și se previn bolile de inimă.
Conform unui studiu de pe NCBI, realizat de cercetători, extractul de pomelo (care este bogat în polifenoli, acid ascorbic, flavonoide) poate reduce nivelul de colesterol rău (LDL) cu 41% și nivelul de trigliceride cu 21%.
Vitamina C are un rol și în echilibrarea nivelului pH-ului urinei, creează un mediu nefavorabil pentru formarea de pietre la rinichi. Prin consumul de pomelo se filtrează deșeurile din rinichi și se menține sănătatea acestor organe.
Vitamina C este necesară pentru buna funcționare a organismului. Aportul zilnic de vitamina C este de 75 mg pentru o femeie și 90 mg pentru un bărbat.
Proprietăți antiîmbătrânire
Pomelo este bogat în antioxidanți (ex.naringina, naringenina, licopen) și vitamina C care ajută în lupta împotriva radicalilor liberi (ce pot provoca probleme de sănătate și boli cronice atunci când nivelul lor în organism este ridicat).
Prin consumul de pomelo se previne îmbătrânirea prematură a organismului. Acest fruct ajută la reducerea ridurilor fine, a acneei și la eliminarea petelor de îmbătrânire de pe piele. Un studiu realizat de cercetători arată că uleiul din coajă de pomelo reduce producția de melanină în piele și previne apariția petelor din cauza expunerii la soare. De asemenea, pomelo hidratează pielea, face tenul mai suplu și mai frumos.
Întărește sistemul imunitar
Vitamina C din pomelo crește imunitatea, revitalizează celule sistemului imunitar, previne răceala și gripa.
Previne cancerul
Acest fruct are substanțe bioflavonoide cu efect anticancerigen. Aceste substanțe reduc simptomele produse de anumite tipuri de cancer, cum ar fi: cancerul pancreatic, cancerul de sân și cancerul tractului intestinal. Specialiștii recomandă consumul de pomelo în mod frecvent pentru menținerea sănătății.
Ajută la vindecarea rănilor
Pomelo are vitamina C care stimulează producția de colagen, ce îmbunătățește elasticitatea și flexibilitatea pielii. Prin consumul de pomelo, pielea se vindecă mai repede, devine mai bine hidratată, mai netedă și purificată.
Pomelo poate fi consumat de orice persoană, chiar și de femeile însărcinate.
Vezi aici un video despre beneficiile fructului pomelo: