Bolile renale cronice prezintă o serie de modificări biologice, simptome și semne, care ajută în stabilirea diagnosticului mai ales că ele se datorează afecțiunilor renale. În cazuri patologice, de nefropatii diferite, nefronii sunt distruși și astfel sunt afectate unitățile funcționale ale rinichilor. Un nefron care a fost lezat nu mai funcționează din punct de vedere fiziologic. Principalul proces lezional poate fi de tip vascular, tubular, glomerural, tubulo-interstițial.
Parenchimul renal este reprezentat de nefronii funcționali și astfel prin reducerea acestuia se diminuează numărul de nefroni și se alterează partial și chiar total funcția renală. În cazurile de insuficiență renală cronică, doar nefronii reziduali mai asigură funcția renală reziduală. Acești nefroni reziduali sunt puțin lezați din punct de vedere anatomic, iar acest lucru se reflectă în faptul că deși se adaptează la situația patologică ce s-a creat, ei vor afecta compoziția urinei.
În concluzie, la pacientul cu insuficiență renală cronică, urina va avea o concentrație mai mare de sodiu și mai mica de uree, deci va fi mai puțin concentrată. În astfel de cazuri apar în plus și anomalii vasculare sau interstițiale ce sunt un semn al nefropatiilor. Acestea pot produce o accentuare a tulburărilor funcționale nefrotice care sunt deja alterate.
În insuficiența renală cronică apar diferite simptome și semne datorită acumulării de substanțe toxice în sânge și țesuturi, care au rezultat din metabolism și s-au datorat unor tulburări ale homeostaziei și funcției renale. Manifestările clinice apar treptat prin extinderea proceselor distructive.
Insuficiența renală cronică poate fi de două tipuri: partială și globală. În America unul din nouă persoane suferă de insuficiență renală cronică.
Cauzele care pot produce insuficiența renală cronică sunt reprezentate de diferite tipuri de nefropatii și anume: glomerulonefrita difuză cronică, nefropatia lupică, amiloidoza renală, glomerulonefrita difuză subacută, glomeruloscleroza diabetică, glomerulonefrita în focare, nefropatia gutoasă, pielonefrita cronică, pionefroza-hidronefroza, tumorile renale, rinichiul polichistic, tuberculoza renală, nefroangioscleroza, tromboza vaselor mari, periarterita nodoasă, malformațiile uretrale cu stenoză, hipertrofia prostatică, rinichiul polichistic, etc.
În insuficiența renală cronică compensată, rinichii reușesc în prima etapă să se adapteze din punct de vedere functional. Astfel, ei pot să compenseze această insuficiență renală o perioadă de timp și drept urmare se menține homeostazia mediul intern, în condiții obișnuite. Anumite semne clinice apar după ce se face efort și deci ele pot fi determinate doar după ce rinichiul a realizat un efort functional și constau în aportul proteic crescut și alte boli.
Prin intermediul densimetriei se poate stabili funcția de concentrație a rinichiului care nu mai este normală, se pierde în cazuri de insuficiență renală cronică compensată. Astfel rinichiul nu va mai putea elimina anumite substanțe prin urină. Va face acest lucru doar printr-un aport mare de apă deci se va instala poliuria și polidipsia.
Distrugerea nefronilor se produce în continuare și capacitatea de concentrare a rinichiului scade. Astfel se produce hipostenuria apoi izostenuria (când numărul nefronilor scade la 700 000). Această boală se poate depista prin analize foarte atente, iar simptomele care trebuie luate în calcul sunt: astenia, indispoziția, cefaleea, scăderea capacității de muncă.
În insuficiența renală cronică decompensată este diminuat tot mai mult numărul de nefroni, funcționarea lor fiind afectată de procesele patologice ale nefropatiilor care au cauzat boala. Prin alterarea funcției renale se diminuează filtratul glomerural la 60% din valoarea normală și apare diminuarea capacității de conservare a sodiului, pierderea capacității normale de concentrație a urinei, micșorarea capacității de secreție a amoniacului.
Video – Boli renale:
