Fibrele alimentare, sursa sănătății colono-rectale

0
146
Dieta bogată în fibre, Foto: justfood.nawa3em.com

Printre cele mai grave boli care fac ravagii în ultimii ani se numără cancerul de colon și de rect ce sunt cunoscute și prin termenul de cancer colorectal. Potrivit sondajelor realizate de specialiștii în domeniul medical, acest cancer reprezintă o boală care apare la mulți oameni, ocupă locul patru între cele mai frecvent întâlnite cancere. Având în vedere incidența mare a cazurilor de cancer și ținând cont și de concluziile la care au ajuns unii medici (care se referă la faptul că în țările occidentalizate există un risc mare ca persoanele cu vărsta peste 70 de ani să sufere de cancer la intestinul gros) s-a cautat o explicație și soluție pentru prevenirea cancerului colorectal.

Dieta bogată în fibre, Foto: justfood.nawa3em.com

Cancerul de colon se poate depista la timp prin colonoscopie. Identificarea polipilor la colon și extirparea lor poate preveni cancerul de colon. Dacă astfel de polipi nu sunt tratați la timp și continuă să crească, se ajunge la complicații grave deoarece tumoarea poate invada și organele din apropierea colonului, boala pătrunde în sânge și în ganglionii limfatici, îmbolnăvește ficatul și se poate ajunge la deces. Principalele simptome ale cancerului colorectal sunt: balonarea, durerea abdominală, diareea persistentă, flatulența, oboseala, paloarea, slăbiciunea generală, scăderea în greutate, colita ulcerativă, durerile provocate de constipație.

Fibrele alimentare sunt considerate o soluție pentru prevenirea îmbolnăvirii intestinului gros, reprezintă o sursă de nutrienți care mențin sănătatea tubului digestiv. Dieta neechilibrată și stilul de viață necorespunzător sunt factori de risc ai apariției cancerului colorectal. De asemenea schimbarea rapidă a alimentației poate afecta sănătatea intestinului subțire și gros. În țările unde se consumă mai mult zahăr și proteine de origine animală există un risc mare pentru oamenii care au o astfel de alimentație de a dezvolta acest tip de cancer.

Citește și:  Dieta ketogenica, regim alimentar sau metoda de tratament?

Potrivit unor cercetări realizate în ultimii 20 de ani s-a ajuns la concluzia că fibrele alimentare ajută în realizarea unui tranzit intestinal normal și în prevenirea cancerului de colon. Pentru menținerea sănătății este important ca dieta să fie bogată în fibre alimentare (ce derivă din cereale integrale, fructe și legume) care protejează împotriva cancerului. În caz contrar, dacă se consumă multă carne, proteine de origine animală și carbohidrați rafinați crește rezistența la insulină ce duce la diabet și este corelată și cu cancerul de colon. În categoria carbohidraților rafinați intră zaharurile și amidonul și trebuie eliminate din dietă. De asemenea, alimentația trebuie să nu conțină băuturi răcoritoare carbogazoase, paste făinoase realizate din făină rafinată, pâine albă, fulgi de cereale îndulciți, etc.

Conform rezultatelor studiilor realizate de nutriționiști, usturoiul și roșiile pot scădea riscul de cancer. Legumele verde-închis, citricele, varza, broccoli, pepenele galben, usturoiul, conopida, legumele de culoare roșie și galbenă trebuie să facă parte din dietă deoarece au substanțe antioxidante și sulf. Carotenoizii de tipul luteinei și zeaxantinei previn cancerul de colon și se găsesc în spanac, varză și în majoritatea legumelor cu frunze verzi. Reducerea consumului de zahăr, alimente rafinate, carne roșie, alcool poate ajuta în menținerea sănătății colonului. Pentru inhibarea cancerului se recomandă probioticele din iaurt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.