Cruciulița face parte din categoria plantelor montane, ea crește în grohotișuri, pe pante abrupte, pietroase și stâncoase. Poate fi găsită la altitudini cuprinse între 200-2450 m, mai ales în zonele calcaroase. Ea crește și în zone mai joase, de deal și câmpie, apropiate de mlaștini, pe marginea drumurilor, pe malul râurilor.
Observarea acestor flori de un galben strălucitor este o încântare pentru ochi, oferă o altă dimensiune traseelor de drumeție și completează experiența cu noi cunoștințe în înțelegerea lumii care ne înconjoară. Observarea plantelor și a păsărilor este relaxantă și ne trezește interesul pentru natura înconjurătoare. În acest fel, prin observarea florilor sălbatice și descoperirea plantelor medicinale, plecând de la munte, luăm cu noi amintirile și câteva fotografii unice și în plus, avem posibilitatea de a oferi asigurarea că miracolul naturii va continua să existe pentru ca și alții să se bucure de el.
Cruciulița este o plantă foarte răspândită la noi în țară și foarte benefică. Ea este apreciată la fel de mult ca brânca-ursului (Heracleum sphondylium) sau coada-șoricelului (Achillea millefolium). La unii oameni, cruciulița crește chiar prin livezi și grădini.
Această plantă medicinală se folosește pentru uz intern și extern în medicina populară și este cunoscută sub denumirile de: spălăcioasă, petimbroasă. Unii o consideră o buruiană, alții o plantă medicinală deoarece are proprietăți benefice asupra organismului. Cruciulița face parte din familia Asteraceae, are denumirea științifică Senecio rupestris și se diferențiază de alte buruieni din agricultură. Ea este o plantă care înflorește începând din primăvară și până în toamnă și fructifică intens. Asta arată că este o plantă invazivă, cu aspect de tufă, care se răspândește printre plantele de cultură. În plus, ea este și rezistentă la erbicide.
Cruciulița are tulpina dreaptă, dar ramificată de la bază sau de la mijloc, lăstarii tineri au pe suprafața lor perișori. Unele plante mai dezvoltate au ramificații multiple ale tulpinii și se adaptează ușor pe teren. Frunzele au un aspect interesant, au lobi alungiți, marginile dințate, iar florile sunt hermafrodite, de un galben intens. Fructele sunt achene cilindrice, de 2,5-3 mm. Perioada de înflorire a inflorescențelor este în lunile mai-octombrie.
Ceaiul din rădăcină și părțile aeriene ale plantei
Pentru ceai se folosesc florile și părțile superioare tinere. Acestea se culeg dimineața, pe timp însorit, de obicei după ora 10 sau după ce s-a ridicat roua. Planta se pune la uscat pe coli de hârtie, la umbră, într-un loc bine aerisit și apoi se păstrează în pungi de hârtie sau din celofan.
Acest ceai se prepară astfel: se adaugă o linguriță de plantă la 250 ml apă clocotită, se lasă la infuzat 5 minute, apoi se strecoară, se îndulcește cu miere și se bea.
Partea aeriană a plantei conține rezine, tanin, alcaloizi: retrosină, iacobină, senecionină, otosenină, acetilerucifolină.
Ceaiul este utilizat de femeile care se simt slăbite, sau care au dereglări menstruale. El ajută în tratamentul dismenoreei, în ameliorarea durerilor menstruale. De asemenea, ceaiul este indicat în probleme digestive, hepatice; el stimulează secrețiile biliare și combate crampele abdominale, balonarea, flatulența. Totuși, el se bea o perioadă scurtă de timp, deci nu este pentru uz frecvent, pentru că are și alcaloizi care în exces pot dăuna ficatului.
Planta are efect diuretic, antiinflamatoriu, antispastic, antihelmintic, antiscorbutic. Alcaloizii din criciuliță ajută în tratamentul tumorilor. Cruciulița se utilizează sub formă de cataplasme pentru a trata simptomele produse de boli precum: gută, sciatică, reumatism. Prin tratament, planta reduce inflamațiile și calmează durerile.
În fitoterapie, cruciulița este utilizată doar partea aeriană a plantei. Din cruciuliță se prepară și tinctură, sau se folosește sub formă de extract.
