Folosești zilnic dispozitivele digitale? Ai putea avea sindromul de vedere computerizată

0
221
Despre sindromul de vedere computerizată

Utilizarea prelungită a diferitelor tipuri de dispozitive digitale – a computerului, tabletei sau a telefonului mobil – poate provoca anumite probleme de vedere, care definesc sindromul de vedere computerizată (CVS). Cercetătorii au ajuns la concluzia că 50-90% dintre oamenii care folosesc zilnic calculatorul pot suferi de acest sindrom. Află din acest articol cum pot fi prevenite astfel de problemele de vedere și care sunt consecințele sindromului computerului.

Expunerea îndelungată la ecranele dispozitivelor digitale

Lumina albastră, care provine de la ecranele dispozitivelor digitale, este dăunătoare vederii, somnului și sănătății. Oamenii care sunt expuși prea mult la lumina albastră, pot avea deseori probleme cu somnul.

Prin expunere extinsă la lumina albastră se înțelege de fapt folosirea unui dispozitiv digital (computer, laptop, smartphone, tabletă) mai mult de 6 ore pe zi. Este vorba despre oamenii care lucrează pe calculator, care stau pe un dispozitiv electronic în jur de 8-12 ore pe zi. Această perioadă de timp este cu siguranță foarte mare și reprezintă o expunere prelungită.

Expunerea îndelungată la lumina albastră poate avea un impact negativ asupra vederii, provocând chiar și degenerescență maculară.

Interesant este faptul că oamenii observă că au ochii obosiți de la calculator, sau că lumina albastră le produce o stare de oboseală oculară accentuată, dar totuși continuă să folosească dispozitivele digitale foarte mult timp. Ei nu se gândesc și la faptul că ar trebui să ia măsuri imediate cu privire la protejarea ochilor cu ochelari de calculator, care au lentile speciale ce oferă o filtrare optimă a luminii albastre, despre care spun și specialiștii de pe Muunel.ro.

Prevenirea problemelor de vedere datorate computerului

Anul trecut, tot mai mulți oameni s-au bazat pe dispozitivele digitale ca principală sursă de divertisment, în timp ce stăteau în casă. O parte dintre ei și-au făcut chiar și jobul online, iar asta, fără îndoială, a crescut timpul de ecranare și de expunere a ochilor la lumina albastră.

Cerințele de focalizare și de mișcare a ochilor pentru vizualizarea digitală a ecranului computerului impune anumite cerințe mari ale vederii și pot duce la suprasolicitarea ochilor. Asta are consecințe nedorite, precum:

  • Accentuarea unor probleme de vedere
  • Creșterea severității sindromului de vedere computerizată (CVS).

Oamenii care au deja anumite probleme de ochi necorectate prin ochelari de vedere, pot avea simptome accentuate de oboseală oculară (ce apar din cauza expunerii îndelungate la lumina albastră de la dispozitivele digitale). La aceștia, crește riscul de declanșare a sindromului de vedere computerizată. Oamenii care poartă ochelari de vedere și au probleme vizuale (cum ar fi vedere neclară atunci când se îndepărtează de ecran) înseamnă că ochelarii lor nu sunt făcuți pentru distanța de vizualizare specifică a dispozitivului digital.

Citește și:  Aerul conditionat

Uneori, ei trebuie să încline capul în unghiuri incomode, pentru a vedea clar, iar asta, dacă este o postură incomodă, le poate cauza dureri de gât, dureri de umeri și de spate.

Sindromul de vedere computerizată (CVS)

Principalele simptome ale sindromul de vedere computerizată sunt:

  • Probleme de concentrare
  • Vedere încețoșată și durere de cap
  • Senzație de ochi uscați
  • Durere de spate și de gât
  • Senzație de ochi iritați și oboseală oculară
  • Eficiență slabă a coordonării ochilor
  • Sensibilitate la lumină.

Prevenirea problemelor de ochi

Specialiștii recomandă folosirea ochelarilor de calculator pentru protejarea ochilor de lumina albastră. Dacă ai decis să-ți achiziționezi o pereche de ochelari cu lentile speciale cu filtru împotriva luminii albastre, trebuie să fii convins că asta este de fapt o investiție în sănătatea ta, pe care o poți optimiza semnificativ în acest mod. Prin folosirea unor ochelari de calculator buni, vei experimenta beneficiile acestora în protejarea vederii, vei avea ochii mai odihniți și un somn mai bun.

Poziționarea corectă a corpului în timpul utilizării computerului este de asemenea un factor bun în prevenirea acestui sindrom și reducerea simptomelor CVS. Modul în care este utilizat computerul contează, iar asta include și alte aspecte importante:

  • Confortul scaunului la calculator care trebuie să fie maxim, mai ales dacă stai mai mult de 5-6 ore la birou, în timpul unei zile de lucru; trebuie să folosești un scaun ergonomic bun, care poate fi reglat cu ușurință (adâncimea scaunului, cotiere și spătar), care are anumite dimensiuni necesare și care are caracteristici de bază – o bună rezistență și stabilitate.
  • Condiții optime de iluminare în cameră – Iluminarea ambientală este foarte importantă pentru a preveni oboseala oculară
  • Poziția monitorului contează atunci când stai timp îndelungat la computer, pentru menținerea sănătății vederii
  • Respectarea pauzelor de odihnă – Oftalmologii recomandă întotdeauna respectarea regulii 20-20-20, asta înseamnă să faci o pauză de 20 de secunde la fiecare 20 de minute de lucru la calculator, timp în care trebuie să privești spre un punct fix aflat la o distanță de 6 m și să clipești de 20 de ori. În acest fel ochii au posibilitatea de a se reorienta și relaxa.

Protejarea ochilor se poate face și prin aplicarea unui tratament antireflex la ochelarii de calculator, care astfel vor asigura un contrast optim (prin eliminarea reflexiilor luminii artificiale pe suprafața lentilelor) și claritatea vederii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.