In momentul de fata, exista foarte putine centre medicale, in lume, care sa poata pune la dispozitia pacientilor, terapia cu neutroni, o metoda de tratament pe baza de radiatii extrem de puternice si eficienta impotriva tumorilor glandelor salivare, dar si impotriva altor forme de cancer.
Vezi documentarul video despre Radioterapia antitumorala cu neutroni
Universitatea din Washington (SUA) a primit un contract, din partea Institutului National de Cancer, la finalul anilor 1970, pentru conceperea si construirea unui aparat capabil sa administreze o astfel de terapie cu radiatii.
Echipamentul necesar este de aproximativ zece ori mai mare (si, evident, mai scump) decat cel pentru terapia clasica cu radiatii, necesitand respectarea unor standarde foarte clare si riguros stabilite. Astazi, o asemenea cladire, special utilata pentru radioterapia cu neutroni, poate costa pana la 20 – 25 de milioane de dolari.
In situatia in care sunt detectate tumori ale glandelor salivare, in faze incipiente, este indicata, ca masura standard de tratament, rezectia tumorala completa, dar, cand tumora este intr-un stadiu avansat, exista riscul compromiterii, intr-o mare masura, a nervului facial, ducand la paralizie.
Intr-o asemenea faza, intra in actiune radioterapia ultraavansata, care este indicata daca operatia chirurgicala nu este posibila, iar riscurile post-operatorii sunt foarte mari. In fiecare an, 500 de pacienti, doar in Statele Unite ale Americii, sunt diagnosticati cu astfel de tumori ale glandelor salivare.
Radioterapia cu neutroni este utila in controlarea localizata a neoplasmului, neputand insa tine sub control si formarea de metastaze la distanta, actionand, cu precadere, asupra metastazelor cu o dimensiune sub 4 centimetri, cu o rata de succes de 80%. Primul studiu care viza folosirea radioterapiei cu neutroni a fost realizat, inca din anii 1980, fiind un adevarat succes.
Pe langa folosirea in cazul neoplasmelor glandelor salivare, radioterapia cu neutroni poate fi valorificata si in tratarea altor tipuri de neoplasme, ca cele de oase, articulatii si ale tesuturilor moi (asa numitele sarcoame). Unele tumori radiorezistente, cum este cazul melanoamelor, cancerelor renale si ale glandei tiroide, pot fi tratate cu ajutorul acestei terapii inovatoare, atunci cand interventia chirurgicala nu este o optiune.
Prin ce difera aceasta terapie de cele clasice?
Radioterapia clasica foloseste un fascicul de electroni sau fotoni (numit si raze X), pentru a bombarda celulele canceroase. Prin coliziune, sunt eliberati in organism multi radicali liberi, atomi incredibil de activi, care vor duce la afectarea ADN-ului din celulele canceroase, mai exact, la omorarea lor.
Fiecare doza va apoptoza (proces care provoaca moartea celulara izolata si controlata) un anumit numar de celule tumorale targetate, in functie de ciclul lor de viata. Radioterapia avansata foloseste fascicule de neutroni, mult mai puternice, aceste molecule depozitand de 20 pana la 100 de ori mai multa energie, in tesutul tinta, fata de radioterapia clasica.
Radioterapia cu neutroni are o probabilitate mai mare de a afecta ambele lanturi ale ADN-ului tumoral, motiv pentru care celulele bolnave nu se mai pot reface. Fasciculele speciale sunt atat de puternice incat riscurile aparitiei efectelor adverse in tesuturile sanatoase este destul de mare. Pentru ca exista un astfel de risc, este necesara utilizarea unui echipament specializat, care sa focalizeze fasciculul si care sa blocheze accesul catre tesuturile sanatoase din preajma tumorii.
Ce se intampla pe durata terapiei?
Inainte de initierea radioterapiei cu neutroni, pacientului i se fac mai multe investigatii clinice – CT (Computer Tomograf), rezonanta magnetica nucleara (RMN), dar si PET (Positron Emission Tomography), pentru a delimita locatia exacta a tumorii si gradul ei de extindere.
Dupa aceste investigatii, pacientul ajunge in cadrul cladirii cu aparatura de radioterapie specializata si trece printr-o serie de teste preinitiere, menite sa ii asigure confortul maxim, in momentul declansarii terapiei, dar si pentru a determina care este doza necesara de radiatii care trebuie administrata.
Intregul proces este unul computerizat. Pe durata a doua saptamani este realizata schema de tratament care urmeaza sa fie aplicata. Tratamentul actual dureaza intre 30 si 60 de minute, in functie de gradul de complexitate a schemei de tratament. Majoritatea timpului este folosit in stabilirea pozitiei potrivite, atat pentru pacient, cat si pentru aparat.
Fasciculul de neutroni este aplicat pentru o durata de maximum doua minute, din fiecare unghi, pacientii primind, in decurs de patru sau cinci saptamani de tratament, pana la 16-18 doze, in functie de gravitate. In timpul tratamentului nu exista niciun disconfort, singura dificultate intampinata de pacienti este aceea de a sta nemiscati, in timpul in care se actioneaza cu fasciculul de neutroni.
Efecte secundare ale radioterapiei antitumorale cu neutroni
Efectele adverse ale acestei radioterapii avansate, cu neutroni, sunt asemanatoare cu ale radioterapiei clasice, dar mai intense, acestea depinzand, intr-o foarte mare masura, de zona care trebuie tratata, si pot include:
- oboseala;
- iritatii ale pielii, uscarea sau inflamarea zonei tratate;
- caderea parului;
- modificari ale gustului, dificultati la inghitirea alimentelor, senzatie de gura uscata sau o senzatie de intepenire a mandibulei;
Pe toata durata sesiunii de tratament, medicul curant va sta intr-o incapere adiacenta, perfect izolata de camera cu radiatii, pentru a fi protejat si pentru a monitoriza intregul proces.
Incepand cu anul 2006, Agentia japoneza pentru energie atomica (JAEA) participa la cercetari clinice, in colaborare cu spitalul din Tokai si cu Universitatea din Tsukuba, care vizeaza studiul efectelor antitumorale ale terapiei cu captura de neutroni din bor (BNCT – Boron neutron capture therapy), numita “boroneutroterapie”.
Procedeul consta in incorporarea unei substante cu bor in tumoare, dupa care aceasta este expusa neutronilor produsi intr-un reactor nuclear. Alegerea borului este justificata de eficacitatea pe care o are acest element in reactiile cu neutronii si in raport cu elementele naturale continute de celulele umane – azot, oxigen, hidrogen, carbon.
O asemenea terapie pare a avea succes mai ales in cazurile de glioblastom (cancer la nivelul sistemului nervos central) si de melanom (la nivelul pielii). In experimentele de pana acum s-a folosit un izotop al borului (10 B), care sa limiteze cat mai mult efectele secundare ale terapiei.
Rezultate deosebite in terapia cu neutroni au fost obtinute si de catre Institutul Laue-Langevin (ILL), Franta, folosind un izotop al elementului Terbiu, pentru tratarea tumorilor endocrine, gastro-intestinale si ale plamanilor.
Desi cercetarile sunt inca la inceput, radioterapia antitumorala cu neutroni pare sa deschida cai generoase in tratarea unor boli considerate, pana la momentul de fata, incurabile.
VIDEO Radioterapia antitumorala cu neutroni