Ce beneficii au fructele de ienupăr de munte?

0
80

Ienupărul este un conifer din pădurile din zonele montane din țara noastră, foarte rezistent la intemperii, mai ales la îngheț, ce are denumirea științifică Juniperus communis. Despre el se spune că are o energie bună, de toamnă încărcată de soare.

De la ienupăr se recoltează galbulele numite fructe, care sunt de mărimea boabelor de mazăre. Acestea sunt albăstrui-violet, au aromă lemnoasă și gust de pin. În medicina populară se folosesc și frunzele de ienupăr la ceai.

Frunzele în formă de ace de la ienupăr sunt ascuțite, înțepătoare, ceea ce face dificilă recoltarea mai ales a boabelor. În general, se taie crenguțe mici de ienupăr, tinere, care se folosesc la preparate medicinale: ceai, tinctură, decoct. Pentru a culege fructele este indicat să se poarte mănuși de piele, pentru a proteja mâinile de ace.

Fructele de ienupăr – beneficii

Fructele de ienupăr sunt utilizate în scopuri medicinale și culinare, sunt folosite drept condiment în anumite mâncăruri. Ele conțin 40 de compuși antioxidanți diferiți, ulei volatil, ienuperină, zaharoză, substanțe proteice, grăsimi, lignine, catechine, flavonoide, alcaloizi, pentozani, acid acetic, acid glicolic, acid malic, rășini.

Ienupărul are proprietăți diuretice, antispastice, antitusive, sudorifice, expectorante și antioxidante.

Fructele de ienupăr se folosesc în medicina populară deoarece:

  • Sunt bogate în vitamina C, susțin imunitatea
  • Ajută în prevenirea bolilor, în combaterea atacului nociv al radicalilor liberi prin compușii antioxidanți, reduc stresul oxidativ
  • Vindecă afecțiunile gastrointestinale, precum balonarea, greața, diareea, voma
  • Ajută în caz de pancreatită, hepatită, crampe stomacale, dischinezie biliară
  • Reduc inflamațiile pielii, luptă împotriva infecțiilor fungice și bacteriene
  • Au acțiune expectorantă și sunt un bun remediu pentru bronșită, afecțiuni respiratorii
  • Îmbunătățesc digestia și funcția inimii, scad nivelul de colesterol total din sânge
  • Elimină toxinele din organism, stimulează rinichii și vezica biliară
  • Au acțiune antireumatică, ajută la prevenirea crampelor musculare, la relaxarea mușchilor și tonifierea țesuturilor conjunctive
  • Reduc tensiunea arterială și ajută la scăderea trigliceridelor prin uleiurile pe care le conțin și proprietățile diuretice excelente
  • Reglează și normalizează metabolismul.

Alte beneficii

Fructele de ienupăr ajută în gestionarea cancerului

Uleiurile volatile din boabele de ienupăr au monoterpene, camfor, limonen, betapinen, au proprietăți anticancerigene, antiinflamatorii, antibacteriene și antioxidante.

Conform unui studiu de pe NCBI, uleiul de ienupăr ajută în combaterea cancerului de colon, reduce semnificativ formarea tumorii de colon. De asemenea, cercetătorii au spus că extractul de boabe de ienupăr poate stopa dezvoltarea cancerului colorectal și a cancerului de col uterin.

Îmbunătățesc funcția rinichilor

Fructele de ienupăr au proprietăți diuretice și antiseptice, deci ajută în prevenirea și tratamentul afecțiunilor și bolilor de rinichi. De asemenea, ele au efect pozitiv asupra vezicii urinare.

Ienupărul este un expectorant în cazurile de răceală și gripă, mai spun cercetătorii. El este bun în tulburările tractului urogen, ajută în caz de litiază renală, cistită, prostatită, leucoree. Ienupărul stimulează mușchiul uterin și de aceea nu se folosește în timpul sarcinii.

Citește și:  Coriandrul (Coriandrum sativum) si proprietatile sale medicinale

Fructele combat edemul produs de retenția de lichide și au efect de detoxifiere asupra rinichilor. Fructele reduc și retenția de lipide, astfel ajută în ameliorarea celulitei. Oamenii cu probleme renale pot consuma aceste fructe, pentru că au acțiune decongestionantă. Ele sunt un remediu foarte bun împotriva gutei și reumatismului – boli ce sunt legate de acumularea de toxine în organism. Prin folosirea lor se elimină acidul uric din organism și se reduc simptomele gutei, pentru că au acțiune depurativă. Nu sunt indicate însă în cazuri de nefrită acuta.

Fructele de ienupăr se consumă crude și ajută în tratamentul infecțiilor urinare, al bolilor aparatului respirator, deoarece au efect antiseptic, antibacterian și diuretic. În stare proaspătă, fructele sunt un sedativ excelent pentru tuse, simptomele afecțiunilor respiratorii, au acțiune calmantă.

Despre aceste fructe se spune că ajută și în combaterea acneei și a eczemelor pielii.

Fructele de ienupăr ajută în caz de diabet

Boabele de ienupăr au proprietăți antidiabetice, deoarece sunt bogate în antioxidanți. Ele au și proprietăți tonifiante, de detoxifiere asupra sistemului limfatic. Potrivit cercetătorilor, aceste fructe reglează secreția de insulină, normalizează glicemia și ajută la regenerarea pancreasului. Extractul de ienupăr scade nivelul de colesterol total și reduce semnificativ nivelul de zahăr din sânge.

Lemnul de ienupăr este durabil, ușor de prelucrat, se folosește la fabricarea de creioane.

Ulei de ienupăr

Acest ulei esențial este proaspăt, aromat, cu efect încălzitor și picant. Are proprietăți diuretice, sudorifice, antitusive, antiseptice, expectorante. Se recomandă în numeroase probleme de sănătate, ce includ: bronșită cronică, litiază renală, edem renal, gută, indigestie, enterocolită, afecțiuni pectorale, reumatism.

Uleiurile provin din crengile de ienupăr care au fructe, sau doar din fructe. Aceste uleiuri diferă între ele. De pildă, cel care este realizat din fructele de ienupăr are o concentrație mai mare de esteri, cum este acetatul de bonil. Un lucru este cert – uleiul de ienupăr de munte este rar. El este produs mai ales în Croația, unde fructele de ienupăr se folosesc și drept condiment. În Croația se găsește ulei esențial din boabe de ienupăr de munte, natural.

Uleiul de ienupăr este un bun tonic pentru piele. El este utilizat în tratamentul tenului gras, acneei, eczemelor, dermatitei, căderii părului și hemoroizilor. Ienupărul ajută la eliminarea stresului, a stărilor de nervi, este un bun remediu împotriva depresiei, sentimentelor negative, de inferioritate.

Vezi aici un video despre ienupăr:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.