Virusul Lujo a fost descoperit in 2008, in Africa de Sud. Prima persoana afectata a fost un ghid turistic din Lusaka, Zambia. Acesta a fost transportat de urgenta, cu avionul, la Johannesburg (capitala Africii de Sud), dar starea pacientului s-a agravat rapid, de cum a ajuns la spital.
De altfel, a si decedat in scurt timp, ca si cei trei angajati ai spitalului care i-au fost in preajma, pentru a-l ingriji. A supravietuit doar o infirmiera careia i s-au aplicat tratamente soc, cu ribavirina, un medicament folosit in tratarea hepatitei C si B. A fost nevoie de aproape un an, pentru ca pacienta sa fie recuperata in totalitate.
Doctorul Nivesh Sewlall, de la respectivul spital din Johannesburg, si profesor la Universitatea Witwatersrand , este cel care a “botezat” virusul – “Lujo”, o prescurtare de la Lusaka si Johannesburg, cu ocazia prezentarii unui studiu despre acest caz, la Conferinta anuala despre agentii antimicrobieni si chimioterapie (ICAAC), de la San Francisco. El a aratat ca este vorba despre un virus necunoscut, foarte periculos, comparabil cu Ebola (aparut in Zair si Sudan, in 1976 si care face ravagii pe tot continentul african, in fiecare an), provocand o febra hemoragica mortala, in 80% dintre cazuri.
Nu s-a stabilit inca foarte clar in ce maniera se transmite virusul Lujo. Medicii sunt tentati sa creada ca este vorba de o transmitere prin contact cu sangele sau cu secretiile corporale ale bolnavului, ca si in cazul altor febre hemoragice, si nu prin aer, deoarece mai multe persoane aflate in preajma pacientilor nu s-au imbolnavit, chiar daca nu au purtat masca. Totusi infirmiera a luat virusul, in pofida precautiilor exceptionale luate dupa decesul celor trei colegi ai sai.
Daca originea virusului ramane inca necunoscuta, se presupune, totusi, ca ar putea fi transmis prin excrementele sobolanilor. Acestia sunt purtatori ai virusului, fara a fi afectati, dar pot contamina alte specii de mamifere din padurea tropicala din Africa si din Pacificul de Vest, precum cimpanzeii, gorilele, antilopele, porcii mistreti etc. Studii ecologice de mare amploare se desfasoara in prezent, in aceste regiuni, pentru a detecta potentialul infectios, atat de periculos pentru animale, dar si pentru oameni.
Principalele simptome cu care se asociaza boala provocata de virusul Lujo sunt puseele de febra, dureri musculare, eruptii cutanate urmate de diaree, de slabiciune si chiar lesin. Institutul sud-african de boli contagioase si de preventie (CDC) a izolat virusul din esantioane de sange si din tesut hepatic, prelevate de la bolnavi.
Agentul patogen a fost incadrat ca un nou Arenavirus (care utilizeaza ARN-ul ca material genetic), din aceeasi categorie cu cel care este responsabil de febra Lassa (dupa numele localitatii in care a fost descoperit), aparut in 1969, in Nigeria. Febra Lassa afecteaza, in special, copiii si persoanele in varsta, si se manifesta prin febra puternica, faringite, voma, cefalee, edeme hemoragice in cavitatea bucala, in nas, aparatul digestiv, iar intr-un stadiu avansat provoaca tremur si convulsii.
Lumea medicala este ingrijorata de incidenta crescuta a bolilor provocate de virusurile din categoria Arenaviridae (febra Lassa, virusul Lujo) si Filoviridae (Ebola), pe continentul african, situatie care este in stransa legatura cu nivelul de trai si conditiile de igiena din diversele tari din zona. Epidemia de Ebola, din 1976, de exemplu, a afectat peste 2000 de cazuri, dintre care 1200 mortale.
Alte forme de febra hemoragica au avut consecinte la fel de dramatice. Pe langa cea produsa de virusul Lujo, febra “Vaii Rift”, din Africa sub-sahariana, transmisa de tantari, afecteaza mii de persoane, mai ales in perioadele cu ploi abundente, febra hemoragica Crimeea-Congo, transmisa de capuse, face victime in fiecare primavara si toamna, in special in randul crescatorilor de animale, febra hemoragica Marburg, produsa de un virus asemanator cu Ebola, constatata la maimute si apoi la om, ramane inca o necunoscuta.
Unele dintre aceste boli, daca nu duc la decese, lasa sechele permanente, cum ar fi surzenia (febra Lassa), orbirea (febra Vaii Rift). Virusul Lujo se adauga pe aceasta lista a pericolelor si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), deocamdata, face eforturi doar in vederea identificarii rapide a focarelor de infectie si a evitarii propagarii maladiei. Vaccinurile inca se lasa asteptate, ca si alte metode de preventie eficace (ultima epidemie Ebola, din Uganda, din iulie 2012, luna care tocmai s-a incheiat, s-a soldat cu 14 decese).
O speranta in privinta unui tratament contra tuturor virusilor vine din partea cercetatorilor de la Massachusetts Insitute of Technology (MIT), care, inca de anul trecut, lucreaza la un tratament revolutionar, pe care l-au denumit “Draco” (Double-stranded RNA Activated Caspase Oligomerizers), verificat experimental, cu efecte pozitive, pana acum, in cazul a 15 virusi, printre care gripa H1N1, gripa comuna, mai multi virusi responsabili de febra hemoragica.
Principiul pe care se bazeaza tratamentul este “moartea celulara programata”, celulele infectate fiind provocate sa se autodistruga. Cand un virus ataca celulele sanatoase, el isi insuseste capacitatea acestora de a se inmulti si le foloseste in acest sens. Cand virusul a incheiat procesul de inmultire, omoara celula gazda si se muta la alta. Pentru a combate infectiile virale, celulele umane dispun de proteine care se leaga de ARN si declanseaza o cascada de reactii care sa impiedice inmultirea virusului.
Cercetatorii au avut ideea de a combina aceste proteine cu o alta proteina care determina celulele infectate sa se autodistruga. Cautarile si experimentele sunt inca la inceput, dar, potrivit estimarilor, tratamentul ar putea deveni viabil (comercializabil), in aproximativ zece ani.
