Scapa de toxine si de kilogramele in plus cu ajutorul dietei cu ananas!

0
758
Scapa de toxine si de kilogramele in plus cu ajutorul dietei cu ananas!

Orice femeie viseaza sa aiba o silueta frumoasa, de aceea uneori este nevoita sa urmeze o dieta pentru a scapa de kilogramele in plus. In topul celor mai eficiente produse pentru slabit se afla ceaiul verde, fructele grapefruit, cafeaua verde, ghimbirul dar si ananasul. In articol prezentam dieta cu ananas care este un regim alimentar destul de strict insa foarte eficient, fapt pentru care a ajuns sa fie cunoscut in toata lumea.

Acest fruct gustos, aromat si racoritor, are foarte multe proprietati (diuretice, dezinfectante, mineralizante, antioxidante, vitaminizante, antitoxice) si un continut redus de calorii. Contine multe vitamine (A, B, C, E), apa, celuloza, zaharoza, cenusa, fibre, minerale si oligoelemente, iod, mangan, potasiu, iod, materii azotate, fier, sulf, bromelina, fosfor si calciu.

Ananasul se remarca prin continutul de bromelina – o substanta bioactiva care ajuta la arderea grasimilor. Ea se gaseste de asemenea si in alte fructe, in kiwi si papaya. Multi au scris despre efectul bromelinei asupra organismului, astfel ca la un moment dat se credea ca ar face o adevarata magie in sensul ca se poate slabi foarte repede daca se recurge la introducerea in alimentatie a suplimentelor de bromelina.

In realitate insa ea ajuta la scaderea in greutate daca se tine si o dieta corecta si se face sport. Aceasta substanta de origine naturala are proprietati imunostimulatoare si efecte antiproteolitice, deci de descompunere a proteinelor, ajuta la imbunatatirea digestiei si vindecarea rapida a ranilor. Ananasul conservat nu are toate proprietatile ca si fructul proaspat, iar la temperatura bromelina este distrusa.

Ananasul este necesar organismului si pentru ca ofera o cantitate importanta de fibre, mai ales fibre solubile (din fructele proaspete). Acestea ajuta la scaderea in greutate, creeaza in scurt timp (fara a manca foarte mult) senzatia de satietate. Fibrele absorb lichidele, se umfla si formeaza un gel care stagneaza o perioada in stomac si intestine si astfel contribuie la sentimentul de saturatie, astfel incat nevoia de a manca dispare.

Dieta pe baza de ananas ofera energie corpului deoarece aceste fructe au vitamina B6, niacina, riboflavina si tiamina, toate au efecte benefice asupra organismului, a creierului, a nervilor, si contribuie la transformarea carbohidratilor si a grasimilor in energie. Dupa ce se mananca ananas, dintii trebuie spalati foarte bine deoarece acest fruct contine un acid care poate distruge smaltul dintilor.

dieta cu ananas

Dieta se poate tine timp de 2 zile si contine numai ananas. Se consuma 2 kg de ananas pe zi si un litru de suc natural de ananas neindulcit cu zahar. In cursul zilei trebuie sa existe 4 mese: mic dejun, pranz, gustarea de la ora 16 si cina – iar fructul se imparte in 4 cantitati egale care se servesc la fiecare dintre acestea. Prin acest regim se poate slabi pana la 3 kg.

Citește și:  Ciupercile champignon, un supliment alimentar important in dieta ta

Dieta cu ananas pentru 3 zile te ajuta sa pierzi 2-3 kg si se realizeaza astfel: ananasul se curata si se taie felii, se serveste inainte de fiecare masa iar apoi meniul este completat cu alte produse: branza de vaci cu continut redus de grasimi, ceai neindulcit, paine prajita din secara si carne fiarta slaba de pasare sau de vita (care sa nu depaseasca 200 g la o masa). Necesarul de lichid zilnic este de minim 2 litri (apa plata, ceai de plante sau suc de ananas fara zahar).

Meniu pentru micul dejun:

  • In prima zi se serveste o felie mare de ananas, 150 g de iaurt cu continut redus de grasimi amestecat cu fulgi de ovaz, o cana de ceai verde.
  • A doua zi se consuma 200 ml suc de citrice proaspete si o ceasca de cafea fara zahar.
  • A treia zi se mananca o felie mare de ananas, 150 g branza de vaci cu continut redus de grasimi, un castravete proaspat si o cana de ceai verde fara zahar.

Meniu pentru pranz:

  • In prima zi se serveste o felie mare de ananas, 150 g orez fiert cu garnitura de legume fierte sau sos de legume. Se pot alege morcovi, broccoli, rosii, vinete si dovlecei. Legumele pot fi asezonate cu putin ulei de masline.
  • A doua zi se consuma o felie mare de ananas, 150-200 g carne fiarta de pui sau de curcan, sau preparata la cuptor, garnitura de legume gratinate (rosii, vinete, dovlecei), o felie de paine graham. Legumele pot fi asezonate cu putin ulei de masline.
  • A treia zi se poate alege o felie mare de ananas, 150 g orez fiert cu legume, 150-200 g carne fiarta de pui sau gratar de piept de pui.

Gustarea de la ora 16: o felie de ananas, o cana cu ceai verde, un pahar cu suc de ananas sau 150 g iaurt cu continut redus de grasimi.

Meniu pentru cina:

  • In prima zi se serveste o felie mare de ananas, 150-200 g peste slab copt la cuptor, salata de rosii, ardei, castraveti si ceapa asezonata cu putin ulei de masline.
  • A doua zi se consuma o felie mare de ananas, un ou fiert tare, salata verde si spanac, un bol cu supa de legume.
  • A treia zi se poate alege o felie mare de ananas, 150-200 g peste fiert sau preparat la cuptor, cu putina lamaie, garnitura de legume gratinate (ciuperci, rosii, vinete, dovlecei la gratar).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.