Măcrișul ajută ficatul, purifică sângele, crește imunitatea

0
66

Măcrișul face parte din plantele autohtone, crește în zonele de deal, munte și oferă multe beneficii organismului. Planta se culege primăvara, atunci când are frunzele suficient de bine dezvoltate.

Măcrișul are un gust plăcut, ușor acrișor și se recomandă consumat proaspăt în salate deoarece are un conținut ridicat de vitamine (A, B1, B2, B6, B9, C), acid folic, fitonutrienți, flavonoide, antociani, polifenoli, acid folic, iod, fier, calciu, potasiu, zinc, fosfor, magneziu.

Există mai multe specii ale acestei plante și anume:

  • Măcriș de grădină, stevie sau Rumex patientia
  • Măcrișul calului sau Rumex crispus
  • Măcriș de livadă sau Rumex acetosa
  • Măcrișul iepurelui
  • Măcrișul stânelor sau Rumex alpinus
  • Măcriș mărunt sau Rumex acetosella
  • Măcriș de munte sau Rumex scutatus.

Măcrișul oferă un plus de energie organismului și mari beneficii ficatului, glandei tiroide, colecistului și sistemului cardiovascular.

Măcrișul – beneficii pentru sănătate

Frunzele de măcriș au un conținut redus de calorii, sunt recomandate în dietele pentru detoxifiere și pierdere în greutate. Ele se aseamănă cu spanacul, dar au gustul acrișor datorită vitaminei C.

Măcrișul menține sănătatea inimii, are efect pozitiv asupra sistemului cardiovascular și asupra vaselor de sânge, pentru că are potasiu. S-a constatat că o ceașcă de măcriș oferă 15% din doza de potasiu necesară zilnic.

Planta este bogată în vitamina C și asta aduce multe avantaje organismului:

  • Protejează celulele de stresul oxidativ prin efectul antioxidant
  • Susține formarea L-carnitinei care este un aminoacid ce oferă un plus de energie
  • Îmbunătățeste metabolismul proteinelor
  • Previne dezvoltarea bolilor cronice și afecțiunilor oculare
  • Are efect antiimbătrânire, fiind un antioxidant puternic
  • Ajută la sinteza unor neurotransmițători implicați în funcționarea sistemului nervos
  • Ameliorează simptomele de gripă și răceală
  • Reduce procesul prematur de îmbătrânire al pielii
  • Menține sănătatea pielii și reduce ridurile
  • Ajută la producerea colagenului din piele
  • Crește producția de globule albe din sânge
  • Stimulează imunitatea organismului.

Alte beneficii foarte importante ale măcrișului sunt:

  • Îmbunătățește digestia, sănătatea sistemului gastrointestinal prin faptul că are fibre și alți nutrienți importanți, reduce crampele abdominale, constipația, diareea, flatulența
  • Detoxifică organismul, stimulează metabolismul
  • Previne și combate anemia prin aportul de fier și de asemenea ajută la transportul oxigenului de la plămâni în tot organismul
  • Ajută în lupta împotriva infecțiilor din organism prin substanțele cu efect antibiotic pe care le conține
  • Îmbunătățește vederea pentru că are vitamina A
  • Previne îmbolnăvirea corpului pentru că are antioxidanți, antociani, polifenoli
  • Are efect bun asupra sistemului osos prin aportul de calciu
  • Crește imunitatea organismului
  • Previne căderea părului, oferă pielii un aspect sănătos.
Citește și:  Uleiul de măsline - 8 beneficii pentru sănătate

Beneficii asupra sistemului cardiovascular

Măcrișul are efect vasodilatator, menține echilibrul fluidelor în corp, scade stresul asupra sistemului vascular pentru că relaxează arterele și venele. Planta reduce nivelul de colesterol din sânge și astfel scade riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.

De asemenea, prin consumul de măriș se reduce hipertensiunea arterială și asta menține sănătatea inimii. În acest mod se previn bolile coronariene, afecțiunile sistemului cardiovascular, cheagurile de sânge.

Măcrișul purifică sângele, rinichii și elimină metalele grele din organism

Măcrișul ajută la eliminare metalelor grele, a plumbului și a mercurului din organism. Se consumă 100 g de măcriș proaspăt, cu 30 de minute înainte de orice masă.

Conform studiilor cercetătorilor, măcrișul are efect benefic asupra tractului urinar, ajută la detoxifierea acestuia, la eliminarea nisipului și a pietrelor de la rinichi. Planta menține sănătatea rinichilor prin proprietățile diuretice excelente, prin stimularea fluxului de urină și detoxifiere.

Antioxidanții din măcriș protejează sănătatea ficatului de daunele produse de toxine și chimicale.

Cum se consumă proaspăt măcrișul?

Măcrișul se poate introduce în diferite salate, ce conțin un amestec de plante: leurdă, spanac, frunze de lobodă și altele. Măcrișul se consumă în supe, ciorbe, sosuri, piureuri, în diferite mâncăruri și în combinație cu alte legume.

De asemenea, se poate realiza o băutură din ingrediente naturale, ce revitalizează organismul și combate anemia, astfel: se amestecă la blender 4-5 frunze de măcriș, un măr, un morcov și 150 ml apă de izvor și se bea imediat.

Primăvara se recomandă și consumul de frunze de măcriș cu pâine prăjită, astfel se oferă organismului un aport de vitamine și minerale.

Un preparat foarte popular este salata de măcriș, care este delicioasă. Ea se realizează din 150 g măcriș, un ardei gras, o mână de leurdă, zeamă de lămâie, puțin ulei de măsline, sare și piper după gust.

Foarte delicioasă este și supa de măcriș, realizată din următoarele ingrediente: o mână de măcriș, o ceapă, 2 morcovi, puțin usturoi, ulei de măsline, sare și piper. Se călește ceapa și morcovul în ulei, se adaugă usturoiul, se pune în apa fierbinte într-o oală, se adaugă măcriș, sare și piper, se dă un clocot și astfel supa este gata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.