Limbajul reprezintă un mijloc de comunicare bazat pe sunetele articulate și identifică emoții clare de fericire, bucurie, tristețe, frică, surpriză, dispreț, dezgust. Limbajul articulat este specific omului.
Vocea unei persoane, chiar și fără cuvinte, este un important canal de comunicare nonverbală. Viteza cu care vorbim, intensitatea și tonul vorbirii, precum și o mulțime de alte semnale pot trăda multe caracteristici ale personalității, ale intențiilor și educației individului.
Cineva vorbind tare demonstrează putere și probabil un spirit dominator, sau altă persoană poate să aibă o voce pițigăiată, înaltă care face să pară mereu nervoasă. Persoana cu vocea pițigăiată este privită de interlocutorul său ca fiind mai puțin autoritară și destul de pasivă.
Prin exerciții repetate, mai multe încercări, vocea se îmbunătățește, iar persoana respectivă în urma transformării devine mai încrezătoare, mai autoritară și mai rapidă, cu câteva schimbări mai simple ale semnalelor sale vocale, care duc în final spre schimbări radicale pentru tot restul vieții chiar.
Cercetătorii în domeniul limbajului sunetelor au stabilit că cele 7 emoții universale prezintă expresii faciale foarte diferite și ele au și anumite tipare vocale. Intensitatea vocii în cazul tristeții este medie ori slabă, iar debutul verbal destul de redus. În cazul fricii intensitatea, volumul și viteza de vorbire vor crește, dacă se sperie persoana, intră în panică, strigă, țipă.
În caz de surpriză intensitatea, viteza și volumul vorbirii cresc, în caz de furie intensitatea vorbirii va fi mai mare, persoana respectivă va vorbi mai repede și chiar mai tare, iar în momentele de furie intensă, viteza și intensitatea vorbirii scad. În cazul dezgustului volumul, intensitatea și debitul vorbirii se reduc semnificativ. Dezgustul reprezintă un stimul negativ.
Fericirea reprezintă o emoție în care volumul, intensitatea și debitul vorbirii cresc. În cazul disprețului volumul, viteza și chiar puterea de a vorbi vor scădea simțitor. Aceste 7 emoții de bază alcătuiesc limbajul universal și sunt valabile pentru toți oamenii, fie că sunt momente de fericire, tristețe, ură, frică, dezgust, surpriză, dispreț.
Un copil nou-născut nu știe să spună mai nimic în limbaj articulat, dar după un an el emite sunete articulate, dar nu se înțelege mai nimic, dar el exprimă bucurie, mirare, tristețe, furie, chiar și prin mimica feței lui.
În cazul copiilor cu deficiențe de auz, dezvoltarea limbajului și a comunicării între ei, le permite să-și organizeze percepția sunetelor limbajului verbal indiferent de limba, exprimarea sentimentului de plăcere, tristețe, dezgust, fericire și a trăirilor lor. Vocile sunt semnale diferite cu privire la cine suntem și în ce credem noi.
Când ascultăm persoane vorbind putem afla imediat unele lucruri despre ele, dacă sunt educate, dacă sunt analfabete, dacă au statut social superior sau inferior. După modul în care vorbește se poate spune dacă o persoană este slabă ori supraponderală. Datorită semnalelor vocale ne putem da seama cât de puternică este persoana care vorbește, cât de convingător este mesajul transmis.
Nevoia de a comunica este necesară oricăre persoane, prin ea interacționând cu alte persoane. Unul din aspectele limbajului este reprezentat de pauze. Unul din modurile în care se folosesc semnalele verbale este asocierea lor cu ceea ce cercetătorii în domeniu au numit metamesaje, adică mesajele nerostite dintre cuvinte – prin simpla accentuare a unor cuvinte se pot comunica mesaje complet diferite.
În afară de vorbe pot fi folosite și zâmbete, râsete, mormăieli și tot felul de sunete non-verbale cu ajutorul cărora se pot exprima sentimentele față de cineva anume. Cercetătorii au constatat că atunci când o persoană aude pe o altă persoană râzând, anumite zone ale creierului (care sunt specializate în controlul expresiilor faciale) devin activate.
