Păstura – un produs apicol asociat cu multiple beneficii pentru sănătate

0
5

Păstura este un produs natural care ajută la tratarea multor probleme de sănătate și care este obținut prin fermentarea polenului procesat de albine și îmbogățit cu enzime și alte substanțe benefice. Acest produs apicol este sub formă de bulgări maro închis, ce au mărimea unui bob de mazăre; bucățile de păstură sunt bogate în substanțe nutritive care contribuie la îngrijirea sănătății.

Mai multe studii ale cercetătorilor au arătat că păstura este bogată în aminoacizi, conține toate vitaminele (A, B, C, D, E, PP, K), are proteine, acizi Omega-3 și Omega-6, carbohidrați, acid lactic, micro și macroelemente, enzime (precum pepsină, invertază, catalază, lactază, tripsină, lipază și altele).

Apicultorii numesc păstura și „pâinea de albine”. Ea poate fi obținută doar din stup și în general albinele o produc în cantități mici. Păstura este un produs valoros, un amestec de nectar, polen, salivă de albine, depozitat atent în celulele fagurelui de miere, în stup.

Pâinea de albine înseamnă un booster de nutrienți pentru menținerea sănătății oamenilor. Îmbogățită cu proteine ​​enzimatice din glandele salivare ale albinelor, cu substanțe antibiotice și cu acizi organici, polenul se maturizează, devenind un concentrat natural de minerale, vitamine, proteine cu o valoare nutritivă excelentă. După șapte zile, această pâine de albine este gata, ea devine un aliment ușor digerabil și extrem de valoros, o pâine importantă pentru albine.

Gustul păsturei este ușor dulce-amărui; ea poate fi consumată și în combinație cu alte produse apicole, în amestec cu miere, lăptișor de matcă, propolis. Păstura se topește în gură, poate fi un produs dulce mai ales dacă se amestecă cu miere. În general se consumă cu 30 de minute înainte de masă, astfel organismul asimilează toți nutrienții săi.

Păstura – contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor

Pâinea de albine este deosebit de utilă pentru creșterea imunității și reducerea alergiilor (a rinitei alergice). Are o valoare nutritivă ce depășește pe cea a polenului de 10 ori. Ajută în ameliorarea simptomelor și este indicată în cazuri de hipertensiune arterială, boli ale sistemului nervos, anemie, boli intestinale și hepatice. Cu ajutorul păsturei se pot trata bolile inflamatorii ale prostatei, colita, gastrita, ulcerele, impotența, etc.

Citește și:  Saschiul, plantă miraculoasă în scăderea tensiunii arteriale

De-a lungul sezonului cald, albinele zboară în jurul plantelor, colectând cele mai valoroase ingrediente biologic active, care sunt apoi acumulate în păstură. După cum știm, fiecare plantă are valoare medicinală, motiv pentru care pâinea de albine este percepută ca un booster de nutrienți, conținând cele mai bune ingrediente pe care natura le poate oferi.

Păstura ajută la creșterea energiei organismului

S-a constat că păstura conține:

  • 10-40% proteine, 1-20% grăsimi, 13-55% carbohidrați
  • 28 de aminoacizi – precum metionină, histidină, leucină, izoleucină, lizină, treonină, triptofan, fenilalanină, valină
  • Vitamine A, B1, B2, B6, C, E, acid folic, acid nicotinic, biotină, acid pantotenic, rutină, inozitol
  • Potasiu, magneziu, calciu, sodiu, cupru, zinc, siliciu, fier, crom, mangan, cobalt, seleniu, molibden
  • Glucoză, fructoză, acizi grași saturați și nesaturați, fitosteroli, fosfolipide
  • 1,6% polifenoli – flavonoide, catechine, leucotriene, acizi fenolici
  • Compuși triterpenici – betulină, acid oleanolic, acid b-ursolic.

Păstura este bogată în antioxidanți, care sunt importanți pentru organism, deoarece ajută la combaterea deteriorării celulare. Antioxidanții reduc inflamația, îmbunătățesc aspectul pielii, combat infecțiile și alergiile.

Iată câteva dintre beneficiile păsturei:

  • Stimulează sistemul imunitar al organismului, îmbunătățește performanța cardiacă
  • Are proprietăți antioxidante
  • Ajută persoanelor care se recuperează după infecții și boli virale, după proceduri medicale și după intervenții chirurgicale
  • Combate anemia, se recomandă după tratamentul cu antibiotice și alte medicamente
  • Stimulează regenerarea celulelor organismului
  • Are proprietăți antibacteriene, combate răceala și gripa
  • Oferă beneficii sistemului nervos, crește puterea de concentrare și îmbunătățește memoria
  • Ajută în tratamentul diareei și constipației
  • Îmbunătățește funcția digestivă, combate infecțiile cu Helicobacter pylori
  • Ajută la detoxifierea organismului, susține funcția hepatică
  • Accelerează recuperarea organismului după antrenamente sportive.

Păstura se consumă direct, simplu, se ține sub limbă; astfel sunt eliberate treptat vitaminele, enzimele și ceilalți nutrienți. Se administrează în cantitate mică, pe stomacul gol, câte o linguriță pe zi. Se poate adăuga și în iaurt sau smoothie. Fiind un produs valoros și greu de obținut, păstura are prețul mai mare decât al polenului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.